Analize și opinii Politică

Dispariția satului românesc

Dacă nu vom reuși să transformăm populația rurală într‑un segment activ al societății, România va rămâne pentru totdeauna a doua cea mai săracă țară din UE.

Când am venit prima dată în România, în 1997, această țară era beneficiara preferată a proiectelor belgiene de caritate. Explicația datează de la sfârșitul anilor optzeci când Nicolae Ceaușescu și‑a lansat proiectul de distrugere a satelor românești și de strămutare a locuitorilor lor la oraș. Comisia centrală pentru sistematizarea teritoriului și a localităților a venit cu o propunere menită să centralizeze toată activitatea umană în orașe. Țărani, muncitori, pensionari și copii trăind împreună în armonie într‑un mediu urban. Nu mai era nevoie de sate. O idee grotescă a unei minți bolnave. Nu mai puțin de 7.000–8.000 de sate erau sortite a fi distruse. Despre acest proiect s‑a scris surprinzător de mult în presa străină. Din nu se știe ce motiv, reacția a fost puternică, mai ales în Belgia. A atins o coardă sensibilă în inima belgienilor. Comitete de acțiune s‑au creat în sute de orașe și sate belgiene cu scopul clar de a salva satele românești. „Actie Adoptiedorpen!“ Fiecare primărie din Belgia a adoptat cel puțin un sat din România și a început să elaboreze un plan pentru a ajuta satele înfrățite. Revoluția a deschis calea unor acțiuni concrete și, în anii nouăzeci, mii de camioane pline cu ajutoare erau trimise de orașele belgiene către satele „lor“ din România.

Foarte frumos, foarte generos, dar fără vreun folos de durată adevărat. Când mergi azi cu mașina prin România, multe sate te întâmpină cu indicatoare mari pe care anunță cu mândrie „înfrățirea“ lor cu orașe din UE, printre care vei vedea aproape întotdeauna și un oraș belgian. Ei bine, asta este explicația.

În 1989, satele românești au fost salvate de fapt de la distrugere de evenimentele declanșate de un zid care se prăbușea la Berlin. Ceaușescu nu a mai avut timp să‑și pună în aplicare planul malefic. În schimb, am găsit noi înșine un alt mod de a distruge satele românești. Împărțirea postdecem­bristă a pământului către țărani, deseori nedreaptă și fără să țină cont de proprietarii istorici de dinainte de naționalizare, a dat naștere mediului sătesc pe care îl vedem azi. Fiecare familie deține câteva hectare de pământ, niște porci, o vacă, vreo douăzeci de găini și neapărat și câțiva pruni prin curte. Norocoșii au chiar și câteva rânduri de viță‑de‑vie… Productivitatea e scăzută, investițiile, inexistente. Imaginea vacilor mergând agale spre casă după o zi întreagă pe imașul comunal sau a famiilor ajutându‑se reciproc la strânsul recoltei de cartofi poate părea romantică și idilică, dar în realitate este destul de tristă. Cinci milioane de români trăiesc în acest mediu rural așa‑zis „sătesc“. Ei nu contribuie la economia românească, nu au nici o altă perspectivă și trăiesc de la un an la altul, în ritmul anotimpurilor. Și cu speranța că prunii vor da roade bune…

Franța este cea mai mare națiune agricolă din UE, cu o contribuție de 18% la producția agricolă a Europei. Agricultura franceză are 770.000 de angajați cu normă întreagă, adică trei angajați la fiecare 100 de hectare arabile. 3,4% din populația activă a Franței lucrează în sectorul rural. România este uneori incorect numită fostul grânar al Europei. Sigur era unul cu multe ­găuri. În România, aproape 50% din populația activă „lucrează“ în sectorul agricol. Asta înseamnă aproximativ 50 de „angajați“ la fiecare 100 de hectare arabile. Productivitatea este jalnic de mică, agricultura reprezentând doar 8% din PIB. În realitate, oamenii de la țară nu au nimic în comun cu agricultura. În cel mai bun caz i‑am putea numi grădinari full‑time ori specialiști în trocul de ouă pe lapte. Cetățeni inactivi și neproductivi cu normă întreagă, acești oameni merită mai mult. Dacă nu vom reuși să transformăm populația rurală într‑un segment activ al societății, România va rămâne pentru totdeauna a doua cea mai săracă țară din UE.

Trebuie să punem mai mult accent pe dezvoltarea industriei private (în afara sectorului exclusiv agricol), trebuie să dăm mai multă atenție creării de locuri de muncă (dar nu la stat, mulțumesc foarte mult!) pentru a implica „masele rurale adormite“ în economia de piață. Să oferim stimulente firmelor din afara mediului rural pentru a‑i angaja pe acești oameni, a‑i forma, a‑i recalifica; să creștem impozitele pe terenul agricol neproductiv și să nu mai ascundem acest segment al populației în spatele unor statistici confuze. Ei sunt adevărații șomeri din societatea noastră. Dragi lideri politici, aveți curajul de a le explica această nevoie de schimbare drastică și începeți să dați acestei schimbări atenția cuvenită.

Iată‑ne acum, la 25 de ani de când „Marele Conducător“ și‑a lansat proiectul rural. A sosit vremea pentru un nou proiect radical pentru satul românesc. Un proiect pozitiv de data aceasta. Haideți să transformăm satul într‑un loc pentru cetățeni, nu pentru țărani șomeri. Un loc în care țăranii să fie în minoritate. A sosit vremea unei mari schimbări.

Dar să nu tăiați prunii din spatele curții.

Jan Glas
sursa: moneyexpress.money.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

Abonează-te la newsletter