Plec de la premisa că Dinu Patriciu e un onest om de afaceri şi un libertarian pursânge. Tocmai de aceea îmi dă fiori reci pe şira spinării.
În ultima vreme, miliardarul munceşte din greu la construirea imaginii publice de oracol. A decis să renunţe la rolul de eminenţă cenuşie şi tânjeşte după lumina rampei. (Notă: ăsta e primul semn de slăbiciune. Abia când nu mai poţi trage eficient sforile din culise, recurgi la mass-media pentru a-ţi promova agenda.) Acordă cu plăcere interviuri ba la televiziune, ba prin presă şi nu ratează nici o ocazie pentru a-şi populariza Weltanshauung-ul. Are intenţii bune: descentralizare, debirocratizare etc. Mai cu seamă, însă, e preocupat de aşezarea statului român pe o traiectorie conformă cu propria viziune despre politică. Abia aici lucrurile devin cu adevărat îngrijorătoare prin consistenţa cu care sunt expuse şi miliardele care le pot ajuta să devină realitate.
În linii mari, omul repetă idei născute în Anglia secolelor XVII şi XVIII. În esenţă, libertarianismul nu e decât un comunism întors pe dos. Şi într-un caz, şi în celălalt, politicul se cuvine să fie în slujba economicului – niciodată invers. (Grecii le spuneau ăstora „idiotes“.) Că unii marşează pe proprietatea individuală, ceilalţi pe cea colectivă e doar un detaliu. Şi unii, şi ceilalţi visează la dispariţia statului. Pentru alde Patriciu, diferenţa dintre afaceri şi politică e „diferenţa dintre a fi liber şi a fi servitor într-o funcţie publică“. Aşa e. Corect înţeleasă şi aplicată, politica, funcţia publică, presupune sacrificarea intereselor personale în folosul interesului comun. De aceea pentru Pericle sau Cicero intră la categoria virtuţi. Pentru Patriciu, o asemenea atitudine intră la categoria „fraieri“.
Politica, declara magnatul în ultimul interviu, nu e pentru „bobor“. Un om care spune lucrurilor pe nume „nu poate aspira la votul popular“. Aşa e. Boborul e needucat, alege în funcţie de umori etc. În loc să-l educe, însă, Patriciu preferă să-l mângâie înţelegător pe creştet. Nu e decât un Băsescu întors pe dos – de aici şi rivalitatea. Trustul Adevărul se supune votului popular: din moment ce doar 4% declară că sunt interesaţi de politică, nu le mai dăm politică. Le dăm mici şi manele. La urma urmelor, oamenii nu vor să ştie decât de „inexistenţa politicii, de ieşirea politicii din viaţa lor să fie lăsaţi în pace“.
Aşa e. Când am început să-i învăţ să citească, copiii mei îşi doreau acelaşi lucru: să fie lăsaţi în pace. Ei bine, nu i-am lăsat.N-a inventat Patriciu gaura de la macaroană (şi, spre meritul său, nici nu pretinde s-o fi făcut).
sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu