Politică

Din nou despre revizuirea Constituției împotriva Poporului Român

revizuire_constitutie_După zece ani de la revizuirea Constituției României, în anul 2003, era normal ca Guvernul Ponta II să prezinte în Parlament un bilanț al aplicării ei, cu efectele pozitive și cele negative. Cele din urmă având logic prioritate la o nouă revizuire a Constituției impusă de stăpânii străini ai României, pentru primăvara anului 2014. Era firesc ca Guvernul României să informeze Parlamentul și Poporul Român cel puțin în legătură cu răspunsurile la următoarele întrebări:

– Cum și de de s-a permis jefuirea bogățiilor naturale ale Poporului Român, în valoare de peste 200 miliarde euro, în ultimii zece ani?
– De ce a fost îndatorat Poporul Român cu peste 150 miliarde euro și ce destinații s-au dat acestor sume uriașe?
– Cu ce scop au fost lichidate peste două milioane locuri de muncă?
– Din ce cauze a scăzut populația României cu aproximativ patru milioane de locuitori, conform ultimului recensământ?
– Cine și de ce a interzis Guvernului României să elaboreze și să îndeplinească planuri de dezvoltare economică la nivel național și teritorial?
– De ce nu s-a interzis otrăvirea populației cu aditivi alimentari cancerigeni?
– De ce nu s-au introdus contractele de împărțire a producției pentru ca Poporul Român să devină bogat și fericit prin obținerea a 90 la sută din fiecare resursă naturală exploatată?
– Care sunt cauzele care au determinat Parchetul și D.N.A. să nu soluționeze, de peste trei-patru ani, sesizările primite de la Curtea de Conturi privind prejudicii de mai multe miliarde euro?

– Cine și de ce a interzis ca în Constituția României să fie înscris dreptul la demnitate?
– De ce a fost și este încălcat jurământul depus în baza articolului 82 din Constituție?
– Cu ce scop s-a pus la cale exproprierea românilor din România de către titularii licențelor de exploatare a bogățiilor naturale?
– De nu au fost respectate prevederile art.47, alin.1: „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de pretenție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent”, precum și cele ale art.135 din Constituție?
– Care sunt statele străine și persoanele juridice străine pregătite să cumpere România la bucată, prin încălcarea Constituției, fără nicio condiţie, cu ocazia vânzării terenurilor agricole și pădurilor?
– De ce nu se sancționează cu închisoare pe viață traficul și consumul de droguri și produse etnobotanice, așa cum se procedează în numeroase țări ale lumii?
– Cu ce scop s-a permis de către autoritățile Statului Român ca acțiunile Ungariei și ale U.D.M.R. împotriva integrității teritoriale a României să ajungă într-un stadiu extrem de periculos?
– De ce a fost introdusă și menținută discriminarea între cetățenii români pe criterii etnice, iar persoanele apartinând minorităților etnice se bucură de drepturi mai mari, de privilegii față de populația majoritară românească?
-De ce nu este preluată tradiţia pozitivă din U.S.A., Franţa, Germania, Italia, Grecia, Israel, ş.a., unde toţi cetăţenii sunt egali în drepturi şi obligaţii şi unde nu există minorităţi naţionale?
– De ce în Constituție lipsește dreptul de a emigra, când se știe că peste cinci milioane de cetățeni români au fost determinați să emigreze de Regimurile post-decembriste, mai ales în ultimii zece ani?

Fără ca măcar aceste probleme să fi fost prezentate în Parlament și dezbătute, o Comisie comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României, condusă de senatorul Crin Antonescu (profesor de istorie, pe care a aprofundat-o ceva mai mult în facultate), a primit ordin să lucreze în salturi, cu pauze mari de luni de zile între ele. După lunga vacanță parlamentară de iarnă (mai mare de două ori decât a elevilor și studenților), într-o singură zi și la comandă, Comisia pentru revizuirea Constituției a decis în privința sutelor de amendamente și a trimis rapid textul propunerii legislative la Curtea Constituțională a României. Aceasta a lucrat zi lumină, în perioada 14-16 februarie a.c. (inclusiv sâmbăta şi duminica), pentru ca în ziua de luni, 17 februarie a.c., să redacteze Decizia pe care să o trimită Parlamentului.

Curtea Constituțională a României a constatat că în textul propunerii legislative de revizuire a Constituției, Comisia parlamentară a reușit să formuleze 26 de modificări și completări neconstituționale, la care se adaugă 85 de texte care au fost recomandate pentru reexaminare și scriere corectă. Referindu-se la aceste „isprăvi”ale membrilor Comisiei parlamentare, domnul Augustin Zegrean a declarat public că aleşii respectivi „aveau mintea la purtător”. Dintre articolele neconstituționale exemplificăm pe cele solicitate de Ungaria prin vocea U.D.M.R. și votate de românii (?) din Comisia parlamentară, inclusiv senatorul Crin Antonescu, aspirant la funcția de Președinte al României:

-Art.3: „Prin lege organică se pot recunoaşte zone tradiţionale ca subdiviziuni administrative ale regiunilor.”
-Art.6, alin.1: „Reprezentanţii legali ai minorităţilor naţionale pot înfiinţa, potrivit statutului minorităţilor naţionale adoptat prin lege, organe proprii de decizie şi executive, cu competenţe privind dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor”.
-Art.12, alin.5: „Minorităţile naţionale pot folosi în mod liber, în spaţiu public şi privat, propriile simboluri care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă.”
Aceste texte neconstituţionale reflectă atitudinea susţinătorilor pentru trădare de Neam şi Ţară!

La aceste exemple trebuie adăugat cel de la art.135, alin.2, lit.d, menit să faciliteze statelor şi firmelor străine jefuirea în continuare, de către toţi cei interesaţi, a bogăţiilor naturale ale Poporului Român. Comisia parlamentară a propus şi susţinut înlocuirea textului actual: „Statul trebuie să asigure exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional”, cu următoarea formulare: „Statul garantează şi promovează creşterea competitivităţii economiei româneşti prin exploatarea resurselor de producţie în condiţii de maximă eficienţă economică şi cu acordarea accesului nediscriminatoriu tuturor celor interesaţi.”

Comisia parlamentară a îndrăznit să propună până şi abrogarea unor atribuţii ale Curţii Constituţionale a României! Decizia din 17 februarie a.c. a Curţii Constituţionale va fi motivată, pe mai mult de 100 de pagini, în următoarele două săptămâni. Apoi, Comisia parlamentară va trebui să pună de acord textul propunerii sale legislative cu Decizia şi motivarea Curţii Constituţionale. După dezbaterea şi aprobarea (puţin probabilă) a proiectului de lege în Parlament urmează sesizarea de către Opoziţie şi Preşedintele României a Curţii Constituţionale. După parcurgerea acestor etape, practic nu se va putea organiza şi desfăşura un referendum naţional pentru revizuirea Constituţiei, în zilele de 24 şi 25 mai a.c., aşa cum a anunţat premierul Victor Viorel Ponta.

În plus, în aceste zile se pregătește o remaniere guvernamentală sau de un divorţ politic în U.S.L. În P.N.L. se urzeşte de o nouă împărţire, iar U.D.M.R. acţionează pentru a intra în Guvernul Ponta III. Pentru ca serialul „Balamucul” să devină şi mai palpitant, se pregăteşte de către Preşedintele României aplicarea, în premieră, a articolului 109, aliniatul 2 din Constituţie, prin solicitarea începerii urmăririi penale împotriva primului-ministru şi a unor miniştrii, urmată de suspendarea lor din funcţie.

În această perspectivă, aproape sigură, criza guvernamentală, disputele din P.N.L., declaraţiile televizate în studiouri diferite ale liderilor U.S.L., negocierile privind împărţirea şi ocuparea funcţiilor de vice-premieri şi miniştri etc, sunt în zadar. La momentul potrivit şi foarte apropiat, Preşedintele României îl va suspenda din funcţie pe primul-ministru Victor Viorel Ponta, după ce în prealabil va solicita începerea urmăririi penale împotriva sa. Este posibil ca la presiunea populaţiei, care va ieşi în stradă, în mod paşnic, în tot mai multe localităţi şi în număr din ce în ce mai mare, să se ajungă la un Guvern de tehnocraţi care să organizeze alegerile pentru Parlamentul European.

În actualul context politic este evident că tentativa U.S.L. şi U.D.M.R. de revizuire a Constituţiei împotriva Poporului Român este sortită eşecului, atât spre sfârşitul lunii mai a.c., cât şi până la finele anului 2014 ! Cei din Parlament care nu sunt realişti vor „lucra” de pomană, la Cooperativa „Munca în Zadar ”, fiind motivaţi politic de liderii lor. Realistul şi vizionarul poet Alexandru Vlahuţă a scris în iunie 1881, la Târgovişte, poezia „Cârmacii” din care am reţinut următorul fragment:

Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării,
Dupa ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a ramas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei
Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea ţara! Îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!
Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi!
Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi!

Autor: Gheorghe Funar

Sursa: Ziarul Natiunea

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Statul roman aloca anual cca. 20 de milioane de euro pentru minoritati nationale dintre care unele, conform recensamantului, numara cateva sute de indivizi, dar nu are bani pentru scoli, spitale, pentru peste 3 milioane de pensionari in mizerie etc. Culmea, in aceste organizatii mafiote ale minoritatilor sefia se transmite din tata in fiu. Daca adaugam fondurile pe care le primesc partidele vedem ca se duc multi bani anapoda. Si, nimeni nu raspunde!!!Nu raspunde nimeni de salariile si pensiile nesimtite ale catorva sute de mii de privilegiati si zeci de mii de asa-zisi revolutionari. Asta in Romania in care se moare efectiv de foame si in care hotii si violatorii sunt bine ghiftuiti!!! Astept cu nerabdare sa-l vad pe fiul – primar-doctor al unui general de Securitate desemnat candidat la presedintie si votat de prostime, ca tacamul sa fie complet, pe fata!!!

  • Dorim parerea dvs despre a doua Constitutie a Cetatenilor (anuntata mai jos), elaborata intr-un an de zile de catre peste 100 de specialisti in domeniu si alte elite din diferite domenii.
    Astfel:
    “Constantin Cojocaru
    ANUNŢ
    CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL
    Proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României, propus de Comitetul de Iniţiativă al Mişcării pentru Constituţia Cetăţenilor (MCC), a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100/10.02.2014, împreună cu Expunerea de Motive, Declaraţia de Constituire a Comitetului de Iniţiativă şi Avizul nr. 47/16.01.2014 al Consiliului Legislativ al României.
    În acest moment, există două proiecte OFICIALE de revizuire a Constituţiei României: proiectul propus de Comisia Parlamentară, condusă de Crin Antonescu, şi proiectul propus de MCC. Cele două proiecte sunt publicate pe http://www.variantacojocaru.ro, la Secţiunea “Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor”.
    Începând cu data de 10.02.2014, avem la dispoziţie 6 luni pentru a strânge semnăturile de susţinere din partea a 500.000 cetăţeni români cu drept de vot, care trebuie să provină din cel puţin 21 de judeţe ale ţării, plus municipiul Bucureşti, şi nu mai puţin de 20.000 de semnături în fiecare din aceste judeţe. Odată strânse, cele 500.000 de semnături, împreună cu proiectul de revizuire, vor fi depuse la Parlamentul României, care poate să-l adopte, sau să-l respingă. În cazul în care va fi adoptat, proiectul de revizuire va fi supus aprobării lui de către popor, prin referendum.
    Noi, membrii Comitetului de Iniţiativă, avem puţine speramţe că actualul Parlament al României va adpta Constituţia propusă de noi. Dacă o va face, cinste lui! Dacă proiectul nostru va fi respins, vom merge mai departe, cerând Preşedintelui României ca, în conformitate cu prevederile articolului 90 din actuala Constituţie a României, să organizeze referendum, prin care să întrebe poporul dacă este sau nu de acord cu Constituţia Cetăţenilor. Dacă şi Preşedintele actual al României va refuza să permită poporului să-şi exprime voinţa faţă de proiectul propus de noi, vom merge mai departe şi vom propune poporului să aleagă Preşedinte al României pe cel care se va angaja să organizaze referendum pentru aprobarea Constituţiei Cetăţenilor.
    Mai devreme sau mai târziu, Constituţia Cetăţenilor va deveni Constituţia României. Atunci când acest proiect va fi susţinut de majoritatea poporului român. De aceea, obiectivul nostru final nu este strângerea celor 500.000 de semnături, ci unirea marii majorităţi a românilor în Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor, singura forţă care îi poate alunga de la puterte pe cei care le-au furat românilor şi statul şi avuţia naţională şi care poate adopta şi pune în practică prevederile acestei Constituţii. Trebuie, întâi, să-i alungăm pe uzurpatori de la conducerea statului, pe cale paşnică, prin alegeri, şi numai după aceea să începem reconstrucţia statului şi a ţării, cu ajutorul noii Constituţiei.
    Formularul Listei de semnături este postat pehttp://www.variantacojocaru.ro, la Secţiunea “Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor”, rubrica “Formulare”, de unde poate fi descărcat, multiplicat şi folosit pentru strângerea de semnături. Nu sunt admise decât semnături pe formularul tipizat, care are înscrise datele prevăzute de lege.
    Conform legii, persoanele care strâng semnături trebuie să fie ÎMPUTERNICITE de către Comitetul de Iniţiativă, respectiv de Preşedintele acestuia. În acest sens, îi rog, pe toţi cei care vor să participe la acţiunea de strângere de semnături pentru susţinerea acestui proiect, să mă contacteze, la telefon, pentru a le trimite împuternicirea şi INSTRUCŢIUNILE de care au nevoie (telefoane: 021.310.4623; 0726.561.114; 0744.596.179; 0766.511.920).
    Continuăm marşul spre LIBERTATE, BUNĂSTARE şi FERICIRE, obiectivele fundamentale ale poporului român, înscrise, pentru prima dată, în PREAMBULUL Constituţiei ROMÂNIEI.
    Cu Dumnezeu, ÎNAINTE!
    Constantin Cojocaru
    Răspunde12 februarie 2014 la 17:38

    Mici precizari:

    Domnule Constantin Cojocaru, referitor la strangerea de semnaturi pentru MCC, oare aceste semnaturi nu pot fi “stranse” doar accesind o “pagina” al unui site. Bineinteles, pe acea “pagina” sa ne lasam datele personale. V-am spus aceasta “varianta”, deoarece a fost folosita de antena 3, in urma cu aproximativ o luna sau doua in urma, “ei” strangand cel putin 100.000 de semnaturi, in cateva zile. Nu am retinut pentru ce strangeau cei de la antena 3 acele semnaturi. Totusi daca sunt valabile “semnaturile” trimise prin calculator, va garantez ca veti strange cel 500.000 in maxim 60 de zile. Aceasta “varianta”, ii va scuti de munca de “sisif” pe cei “angajati” in strangerea semnaturilor prin metoda “traditionala”, adica din poarta in poarta. Va rog sa va amititi Domnule Constantin Cojocaru, momentul inscrierii PP-LC, atunci mai aveati “nevoie” de 7-8000 de semnaturi { deoarece 33 000 au fost furate de dan diaconescu si tudor barbu de la otv }, iar strangerea numarului de semnaturi mentionat mai sus a fost de 30-40 de zile, daca nu mai bine.
    Raspuns:
    • Constantin Cojocaru
    Imi pare rau. Raspunsul este NU. Legea ne obliga sa folosim formular tipizat, pe suport de hârtie, cu semnăturile olografe ale susţinătorilor. În plus, listele se depun la Primării, în dosare şnuruite şi sigilate, pentru atestare. Primarul atesta că susţinătorii sunt înscrişi pe listele electorale permanente ale localităţii respective.
    Guvernanţii actuali au avut grijă să îngreuneze cât se poate munca celor care vor să facă propuneri cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei.
    Dacă nu se strâng cele 500.000 de semnături în intervalul de 6 luni de la publicarea proiectului în Monitorul Oficial, semnăturile îţi pierd valabilitatea. Munca trebuie luată de la capăt.
    Unde-i lege nu-i tocmeală. Semnăturile trebuie depuse ÎN ORIGINAL, şi la Primărie şi la Parlamant, evident, cu proces verbal de predare-primire.
    23 februarie 2014 la 15:02

  • DE ACORD CU MAJORITATEA OBSERVATIILOR PERTINENTE DIN DOCUMENTAR- MAI PUTIN CU POSIBI-LITATEA CA TRAIAN BĂSESCU SĂ PROVOACE O CRIZĂ GUVERNAMENTALĂ PRIN DEMITEREA PRIMULUI MINISTRU, EL ARE PROBLEME CU CLANUL BERCEA PĂNĂ UNA ALTA. IN ALTĂ ORDINE DE IDEI DE CE NU VORBITI CA DIN CUPRINSUL CONSTITUTIEI REVIZUITE SA APARA ALTERNATIVA LA FORMA DE GUVERNĂMÎNT ** REPUBLICA ** **MONARHIA CONSTITUTIONALĂ** DACĂ TOT SE VORBESTE ** ROMÂNIA ESTE UN STAT DE DREPT IN CARE DEMNITATEA,DREPTURILE SI LIBERTĂTILE CETĂŢENESTI SUNT GARANTATE** ATUNCI UNDE ESTE DREPTUL SI LIBERTATEA MEA A-MI ALEGE FORNA DE GUVERNĂMÎNT IN SPETĂ **MONARHIA CONSTITUTIONALĂ** V-AS RUGA DACĂ ESTE POSIBIL SA MI SE DEA UN RĂSPUNS, FĂRĂ A SE INVOCA PREVEDERILE CURTII DE LA VENETIA. EU TRĂIESC IN ROMÂNIA SI VREAU SĂ DECID CUM VREAU SĂ TRĂIESC.

  • @Const. Burcea
    In plus fata de site-ul variantacojocaru.ro, site care se refera si la AUTENTICUL Partid al Poporului (PP-LC, unde LC = Legea Cojocaru), si nu FACATURA basista denumita PP-DD, pusa pe picioare in 2010 cu complicitatea ZeroTV-ului si a sobolanului Dan Diaconescu, mai recomand si consultarea site-ului lorin-fortuna.ro (partea civica a site-ului), despre propunerea de modificare constitutionala initiata de Grupul Constitutional Timisoara, si anume :
    – Rubrica “2) Organizatii”, cu link-ul “Grupul Constitutional Timisoara”, si
    – Rubrica “3) Publicatii”, cu link-ul “Forumul Constitutional Cetatenesc”.