“Zece ecumenisme” se numeşte primul capitol din cartea Provocările ecumenismului (tradusă din rusă), în care autorul ortodox, diacon Andrei Kuraev, menţionează zece moduri în care este înţeles ecumenismul:
1. “Cea dintâi viziune asupra ecumenismului – prima şi în ordine cronologică – nu seamănă deloc cu modul cum este perceput el în zilele noastre. La apariţia sa, ecumenismul putea trece ca o formă de colaborare între confesiunile creştine în propovăduirea Evangheliei şi în combaterea ‘păgânismului’. Un asemena ecumenism nu pot decât să-l salut.”
2. “A doua concepţie asupra ecumenismului se regăseşte în afirmaţia că, în dialogul pe care îl poartă, creştinii trebuie să depăşească anumite stereotipe negative care mai persistă pe seama unora sau a altora şi că trebuie să existe, chiar se impune, o mai bună cunoaştere reciprocă. Într-adevăr, de ce să ne limităm la lectura unor cărţi despre protestantism, catolicism sau ortodoxie, dacă avem posibilitatea să stabilim contacte directe cu reprezentanţii acestor tradiţii şi să cunoaştem chiar de la sursă interpretarea pe care o dau problemelor luate în discuţie? Un asemenea mod de comunicare poate contribui la înlăturarea unor reprezentări false sau superficiale ale unora despre alţii. Multor ortodocşi nu le-ar strica, de pildă, să afle că dogma romană a infailibilităţii papale nu înseamnă, implicit, că Episcopul Romei ar fi fără de păcat. În concepţia catolică această dogmă înseamnă că autoritatea papală este absolută şi fără de apel asupra întregii Biserici şi că deciziile Papei în materie de doctrină şi morală sunt inspirate de Dumnezeu.”
3. “Un al treilea mod de a privi ecumenismul derivă dintr-o situaţie specială de la modul al doilea. Contactele ecumenice au devenit pentru creştinătatea apuseană tot atâtea posibilităţi de a cunoaşte ortodoxia. Trebuie să recunoaştem că de când au început ele – adică, de aproximativ o sută de ani – teologii apuseni au prins a privi oprtodoxia cu alţi ochi. Dacă în urmă cu un secol creştinii răsăriteni erau priviţi ca nişte schismatici periferici, situaţi iremediabil în afara vieţii şi progresului, astăzi în Europa se vorbeşte cu respect despre tradiţiile spirituale şi teologice ale ortodoxiei.”
4. “Un al patrulea punct de vedere asupra ecumenismului este cel care acceptă ideea ca ortodoxia să împrumute din lumea neortodoxă o anumită experienţă pozitivă (pe plan ştiinţific, teologic, social, estetic, misionar şi uneori şi în cel duhovnicesc şi moral). N-avem ce face! Pomul de Crăciun fără de care este de neconceput un Crăciun rusesc, pravoslavnic, ne-a venit din Germania lutherană. Clopotele ruseşti nu ne-au venit din Bizanţul ortodox, ci din Europa Catolică (inclusiv trasul clopotelor à la Malines, după oraşul belgian cu acelaşi nume, unde se află şi o academie de clopotit). Dar în Rusia, pomii de Crăciun şi clopotele slujesc ortodoxia.”
5. “Al cincilea punct de vedere asupra mişcării ecumenice constă în asimilarea formulei Fericitului Augustin: ‘În primul rând – unitate; în al doilea rând – diversitate; în toate – dragoste.’ […] Prea des suntem absorbiţi de micile probleme din parohia sau din Biserica noastră şi nu arareori o întânire ecumenică sau contactul cu un creştin de altă tradiţie ne ajută să înţelegem care este principala condiţie de a fi creştin şi că Evanghelia este mai importantă decât Tipicul sau Pidalionul.”
6. “Al şaselea sens (pozitiv) al dialogului ecumenic rezidă în posibilitatea unei colaborări susceptibile să contribuie la rezolvarea unor probleme omeneşti obişnuite: sărăcia, boala, analfabetismul, inegalitatea socială. Există o suferinţă umană reală. Iar dacă unui flămând i se va da să mănânce de către un ortodox, un catolic sau un protestant, într-un demers comun al acestora, nu va îndrăzni nimeni să spună că ne-am abătut de la ortodoxie şi de la Evanghelie.”
7. “Al şaptelea sens nu ţine de teologie. Nu arareori ecumenismul este perceput ca o formă de toleranţă faţă de adepţii altor convingeri. În această privinţă creştinul ortodox este, pur şi simplu, obligat să fie ecumenist. Oricât de mult ne-am deosebi prin concepţii unii faţă de alţii, oricât de inacceptanilă mi s-ar părea credinţa unor oameni cu care mă întâlnesc, faţă de persoana acestora nu trebuie să am nici un fel de repulsie sau aversiune.”
8. “Al optulea punct de vedere asupra ecumenismului, despre care putem discuta, poate fi rezumat astfel: ecumenismul ne ajută să înţelegem că lumea creştină nu se limitează la confesiunea de care aparţinem; că şi cei din afara ortodoxiei pot avea experienţe duhovniceşti benefice. Deşi considerăm că în comparaţie cu alte confeiuni ortodoxia este păstrătoarea deplină a tradiţiilor spirituale ale creştinismului primar, totuşi ar trebui să recunoaştem şi acelor situaţii care nu se bucură de o completitudine spirituală dreptul la existenţă.”
9. “O nouă interpretare a ecumenismului este cea care pune accent pe recunoaşterea faptului că Bisericile neortodoxe nu numai că nu sunt lipsite de har dumnezeiesc, ci că acest har nu este cu nimic inferior, în ordine soteriologică, celui ce lucrează în ortodoxie. […] ‘Vocea’ tradiţiei ortodoxe – atât cea a Sfinţilor Părinţi, cât şi cea a teologiei – nu ne îngăduie să considerăm fundamentat şi acceptabil al nouălea punct de vedere asupra ecumenismului.”
10. “Cea mai brutală şi mai frecventă formă a conştiinţei ecumenice este teza potrivit căreia nu numai diferitele direcţii ale creştinismului, ci în general toate căile pe care se mişcă religiile sunt la fel de bune şi că omul are dreptul să aleagă pe care din ele să meargă, fiindcă toate duc spre scopul dorit: mântuirea. […] Astăzi, în accepţia comună atribuită ecumenismului, acesta nu înseamnă acţiune, ci refuzul acţiunii. În zorii apariţiei sale, mişcarea ecumenică însemna tocmai recursul la acţiune; preconiza eforturi de coordonare a activităţii diverselor confesiuni creştine, se angaja în realizarea unor demersuri şi proiecte creştine. Primele proiecte ecumeniste aveau drept scop consolidarea misionarismului creştin în ţările ‘păgâne’ (în special în Africa). Astăzi semnificaţia iniţială a cuvântului ‘ecumenism’ a fost dată uitării. Iar cei ce apelează la acest cuvânt magic au în vedere prin ecumenism, de cele mai multe ori, sincretismul, un fel de talmeş-balmeş al tuturor religiilor. De ce ar fi necesar aşa ceva? Ca să nu mai avem nevoie să alegem, să comparăm, să judecăm, să confruntăm, să decidem.
Alin Cristea
sursa: rotundu.wordpress.com
Adauga comentariu