S-a vehiculat tot mai insistent în ultimul timp necesitatea unei educaţii în România care să permită dezvoltarea competenţelor care, la rândul lor, să faciliteze o integrare cât mai rapidă a absolventului în această societate de consum a informaţiei şi nu numai. Desigur, dezvoltarea simţului de adaptare la „piaţa muncii” şi a flexibilităţii sociale este imperios necesară. Însă, este suficient? Lumea de astăzi se confruntă cu prea multe exemple despre unde anume pot duce cunoştinţele şi competenţele nedublate de atitudini, crezuri şi valori ferme. Intelectualitatea laică sau religioasă interbelică care a “migrat” spre extrema dreaptă se poate constitui ca un avertisment în această privinţă. Cunoştinţele nu sunt prioritare, atâta timp cât lipseşte CARACTERUL!
Viaţa trebuie construită în funcţie de valori, nu de repere false. Existenţa umană trebuie văzută ca o oportunitate de schimbare a mentalităţilor, a atitudinilor şi comportamentelor. În perioade diferite, folosind căi de influenţe diferite, s-a ajuns la formarea unor copii socialmente diferiţi. Cât de mult diversitatea idealurilor a dezorientat parcursul educaţional este vizibil în dificultatea cu care prezentul românesc reuşeşte să regăsească idealul modernităţii: CETĂŢEANUL.
În această privinţă, realitatea existenţială contemporană ne demonstrează că se poate trăi şi fără repere, fără criterii, cu pseudo-valori, promovând doar un mimetism social. În consecinţă, persoana umană este redusă la un “eu independent” în opţiunile sale de viaţă şi acţiune până la iresponsabilitate, iar absenţa scopurilor creează o arie largă lipsei de acţiune (mai bine zis se instalează mentalitatea de a nu face). Înstrăinat de lume, preocupat numai şi numai de propria-i supravieţuire, omul recent trăieşte într-o „societate a spectacolului” în care proiectele comunitare îşi pierd valabilitatea în faţa lipsei de iniţiativă şi entuziasm.
Din acest punct de vedere, elevul trebuie educat în direcţia unei contribuţii la construcţia viitorului. În condiţiile transformărilor tot mai accelerate prin care trece societatea umană este necesară o formă de învăţare anticipativă, în acord cu o viziune în care viitorul nu trebuie doar aşteptat, ci şi anticipat, nu doar ghicit, ci şi proiectat. Într-o asemenea perspectivă, educaţia nu va fi doar anticipativă ci şi participativă, creîndu-se două tipuri de solidaritate: în timp (prin anticipare) şi în spaţiu (prin participare).
Deocamdată nu avem nici una dintre ele. Rezultatele examenului de la BAC ne pun în faţa unei realităţi triste, greu digerabile. Însă, care nu ne poate lăsa indiferenţi. Iluzia că avem un învăţământ performant – superior altor sisteme educaţionale – s-a prăbuşit! Ne-am “cosmetizat”, sperând în ceva ce nu avea consistenţă. Deocamdată asistăm la năruirea a încă unui mit “frumos”! Procesul de demitizarare continuă! Oare ce urmează?…
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Incredibil! Ma tot minunez vazand ca a fost nevoie de un procent slab de promovabilitate la Bacalaureat, ca sa intelegem ca lucrurile nu sunt deloc roz, ca invatamantul romanesc nu e performant!Chiar suntem mai superficiali decat imi imaginam…
Felicitari d-le Profesor Lehaci,
Excelent material.E bland,dar la obiect,insa tare ma tem ca e doar un exercitiu.Invatamantul romanesc este o epava(deh,de asta ne conduce un marinar),dar vina nu este numai a politicienilor.Vina este a noastra a tuturor.A tinerilor care au alte false sisteme de valori,in care conteaza puterea financiara si nu poeziile lui Eminescu,conteaza libertatea prost inteleasa,in care fac ce vreau si nu imi pasa de restul si nu altruismul si implicarea fata de noi si de semenii nostrii,un sistem plin de miraje inutile si nu adevarate valori care sa contribuie la dezvoltarea noastra individuala ,dar si ca popor.Vina este a profesorilor care promoveaza pentru un pumn de dolarei numai elevi care probabil nu ar trece de clasa a-9-a,sa nu mai vorbesc de facultate.Vina este in primul rand a politicienilor care sunt prea ocupati cu interesele personale si de grup.Probabil ca pentru ei este mai bine ca oamenii sa fie mai inepti si ignoranti,deoarece ii vor influenta mai usor.Sa le dam romanilor(nu toti)manele,cluburi,libertate totala si probabil ca majoritatea vor devenii fericiti.Prefer sa mor ca un semi-filosof sarac decat sa traiesc toata viata intr-o ignoranta crasa,sa fiu un nimeni apreciat doar pentru valorile mele materiale si nu intelectuale.Ma intreb stupefiat,oare cum va arata Romania peste 25 de ani,in situatia cand toti tinerii viseaza sa plece din tara(ca e de rahat),cand nu ii mai intereseaza sa invete,macar minimul necesar pentu viata si cand ,cel mai grav ne luam pilde si exemple(negative) de viata din ceea ce vad in alte tari.E trist si tragic,iar din pacte nu mai cred in revenirea sistemului de invatamant romanesc ,nici daca ar invia Homer,Eliade,Cioran,Eminescu si altii care au dat o adevarata valoare poporului roman.
Cu stima ,un somer “iluminat”
Cristian Sorin Caposi
Refuz să cred că ar exista vreo conspiraţie, care să facă învăţământul românesc de doi lei. Părerea mea fermă, este că la conducerea sistemului educaţional în România au ajuns numai persoane, care genetic sunt neam de slugă şi proşti genetic.Dacă vreun ministru al învăţământului face public un test de inteligenţă făcut cu o echipă din vest, şi are IQ-ul peste 60, emigrez în Congo. Aceasta este crunta realitate. Românii confundă experienţa de viaţă, cu toate învăţămintele ei, cu inteligenţa. Inteligent TE NAŞTI, nu devii! Ori dacă măta este genetic de joasă condiţie genetică, nu va făta vreun geniu. Va naşte tot un idiot. Nenorocirea este că aceşti idioţi conduc România. Şi se găsesc peste tot, inclusiv în domeniu privat. Că doar nu degeaba există proverbul românesc, “Prost să fii, noroc să ai”. Că dacă toţi cei bogaţi erau genii, nu mai născocea folclorul românesc în sute de ani, această înţeleaptă vorbă.