Politică

DNA STA PE O BOMBA: Aceasta este lista tuturor numelor grele denuntate la DNA in afacerea “Microsoft-EADS”

EADS-scandalPrejudiciul depaseste 1 miliard euro, iar spagile s-au dat inclusiv prin intermediul unor ofiteri din SRI si SIE. Jaful a inceput in 2002, sub guvernarea Nastase, si a continuat pana in 2013, sub regimul Basescu. Astazi, prima parte: lotul PSD.

Lumeajustitiei.ro continua dezvaluirile din afacerea “Microsoft-EADS”. O afacere transpartinica, in care prejudiciul este de peste 1 miliard de euro, inceputa in timpul regimului Adrian Nastase si continuata cu succes de regimul Traian Basescu. Afacerea “Microsoft-EADS” este anchetata deprocurorii DNA Marius Vartic si Mihaela Iorga Moraru, dar dosarul intarzie sa fie solutionat, in pofida asigurarilor primite chiar de la varful parchetului anticoruptie. Astazi, va vom prezenta prima etapa a afacerii, cea din timpul guvernarii PSD din 2000-2004.

La DNA exista o lista cu nume impresionante si cifre ametitoare. Cei mai importanti lideri ai PSD, in frunte cu Adrian Nastase, sunt mentionati in declaratia “martorului amenintat” Gabriel Marin, persoana cu identitate protejata, data la DNA in 23 iunie 2014. Acesta a povestit in detaliu despre sume cu titlu de mita care ar fi fost destinate membrilor din Guvernul Nastase, inclusiv lui Adrian Nastase, sume ce erau platite prin diverse off-shore-uri si interpusi, printre care si ofiteri SRI si SIE.

Pe langa numele lui Adrian Nastase, in declaratia “martorului amenintat” regasim o serie de ministri, precum Ioan Rus, Dan Nica, Marian Saniuta sau Mihai Tanasescu. De asemenea, pionul principal in intreaga afacere este, asa cum reiese din declaratia “martorului amenintat” Gabriel Marin, celebrul Claudiu Florica, director al Fujitsu Siemens Computers – Romania, implicat mai tarziu si in combinatiile cu liderii PDL. De asemenea, un alt personaj care dicta mersul lucrurilor si fara de care nimic nu se putea intampla este, conform aceleiasi declaratii, omul de afaceri Alexandru Bittner, un apropiat al premierului Adrian Nastase.

Prezentam fragmente din declaratia “martorului amenintat” Gabriel Marin, o varianta detaliata a acesteia fiind atasata la finalul articolului.

Facem precizarea ca astazi am prezentat doar partea din declaratie referitoare la guvernarea Nastase. Declaratia martorului amenintat este mai ampla, iar varianta completa a ei o veti putea citi joi, 8 octombrie 2015:

Afacerea Microsoft

In 2003-2005, Claudiu Florica a exercitat presiuni pe toate canalele oficiale si neoficiale pentru a fi reinclus in proiect, dar fara succes. Astfel, Claudiu Florica  (n.r. – director Fujitsu Siemens Computers – Romania)s-a intalnit in primavara anului 2004 cu Alexandru Bittner care controla toate proiectele de IT in perioada guvernarii PSD-iste, 2000-2004, iar acesta i-a oferit lui Claudiu Florica sustinerea pe langaAdrian Nastase in proiectele sistemului de securizare a frontierelor de stat si in proiectul licentierii Guvernului Romaniei pentru produse Microsoft cu conditia sa renunte sa mai faca presiuni pentru a reintra in proiectul Sistemului Educational Informatizat. Tot in 2004, Claudiu Florica s-a intalnit cuVictor Ponta care avea la acea vreme functia de sef al Corpului de Control al premierului Adrian Nastase si a incercat sa-l determine pe Victor Ponta sa demareze o ancheta a Corpului de Control la sediul Ministerului Educatiei si prin aceasta presiune sa oblige practic firma Siveco sa reintroduca firmele protejate de Claudiu Florica in cele doua extensii de contract, una in valoare de 20 milioane de dolari si cealalta de 96 milioane de dolari, semnate in timpul guvernarii PSD. In schimbul acestei sustineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens in baza unei donatii facuta prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea data.

In decembrie 2004, dupa schimbarea partidului de guvernamant ca urmare a alegerilor ce au avut loc, Claudiu Florica fiind in relatii personale directe cu diversi membri ai Partidului Democrat, cum ar fi Romeo Raicu, Mihai Stanisoara, Victor (n.r. – probabil Vasile) Blaga, Rasvan Toader si-a reluat campania de atac la adresa firmei Siveco si a solicitat si noilor ministri reincluderea firmelor FSC, Net Consulting si Softwin, firme pe care le controla in mod indirect, in acest proiect, dar fara succes.

Au fost foarte multe persoane implicate deoarece acest contract presupunea atat aprobari de la nivelul cancelariei primului-ministru, Ministerului Finantelor, Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor, Ministerului Educatiei si Cercetarii. Persoanele implicate in trafic de influenta si luare de mita in acest contract sunt:

Adrian Nastase, prim-ministru in perioada 2000-2004,

Alexandru Bittner, care intermedia plata mitelor catre Adrian Nastase in acea perioada,

Remus Truica, seful Cancelariei Primului-ministru in acea perioada,

Victor Ponta, seful Corpului de Control al Premierului in acea perioada,

Ecaterina Andronescu – ministru al educatiei 2000-2004,

Cristina Ghitulica – sef de cabinet Ecaterina Andronescu in perioada 2000-2004,

Mihnea Costoiu – secretar general al ministerului in acea perioada,

Traian Ionescu – director in Ministerul Educatiei,

Valentin Cotarta – director in cadrul Ministerului Educatiei,

Gheorghe Dinu – consilier al ministrului Ecaterina Andronescu,

Mihai Tanasescu – ministrul finantelor la acea perioada,

Enache Jiru – secretar de stat in Ministerul Finantelor,

Dan Nica – ministru MCTI,

precum si ministrii PD numiti dupa Ecaterina Andronescu si anume, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclaussi ulterior, Andrei Marga”.

Mecanismul era de a se crea un profit cat mai mare in firmele subcontractante, profit din care erau scoase prin intermediul unor offshore-uri sumele de bani necesare platii mitelor prin intermediul unor contracte de servicii fictive. Odata ajunsi banii in offshore-uri din destinatii cat mai indepartate pe teritoriul Romaniei, mitele erau platite fie prin transferuri bancare in firmele nominalizate de persoanele de langa autoritatea contractanta si care aveau rolul de a spala respectivii banii si de a-i aduce in tara pe cai legale sau o parte erau scosi in numerar din bancile din afara teritoriului Romaniei si adusi in numerar in tara, tot in mod ilicit, folosind diferiti intermediari care aveau doar sarcina de a-i transporta in tara, toate acestea facandu-se in scopul ascunderii sursei veniturilor de persoanele care incasau mita”.

In anul 2003, Claudiu Florica impreuna cu Khalil Abi Chanin – patronul Romanel, importatorul exclusiv al produselor LG si Nicolae Culacov – Omnitech au inceput actiunile de influentare a factorilor de decizie din Guvernul Romaniei pentru a se incredinta contractul privind inchirierea de licente soft pentru Guvernul Romaniei si institutiile subordonate, firmei FSC Austria.

Khalil Abi Chanin s-a ocupat de intermedierea relatiei cu MCTI si SGG. A intermediat lui Claudiu Florica intalnirile cu factorii de decizie din aceste institutii, respectiv Dan Nica, Serban Mihailescu, Ion Morar, Eugen Bejinariu. Nicolae Culacov se ocupa de influentarea factorilor de decizie din cadrul Ministerului Finantelor Publice, respectiv Mihai Tanasescu si Enache Jiru. Ca urmare a acestor intalniri, in octombrie 2003, Claudiu Florica a calatorit la Roma impreuna cu ministrul Dan Nica pentru a stabili cu acesta termenii si modalitatea in care urma sa se incheie acest contract de licentiere si pentru a dovedi in acelasi timp managementului Microsoft Romania ca avea influenta si contactele necesare cu oameni politici importanti pentru a incheia acest contract. Claudiu Florica a achitat personal cheltuielile de transport si cazare ale lui Dan Nica in aceasta calatorie. In aceasta intalnire de la Roma, Claudiu Florica a stabilit cu Dan Nica ca Guvernul Romaniei sa incheie un contract cu Microsoft in valoare de 50-60 milioane dolari, prin intermediul FSC Austria, iar in acest sens a fost semnata la Roma o scrisoare de intentie pentru parteneriatul strategic, dintre Guvernul Romaniei si Microsoft Corporation, obiectul acestuia constituindu-l colaborarea dintre cele doua parti pentru incheierea unui acord cadru de licentiere a Guvernului Romaniei pentru produse Microsoft.

Scopul acestei scrisori de intentie a fost de a convinge si determina managementul Microsoft sa nominalizeze Fujitsu Siemens Computers ca singurul imputernicit al lui Microsoft si mandatar in aces contract.

La momentul respectiv Claudiu Florica era director al Biroului de reprezentanta din Romania al firmei Fujitsu Siemens Computers”.

Claudiu Florica a reusit sa creeze un mecanism functional prin care puteau fi obtinute de la stat, fara licitatie, sume in jur de 100-150 milioane dolari. Prin eludarea licitatiilor se puteau vinde catre stat produse la preturi mult mai mari decat cele care ar fi fost obtinute in urma unei licitatii publice si astfel sa fie ascunse in pretul contractual sumele necesare platii mitelor. Pentru aceste aditionari ale contractuluiClaudiu Florica discuta direct cu reprezentantii Guvernului si fiecare aditionare presupunea plata unei sume din valoarea actului aditional catre cei care faceau posibila si aprobau respectivul act”.

Cum am mai spus cumpararea licentelor insemna dobandirea dreptului de utilizare perpetua a acestora si orice suplimentare de produse Microsoft ar fi fost necesar conform legilor in vigoare, la acea data, sa fie facuta printr-o noua procedura de licitatie publica. De asemenea, contractul de cumparare de licente nu ar fi putut fi incredintat direct firmei Microsoft intrucat existau mai multe canale oficiale de distributie, locale si internationale a respectivelor licente.

Pretul per total era mai avantajos pentru cumparare intrucat inchirierea presupunea ca la fiecare 3-5 ani sa se faca o noua plata pentru extinderea contractului de inchiriere. Contractul de inchiriere in acelasi timp facea mai greu de verficat si de comparat cu preturile de pe piata, a pretului la care Guvernul Romaniei achizitiona licente.

Persoanele implicate in derularea acestui contract si implicate intr-o forma sau alta in traficul de influenta sau luare de mita, din partea autoritatilor contractante sunt:

Adrian Nastase,

Alexandru Bittner,

Remus Truica,

Serban Mihailescu, secretar general al Guvernului 2000-2003,

Eugen Bejinariu, secretar general al Guvernului 2003-2004,

Ion Moraru – secretar de stat SGG,

Nicolae Teodorescu – director SGG,

Doina Petrache – director general SGG,

Daniela Bolea – director IT SGG,

George Chivu – angajat SGG,

Dan Nica – ministru MCTI 2000-2004,

Adriana Ticau – secretar de stat MCTI,

Diana Voicu – director MCTI,

Eugenia Teodorescu – angajat MCTI,

Mihai Tanasescu – ministru MFP,

Enahe Jiru – secretar de stat MFP,

Paul Ichim – consilier MFP,

Stefan Nanu – consilier ministru MFP”.

Aceste persoane din cadrul Microsoft si Fujitsu Siemens Computers au fost in contact direct cu Guvernul Romaniei in procedurile de negociere care s-au purtat in acea perioada, iar persoanele folosite de Claudiu Florica pentru traficul de influenta si dare de mita, in acest contract, nu erau la vedere si actionau din umbra, persoanele fiind:

Alexandru Bittner,

Khalil Abi Chanin, patronul Romanel,

Nicolae Culacov – patronul Omnitech,

Thomas Heintschel,

Dragos Stan – patronul Net Consulting,

Dinu Pescariu – patron Tenis Club,

Adrian Ujeniuc patron Dim Soft,

Varujan Pambuccian deputat,

Calin Tatomir, care a fost director in Compaq, ulterior patron al cabinetului de consultanta Tatomir si apoi director general al Microsoft Romania si

Marius Tuca – director Jurnalul National.

Toate aceste persoane erau implicate exclusiv in intermedierea intalnirilor cu factorii de decizie, in negocierea mitelor si ulterior platirea acestora prin intermediul lanturilor de off-shore-uri pe care le aveau pregatite pentru acest scop.

De asemenea, vreau sa precizez ca numarul de licente inchiriate prin acest contract a fost stabilit printr-o aproximare facuta de persoanele responsabile de IT din cadrul institutiilor beneficiare ale acestui contract si nu printr-un inventar riguros, acesti responsabili primind pe diferite canale indemnul de a trece cat mai multe licente pe asa zisele inventare, ceea ce permitea cresterea pretului contractului si implicit a mitelor solicitate. Nu a existat, in mod oficial, niciun fel de negocieri asupra preturilor produselor respective, pretul fiind stabilit exclusiv de catre Claudiu Florica cu acceptul tacit a factorilor de decizie din SGG, negocierile constand doar in redactarea de catre reprezentantii SGG, MCTI, Microsoft si FSC a documentatiei comerciale si tehnice necesare semnarii contractului – cadru de inchiriere licente publicat in HG 470/aprilie 2004”.

FSC nu a declarat niciun fel de subcontractanti in timpul negocierilor, firma profinet fiind folisita de catre Claudiu Florica cu aprobarea si stiinta managementului FSC Austria, exclusiv pentru incheierea scriptica a unor contracte de servicii, acestea fiind in realitate servicii fictive cu scopul de a scoate banii din FSCpentru plata mitelor oamenilor din anturajul lui Adrian Nastase care faceau posibil acest contract”.

In prima parte a anului 2004, Claudiu Florica a avut o intalnire cu Alexandru Bittner care in perioada respectiva controla in numele si pentru Adrian Nastase orice contract de tehnica de calcul si softwere cu Guvernul Romaniei si ministerele sale, acestea solicitand un procent din respectivele contracte prin firmele off-shore pe care le controla, ca plata pentru obtinerea semnaturilor la nivelul primului-ministru, Adrian Nastase.

In urma intalnirii lui Claudiu Florica cu Alexandru Bittner sumele destinate mitelor au crescut si ca urmare managementul FSC a fost conditionat sa semneze o crestere a pretului contractului de servicii fictive cu Profinet de la 14 milioane dolari la 15,5 milioane dolari, suma platita de FSC integral. Toate serviciile din contractul FSC cu Profinet erau servicii fictive, contractul fiind folosit exclusiv pentru justificarea scoaterii din FSC a sumelor de bani necesare platii mitelor catre persoanele implicate in decizia si derularea contractului”.

Odata platite mitele promise de catre Claudiu Florica prin intermediul firmei Profinet accesul acestuia la factorii de decizie din guvernarea Adrian Nastase a fost sensibil accelerat, astfel ca Claudiu Florica a creat rapid o extindere a acestui contract, de data asta pentru livrarea de licente educationale Microsoft catre unitatile sobordonate Ministerului Educatiei: scoli, licee, universitati. Pentru obtinerea acestui nou contract managementul FSC a fost conditionat de Claudiu Florica sa semneze un Act aditional la contractul de servicii fictive cu Profinet, care crestea valoarea acestui contract cu inca 7 milioane dolari, suma necesara pentru plata mitelor, necesara extinderii acestui contract. In acest act aditional au fost incluse si produse noi care nu existau in contractul initial, gen Enciclopedia Encarta, iar numarul de licente si anume cifra rotunda de 50.000 s-a facut printr-o aproximare de catre Mihnea Costoiu, secretar general in Ministerul Educatiei si nu printr-un inventar riguros cum ar fi fost cazul.

Persoanele implicate in negocierea acestui act aditional sunt cele de la incheierea contractului, in plus aparand si persoane noi, cum ar fi:

Alexandru Athanasiu – ministrul Educatiei,

Mihnea Costoiu – secretarul general al Ministerului Educatiei si

Alexandru Visan – patronul firmei Scop Computers.

Persoanele implicate efectiv in traficul de influenta si darea de mita in acest Act aditional sunt aceleasi cu cele implicate in contractul din anul 2004, si anume

Claudiu Florica – director FSC Romania,

Khalil Abi Chanin – patronul Romanel,

Alexandru Bittner,

Nicolae Culacov – patronul Omnitech,

Dragos Stan – patronul Net Consulting,

Thomas Heintschel – reprezentant Profinet,

Dinu Pescariu – patron Tenis Club,

Adrian Ujeniuc – patron Dim Soft”.

Afacerea EADS

In anul 2003, Claudiu Florica impreuna cu Alexandru Georgescu, patronul Midocar si Catalin Ghigea (avocat Midocar, patron Midocar Consulting, traducator oficial pentru EADS si ulterior director EADS Romania) au inceput actiunile de influentare a factorilor de decizie din guvernarea PSD 2000-2004 pentru a incredinta contractul pentru implementarea Sistemului Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat – SISF, firmei EADS Germania. Alexandru Georgescu prin intermediul relatiilor sale personale in SRI si SIE se ocupa de plata mitelor catre persoanele decidente din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, respectiv

Toma Zaharia – chestor MAI,

Gheorghe Carp – chestor MAI si

Petru Branzas – consilier ministru MAI, iar Claudiu Florica prin intemediul relatiei sale cu Alexandru Bittner se ocupa de plata mitelor necesare pentru obtinerea aprobabrilor de la nivelul premierului in functie, la acea data, Adrian Nastase”.

In prima parte a anului 2004, Caludiu Florica a avut o intalnire cu Alexandru Bittner pentru a-l determina pe primul ministru, Adrian Nastase, pentru a-si da acordul pentru semnarea contractului SISF cu EADS. In perioada respectiva orice contract de IT cu Guvernul Romaniei si ministerele subordonate trebuia negociat cu Alexandru Bittner care solicita un procent din aceste contracte pentru obtinerea semnaturilor necesare la nivelul primului ministru.

Nu cunoscc in mod in mod concret off-shore-urile pe care le controla, dar banuiesc ca se regasesc in circuitul sumelor de bani din Profinet.

Contractul de achizitie SISF, in valoare de 650 milioane euro, a fost semnat in 12 august 2004, la ceremonia formala participand si premierul Adrian Nastase, impreuna cu cancelarul german, Gerhard Schroeder.

Pentru ca EADS sa obtina acest contract, managementul lui EADS a fost conditionat de catre Claudiu Florica si Alexandru Georgescu sa incheie un contract de promisiune irevocabila de subcontractare cu FSC pentru comenzi de 40 pana la 60 milioane de euro.

Managementul FSC, la randul sau, pentru a primi aceste comenzi de la EADS a fost conditionat de catre Claudiu Florica sa semneze in acelasi timp, contracte de comision pentru reusita cu firma Gessa, comision 10% si cu firma Profinet, comision 5%, bani care reprezentau mita pentru persoanele din conducerea MAI si cabinetul primului-ministru.

In februarie 2005, Claudiu Florica a solicitat managementului FSC schimbarea procentelor de comision catre Gessa si Profinet, noile procente fiind de 7% pentru Gessa si 8% pentru Profinet, totalul lor ramanand 15% din valoarea comenzilor pe care FSC urma sa le primeasca de la EADS.

La un moment dat aparea si un alt off-shore, Zonko Overseas, care avea contract cu Gessa pentru plata unui comision de 30%, sume care urmau sa fie platite unor persoane din anturajul lui Adrian Nastase.

EADS a platit in anul 2004, imediat dupa semnarea comntractului un avans de 4 milioane euro ce urmau sa fie folositi pentru plata mitelor persoanelor din anturajul lui Adrian Nastase, suma din care FSC a platit la randul sau, un avans de 2.000.000 euro catre Profinet si un avans de 280.000 euro catre Gessa.

Firma Gessa era controlata de Alexnadru Georgescu si urma sa se ocupe de mita pentru functionarii publici din MAI care aprobau semnarea contractului, iar firma Profinet era controlata de Claudiu Florica prin intermediarii Dragos Stan si Thomas Heintschel si urma sa se ocupe de mita pentru Adrian Nastase”.

Persoanele folosite de Claudiu Florica in perioada 2004-2005, pentru traficul de influenta si darea de mita, prin firmele Profinet si Gessa au fost:

Adrian Nastase, prim-ministru,

Alexandru Bittner,

Remus Truica,

Ioan Rus – ministrul MAI,

Marian Saniuta – ministrul MAI,

Toma Zaharia – chestor MAI,

Gheorghe Carp – chestor MAI,

Pentru Branzas – consilier ministru MAI,

Vasile Blaga,

Alexandru Georgescu,

Catalin Ghigea,

Dragos Stan,

Thomas Heintschel,

Nicolae Chirvase – avocat Net Consulting si fost director SIE,

Dinu Pescariu – patron Tenis Club,

Tiberiu Urdareanu – patron UTI Grup,

Traian Mihu – patron Felix Telecom,

Florin Talpes – patron Softwin,

Frank Nagorschel – reprezentantul Bearing Point.

Alte persoane implicate in traficul de influenta si darea de mita pentru incheierea acestui contract, dar care nu aveau legatura directa cu Claudiu Florica sunt:

Markus Hellental – vicepresedinte EADS,

Otto Single – angajat EADS,

Siebert Burkhard – angajat EADS,

Helmut Hugle – angajat EADS,

Helmut Bar – angajat EADS,

Gerald de Woot – angajat EADS,

Volker Hagerkoeter – angajat EADS,

Stefanita Stanescu – angajat Midocar Consulting si ulterior EADS Romania,

Aurelian Nistor – angajat Midocar,

Titi Paraschiv – angajat Siemens Romania,

Walter Spenser – consilier al ministrului, sef al Politiei Federale de Frontiera Germana,

Nicolae Berechet – secretar de stat MAI,

Emilia Costin – director IT MAI,

Silviu Pistritu – director Cmicex,

Gheorghe Drula – director Felix Telecom,

Gabriel Kaufmes – director UTI,

Mihai Ianciu – director UTI,

Ioan Cordos – director UIT si ulterior in MCTI,

Gabi Marin – patron Omnilogic,

Dorin Marian – fost consilier prezidential,

Dan Lazarean – angajat STS”.

*Cititi aici declaratia “martorului amenintat” Gabriel Marin cu privire la mitele din afacerea “Microsoft-EADS” care ar fi ajuns la liderii PSD

 Autor: Razvan Savaliuc

Sursa: Lumea justitiei