Elitele UE îndepărtează puterea de popor

Când filozoful german Jürgen Habermas spune ceva despre Europa şi ţara lui, germanii ascultă cu multă atenţie. În calitate de european pasionat şi admirator al Statelor Unite, Dl. Habermas, în vârstă de 82 de ani, se pronunţă atunci când simte că lucrurile merg foarte prost.

Ca atare, la Berlin, cu ocazia unui discurs recent – în momentul în care criza euro se prelungeşte – audiența a fost captivată. El a acuzat elitele politice de a nu-şi îndeplini responsabilitatea de a apropia Europa de cetăţenii ei.

“Procesul de integrare europeană, care s-a petrecut întotdeauna peste capetele populaţiei, a ajuns într-un impas“, a declarat Dl. Habermas la un forum găzduit de către Consiliul European pentru Relații Externe. “Nu mai poate continua fără a trece de la modul de funcţionare obişnuit, administrativ, la unul care să implice mai mult publicul.”

Elitele politice “îşi îngroapă capul în nisip“, a spus el, adăugând: “Ei se încăpăţânează să-şi continue proiectele elitiste, privând populaţia europeană de dreptul de vot.“

Cei care împărtăşesc aceeaşi opinie cu Dl. Habermas, dau adesea ca exemplu comportamentul lui José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, puterea executivă a Uniunii, şi al lui Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, care reprezintă cele 27 de state membre.

În ultimele luni, nici unul din cei doi nu a reuşit să explice publicului larg ce se întâmplă cu Europa şi cu euro. Când dau interviuri, au tendinţa să se adreseze unei audienţe elitiste. Nici unul nu întinde mâna spre cetăţeni. “Nu cred că s-au gândit vreodată să organizeze întâlniri cu publicul la nivelul primăriilor”, spune Pawel Swieboda, directorul DemosEuropa, un organism de cercetare independent din Varşovia.

În căutarea unei mai bune democraţii

Dl. Barroso şi Dl. Van Rompuy au fost aleşi cu uşile închise. Angela Merkel, cancelarul german, şi Nicolas Sarkozy, preşedintele francez – care evită adesea publicul când este vorba de subiecte europene – au avut o mare influenţă în alegerea celor care conduc la Bruxelles. Analiştii consideră ca ei au preferat nişte lidei slabi, care le fie îndatoraţi.

Cei care susţin că trebuie mai multă democraţie în Uniunea Europeană, pentru a oferi liderilor de la Bruxelles o adevărată legitimitate şi a-i obliga să-şi justifice public deciziile, întâmpină două mari obstacole.

Primul este voinţa parlamentelor naţionale de a se agăţa de ce mai rămâne din puterile lor. La ora actuală, două treimi din legislaţie este aprobată la Bruxelles şi apoi trimisă parlamentelor naţionale să o încuviinţeze în trecere. Nu-i de mirare că legislatorii germani au atâta experienţă în privinţa crizei euro.

Planul, vag conturat de D-na Merkel şi Dl. Sarkozy după întâlnirea lor din 16 august de la Paris, de a introduce o guvernanţă economică la nivel de UE ar însemna ca Bruxelles să intervină în controlul bugetului de stat german şi al sistemulul de impozitare. O astfel de guvernanţă ar fi un pas logic spre mai multă integrare economică. Dar, întreabă legislatorii, unde este responsabilitatea democratică şi transparenţa? Dl. Habermas spune că acestea nu există.

Al doilea obstacol este că mai multă democrație ar însemna redeschiderea tratatelor UE, care stabilesc, printre altele, felul în care sunt aleşi guvernanţii de la Bruxelles şi în care funcţionează instituţiile.

“Aceasta este o mare problemă pentru legitimitate. Dacă se caută obţinerea unei legitimităţi sporite, asta implică amendarea tratatelor”, spune Krzysztof Bledowski, un expert european, economist, directorului consiliului Manufacturers Alliance, un lobby bazat în Arlington, Virginia, care supraveghează îndeaproape evoluţia Europei.

Dar niciun lider european nu doreşte să redeschidă tratatele laborios negociate.

Uniunea ar putea totuşi să fie democratizată într-un fel. Dar, după cum remarcă Dl. Swieboda, “UE funcționează pe baza unor metode, a unor procedee. Acestea au prioritate faţă de democraţie“.

Decizii esenţiale precum introducerea monedei euro sau lărgirea spaţiului european sunt luate prin realizarea unor mici paşi la început, ceea ce îngreunează sarcina oponenților de a mobiliza opinia publică la un moment dat. Dar odată ce procesul ia avânt, este şi mai dificil de oprit. Atât Comisia cât şi statele membre au argumentat întotdeauna că o întrerupere ar fi mult prea riscantă şi costisitoare. Şi în plus, în cele din urmă, toată lumea va avea de câştigat de pe urma unei integrări sporite.

Este adevărat că Uniunea nu ar exista în forma ei actuală fără “metoda Monnet“, cum este numită câteodată, după Jean Monnet, părintele fondator al Europei sub îndrumarea căruia s-au luat primele modeste decizii referitoare la integrarea industriei de cărbune şi oţel, la începutul anilor 1950.

Avertismente ignorate

Pas cu pas, în mod inexorabil, această metodă a condus la o piaţă unică pentru toate tipurile de bunuri. Dar aceeaşi metodă a fost aplicată şi atunci când Grecia a intrat în zona euro, în 2001, în ciuda avertismentelor din partea economiştilor şi a investitorilor, despre calificările Greciei; şi mai târziu, când Bulgaria şi România au intrat în UE, în 2007, în ciuda avertismentelor din partea juriştilor şi a responsabililor cu securitatea despre corupția generalizată şi a traficului din ambele ţări. Aceste avertismente nu au fost băgate în seamă. Procesul nu a putut fi oprit.

Nici criticarea acestui mod de luare de decizie nu este bine văzută.

“Reacția la situaţia actuală este ca atare pentru că Europa este răspunsul, şi nu ar trebui pusă la îndoială“, afirmă Dl. Swieboda. “Dacă ai ceva de obiectat împotriva Comisiei, de exemplu, eşti considerat ca fiind euro-sceptic.“

Acest mod de gândire a reabilitat partidele populiste, euro-sceptice. Pro-europenii îi numesc anti-europeni. Dar partidele populiste, din ce în ce mai acceptate de către dreapta tradiţională, au dreptate într-o privinţă: Uniunea nu-şi ascultă cetăţenii.

“Ducem lipsă de lideri europeni adevăraţi“, spune Andrea Römmele, profesor de comunicare în politică şi societatea civilă la Hertie School of Governance din Berlin. “Sunt atât de multe subiecte naţionale şi europene interconectate, încât este imperativ necesar ca liderii europeni să comunice cu populaţia şi să fortifice Europa.”

Criza euro este cel mai bun exemplu despre cum au eşuat liderii în această sarcină. Dacă şi când Europa va reuşi să depăşească această ultimă criză, susţinătorii unei integrări sporite spun că liderii de la Bruxelles şi din capitalele europene nu mai pot continua ca şi înainte. Dacă porţile Uniunii nu sunt larg deschise pentru asumarea responsabilității şi a democraţiei, Europa va cădea pradă populiştilor.

Judy Dempsey

sursA: presseurop.eu