S-a stins… Iarăși am rămas singuri! Adrian Păunescu a plecat dintre noi! Clipe de tristețe, lacrimi de durere! Momente de reflecție pentru unii și de condamnare pentru alții. Criticat, dar și iubit, adulat, dar și jignit, Păunescu rămâne o figură emblematică a culturii române. A fost un artist, dar mai întâi de toate un model viabil a ceea ce înseamnă lupta pentru libertatea spiritului. Nu a avut “carnet de dizident”, dar a reușit mobilizarea energiilor tinerești conferindu-le un nou sens valoric. Cenaclul Flacăra era de fapt un simbol al flăcării care mocnea în el, a profunzimii spirituale pe care o trăia și pe care nu o putea păstra doar pentru el. Ne-a cedat și nouă fărâme din iubirea sa pentru a învăța secretul de a fi OM!
Deși dificil de justificat atitudinea sa în perioada ceaușistă, totuși nu pot fi negate aspirațiile sale net superioare fondului în care se complăcea majoritatea populației românești. De sub condeiul său au ieșit versuri care au atras oprobiul public, însă în aceeași perioadă a reușit să se impună ca un lider al tinerei generații, demonstrând că valorile autentice pot deveni nemuritoare. A fost un critic al imposturii și a rămas așa până în ultimele clipe ale vieții.
A știut să crească talente și să dezvolte valori, demonstrând că și în cele mai negre clipe ale istoriei se pot realiza minuni. Din păcate, el, omul veșnic optimist, a ajuns să nu își mai înțeleagă menirea într-o societate în care mediocritatea a devenit standard național, iar impostura un nou stil de viață. Respins și tot mai izolat a rămas să își trăiască ultimele clipe într-o durere tăcută.
Din păcate, secvențele vieții lui timpurii sunt percepute doar într-o perspectivă unilaterală, uitându-se că a avut curajul de a “decima” într-o poezie mediocritatea intelectuală a celor care țineau în mână destinul țării. Era anul 1979. O poezie mai mult decât actuală, reliefând faptul că singura diferență este doar… ANUL! Un imn adresat analfabeților de ieri și de astăzi, determinându-ne să ne punem și o întrebare cu conținut retoric: De ce din țara aceasta dispar doar oamenii de valoare????
V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.
V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.
V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.
V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placă nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.
V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul – servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.
Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.
V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.
V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.
V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.
1979, Analfabeților
P.S. Dacă mai aveați îndoieli cu privire la evoluția societății românești, acum aveți răspunsul!!!
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Adauga comentariu