Analize și opinii Politică

Eficiență. Vești bune

Absolut toate schimbările care au avut loc în istoria omenirii în modul de organizare al comunității (de la cele mai mici pînă la marile imperii și statele națiune) au avut două componente principale: socialul și inovația. Cele două elemente esențiale și interdependente reprezintă mobilul oricărei schimbări în modul de organizare umană.

Totdeauna organizarea socială a fost și este dependentă de nivelul de inovație existent. De-a lungul istoriei civilizațiile care dețineau o armă nouă sau o serie de cunoștințe tactice sau de organizare socială au fost mereu civilizațiile conducătoare. Romanii au reușit să-și construiască marele imperiu printr-o organizare socială net superioară celor existente pînă atunci, iar vikingii și-au menținut supremația cu ajutorul acelor ambarcațiuni acvatice foarte rapide și a armelor pe care le dețineau. Toate marile civilizații și-au pierdut supremația numai în momentul în care unicitatea avantajului adus de o organizare socială mai bună sau de inovație a dispărut sau a fost depășit în eficiență de un alt sistem mai performant. Acolo unde inovația a fost prezentă la mai multe comunități la același nivel, organizarea socială a făcut diferența între dominator și dominat, între administrator și administrat.

De fapt, legatura dintre organizarea socială și inovație este una organică, cele două laturi neputînd fi total despărțite. Toate aspectele vieții unei comunități depind de cele două variabile, inclusiv domeniul economic.

Aș putea să afirm chiar faptul că modelul de organizare socială și inovația crează paradigma socială și definesc categoric modul de gîndire și acțiune umană, succesiunea acestora avînd la bază criteriul de eficiență, iar timpul fiind mărimea fizică care validează acestă eficiență.

Apariția monedei în schimburile de bunuri, apariția bursei, a etalonului de metal prețios, a băncilor centrale, a rezervelor fracționare, a derivatelor financiare și mai nou a certificatelor de emisii de carbon au la baza lor o evoluție a inovației și o mai bună adaptare/ organizare socială. Și putem generaliza; orice evoluție – de la arme pînă la cel mai neînsemnat aspect al vieții – se bazează pe inovație și organizare socială. Ca axiomă, o mai bună organizare socială are potențial să genereze inovație, iar inovația prezentă într-o comunitate poate să schimbe organizarea socială.

De exemplu, băncile primitive erau doar niște simple depozite de metale; tiparul a făcut posibilă apariția bancnotelor și a biletelor emise de bancă și a creat premisele apariției băncilor centrale, iar computerul a făcut posibilă existența rezervelor fracționare, a tranzacțiilor electronice și a monedei scripturale. Observați că evoluția inovației reflectată de istoria monedei se bazează pe o serie de schimbări sociale, pe o optimizare a relațiilor sociale și o adaptare a lor la noile realități. Micile erori în organizarea socială au fost eliminate de istorie, ineficiența nu a rezistat niciodată în timp.

Părerea mea este că acum omenirea (datorită globalizării, inovației și a posibilităților multiple de socializare oferite de inovație) se află la un moment în care acestă paradigmă socială se schimbă.

Unde ne aflăm?

În primul rînd granițele au căzut în fața capitalurilor, inovația a eficientizat comunicarea și comerțul pînă la nivele de neimaginat cu cîțiva zeci de ani în urmă. Naționalismul, societățile centrate pe religie (ex. statele musulmane) sau cele totalitare aparțin deja trecutului (ineficiența lor a fost demonstrată). Cele două variabile interdependente – organizarea socială și inovația – crează istoria. În al doilea rînd domeniul energiilor alternative își începe expansiunea. Sistemul în care omul percepe și cuantifică valoarea se schimbă, se reformează continuu, iar inovația/ cercetarea a devenit lucru de echipă.

Aici se impune o mențiune: schimbarea acestei paradigme sociale se petrece la o scară temporală cuantificată în zeci de ani/ ani, cu cît inovația evoluează cu atît viteza de adaptare a socialului crește, implicit durata de schimbare a modului de organizare socială scade. Uitați-vă numai în ultima sută de ani cît de mult a evoluat inovația, cîte tipuri de organizare socială au existat și cîte schimbări adaptive au avut loc în lumea întreagă.

Sistemul economic nu este altceva decît o parte a organizării sociale, iar schimbarea paradigmei de care povesteam nu înseamnă nimic altceva decît o adaptare a economicului la noile realități. Este posibil ca viitorul să ne descopere că nu mai avem nevoie de forma actuală a monedei, iar criteriul schimbului/ alocării resurselor să fie reprezentat de o cuantificare a inteligenței.

Cert este faptul că orice paradigmă socială (exact așa cum am definit-o – o îmbinare organică a organizării sociale și a inovației) a cărei ineficiență a fost dovedită nu mai poate fi experimentată din nou. Ca urmare, în domeniul economic este imposibilă o reîntoarecere la etalonul de metal prețios sau o desființare a băncii centrale sau a monedei și revenirea la sistemul bancar anterior apariției băncii centrale. Nostalgiile sînt bune doar ca exercițiu de imaginație în acest caz. Contextualizarea oricărei idei de reformă și dezvoltare ulterioară și legarea ei de paradigma socială actuală este cheia testării validității.

Așa cum am afirmat, schimbarea acestei paradigme sociale este destul de lentă și nu se petrece peste noapte (pentru cei interesați, dar vor fi destul de mulți care vor fi surprinși :-) ), ca atare orice zvon de schimbare iminentă se bazează doar pe ne-cunoaștere.

Deci eficiența este legea care guvernează activitatea umană și determină schimbarea paradigmei sociale. ‘Criză’ este denumirea generică a perioadei de timp în care această paradigmă socială se schimbă. Această evoluție este firească, normală, iar faptul că vom trăi și vom experimenta un nou mod de organizare socială mult mai eficient decît ceea ce am avut pînă acum ar trebui să ne bucure.

Daniel Cazangiu
sursa: scenariieconomice.blogspot.com

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • O TARA A EXTREMELOR FARA …. EXTREMISTI

    Am ezitat destul de mult inainte de a decide sa astern pe hartie titlul de mai sus, ceva din interior imi spunea ca ma grabesc sa pun o eticheta nedreapta si mai ales greu de dovedit, fiind probabil influentat doar de experientele personale, care, desi destul de intens traite pot doar sa surprinda una din miile de fatete ale problemei.
    Saptamanile trecute am avut placerea de a cunoaste pe unul din fondatorii site-ului Gandeste.org si am descoperit cu mare placere mottoul acestuia: Gandeste, Analizeaza, Nu ignora, Decide, Exprima-te, Studiaza, Trezeste-te, Educa – Observa, reactioneaza, Gandeste. Exceptional! Este exact ce ar trebui cu totii sa facem cu un minim de effort din partea noastra si mai ales cu responsabilitatea civica ce a stat dintotdeauna la baza unei societati complete. M-am decis prin urmare sa deschid “Cutia Pandorei” sis a incerc sa trimit cateva ganduri catre aceasta poarta de informare a publicului larg, careia ii doresc o viata cat mai lunga Gandeste.org
    As vrea sa ma explic cu privire la titlul de mai sus si pentru a fi bine inteles, si mai ales correct, va impartasesc o experienta recent ace subliniaza perfect cele spuse in titlu. In urma cu o luna, dupa ce timp de cateva saptamani in perioada Sarbatorilor de iarna totul a functionat excellent, RADET Bucuresti ia brusca decizie ca pe fondul unei scaderi bruste de temperature sa inceteze furnizarea agentului termic la parametrii nominali. La o saptamana de la scaderea acestor parametric, temperature in casa ajunsa-se déjà de la 24-25 grade la 19-20, ceea ce m-a determinat sa semnalez o eventuala defectiune pe retea.
    Fiind inginer de profesie am decis sa verific valorile masurate la intrarea in bloc si aflu cu stupoare ca in loc de 49-50 grade, energia termica era furnizata cu 42 grade iar apa calda cu 44! Contactactand serviciul online RADEt este trimisa o echipa de monitorizare care constata cele semnalate si imi spune franc: asta primim de la CET asta furnizam. COntinui investigatia masurand zilnic timp de o saptamana parametrii si aflu ca temperatura agentului termic se mentine sub valoarea de 43 grade, total insuficienta pentru ca in casa sa existe o temperature normal. In plus, la mai bine de doua saptamani de la aparitia acestei situatii apare igrasia in dormitory, lucru care m-a determinat sa rezolv cumva aceasta problema.
    Solicit o audienta (in ciuda sfaturilor “positive” cunoscutilor mei inclusiv a administratorului de bloc) si dupa mai multe telefoane in care s-a incercat sa fiu cumva “ajutat” sa renunt la idea audientei sis a ma impact cu “realitatea” existent, s-a produs minunea: saptamana trecuta joi am fost primit de Directorul de Exploatare si Mentenanta! Marturisesc ca am fost destul de sceptic privind rezultatul final al audientei, insa, spre bucuria mea am avut marea placer sa intalnesc un om hotarat si capabil care mi-a confirmat ca aveam dreptate, a descoperit analizand parametrii dintr-un raport problema ce statea la baza temperaturii scazute a agentului termic (sac!) si mi-a garantat rezolvarea rapida a acesteia.
    Intr-o stare déjà “euforica” ajung acasa seara unde constat cu bucurie ca totul revenise la normal agentul fiind furnizat in parametrii, iar in casa avand in sfarsit temperatura din perioada sarbatorilor. Mai mult, desi telefonic mi se spune ca va veni ofiterul de serviciu pentru constatare si intocmirea raportului ma pomenesc cu o echipa de trei angajati cu un zambet larg pe fata si care mi-au subliniat ca totul este in regula, urmand ca eu sa completez raportul inclusive cu laude privind eficienta RADET in rezolvarea acestei probleme.
    Mi-ar fi placut enorm sa ma opresc aici si sa las acest articol ca dovada a faptului ca in Romania lucrurile pot fi indreptate cu un pic de efort si mai ales multa bunavointa, insa din pacate sunt nevoit sa explic de ce Romania este o tara a extremelor:
    Cum dupa interventia de vinery temperature de afara ajunsa-se usor spre 10 grade, RADET incepe sa furnizeze agent termic la temperature de 50 grade, ajungand in casa sa am 28! Am zis ca poate este o situatie de moment si am hotarat sa astept pana luni sa vad ce se intampla insa, spre “bucuria” mea nu a mai fost nevoie intrucat natura a facut ca temperature pe timpul noptii sa scada la -4 grade.
    Va lass a ghiciti ce s-a intamplat la doar 3 zile de la remediere! Stiam de zicala ca in Romania nimic nu dureaza mai mult de 3 zile insa am avut confirmarea cand am constatat cu stupoare o scadere brusca a temperaturii, ajungand ca in dimineata zilei de azi (marti) sa am din nou valoarea “corecta” adica 42 grade la intrare, deci revenisem de unde am plecat. O sa ziceti si cei cu asta? Asa nu-ti place, altfel nu, cine sa te mai inteleaga?
    Pai sa analizam problema: mai intai temperature de 42 grade in bataie de joc, apoi, pe fondul incalzirii vremii dai 50 grade (sac) si cum scade temperature afara revii la 42? Adica ori prea frig ori prea cald? Sa inteleg ca in aceasta tara nu mai este nimeni capabil sa discearna ce trebuie facut pentru o situatie de normalitate? Sau ca tot ce avem parte este exclusiv extremul?
    Va rog pe voi sa comentati si de ce nu, sa ma ajutati in gasirea unui raspuns la intrebarea de mai sus, pentru ca in cazul in care cadem de accord ca suntem o tara a extremelor, ma intreb: unde sunt totusi extremistii….