Politică

Elita birocratică de la Bruxelles s-a decuplat aproape total de problemele reale ale cetățeanului european

Alegerile pentru Parlamentul european, din 26 mai, sunt, probabil, cele mai importante de la înființarea Uniunii Europene. Pânâ acum, aceste alegeri se desfășurau placid, pe un ton de plictiseală generală. Era o formalitate. Acum nu mai este deloc așa!



Elita birocratică de la Bruxelles s-a decuplat aproape total de problemele reale ale cetățeanului european. Corectitudinea politică bolnăvicioasă, fundamentalismul ecologist, abdicarea/respingerea originilor creștine în favoarea promovării absurde a oricărei minorități, indiferent de merite și valoare personală, impunerea țărilor membre de cote obligatorii de refugiați, indivizi care nu au nimic în comun cu civilizația și cultura europeană, și toate acestea pe fondul unor privilegii inimaginabile pentru funcționarii europeni care au această agendă, au căscat o falie imensă în societatea europeană.

Ceea ce era de neimaginat în urmă cu câțiva ani se întimplă acum: partidele așa numite suveraniste conduc în sondaje în cele mai importante țări: în Marea Britanie, partidul Brexit, condus de Nigel Farage, este peste laburiști și conservatori; în Franța, Frontul Național, condus de Marine le Pen este, de asemenea, pe primul loc. La fel în Italia. În Germania, AfD-ul, chiar dacă nu e pe primul loc, probabil se va bate, în unele landuri, de la egal la egal, cu social-democrații și creștin-democrații. Nu mai vorbim de țările din estul Europei, în primul rând Polonia și Ungaria. Este puțin probabil, dar nu exclus, ca “suveraniștii” să devină cea mai importanță familie politică europeană! Și chiar dacă nu va fi pe primul loc, o schimbare de paradigmă trebuie să aibă loc.

Uniunea Europeană este la cea mai importantă răspântie din existența sa. Evident, această criză, care oricum ar fi apărut din cauza politicilor greșite ale Bruxelles-ului, a fost grăbită de alegerea lui Donald Trump. Câștigarea celui de-al doilea mandat de către Trump va obliga Europa, vrând-nevrând, să-și regândească poziția și direcția. Răul făcut ideii de Europă comună, cauzat de echipa de funcționari politici reprezentați de un clovn ca Junker, este deja un fapt; nu mai poate fi negat. Această rană poate fi adâncită sau se poate începe tratamentul…

Autor: Ionuț Popescu

Sursa: Ionuț Popescu Facebook

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu