Politică

Dezindustrializarea, îndatorarea şi depopularea au şters oraşe întregi din lume și din România: dispariţia coloşilor din Bucovina şi Moldova

fabricaDezindustrializarea, îndatorarea şi depopularea sunt elementele ecuaţiei care a avut ca rezultat falimentul oraşului Detroit, leagănul industriei auto americane, iar în aceeaşi ecuaţie, dar la o scară mai mică, intră multe oraşe din România. De aceea cel mai răsunător faliment municipal din istoria Americii, chiar dacă s-a întâmplat la mai mult de 8.000 de kilometri de Bucureşti, ar trebui să fie pentru România un semnal că o economie nu poate creşte sănătos pe datorie, fără o bază productivă şi fără participarea populaţiei.

Detroitul era în anii 1960 un centru al industriei auto mondiale, cel mai mare şi cel mai bogat oraş din Statele Unite, scrie Associated Press. De­clinul a venit imediat după ce locuitorii au început să se mute în suburbii, aşa cum a fost cazul şi în alte regiuni ale ţării, luând cu ei afacerile, locurile de muncă şi baza de impozitare. Unii istorici susţin că revolta violentă din 1967, una din multele „revolte rasiale“ care au zguduit ţara în acea perioadă, a accelerat trendul depopulării.

Amploarea declinului este uimitoare. Populaţia s-a redus de la 1,8 milioane de locuitori la 700.000, iar autorităţile s-au văzut în situaţia de a întreţine un oraş de 368 kilometri pătraţi – spre comparaţie Bucureştiul, cel mai mare oraş al României, are o suprafaţă de 228 kilometri pătraţi – cu o bază de taxare redusă la jumătate faţă de cum era în anii 1950. Populaţia s-a redus cu un sfert din anul 2000.

Între timp, companiile auto au început să deschidă centre de producţie în alte oraşe, în condiţiile în care maşinile japoneze ajunseseră să domine piaţa.

În 2009 industria auto americană s-a prăbuşit, odată cu întreaga economie, îngropând Detroitul. Eforturile autorităţilor de a asigura servicii de bază precum salubritatea şi poliţie au fost complicate de obligaţiile de plată în baza contractelor cu uniunile sindicale şi a beneficiilor către fondurile de pensii.

Oraşul a intrat în insolvenţă cu datorii de 18 miliarde de dolari.

Un dinozaur industrial în care doar 275.000 de locuitori mai muncesc

Acum în Detroit rata şomajului este de 18,6%, mai mult decât dublu faţă de media ţării, iar rata criminalităţii este de cinci ori peste cea generală. Oraşul are 80.000 de clădiri părăsite sau lăsate în paragină şi doar 275.000 de locuitori care muncesc, notează Financial Times.

La o rată a omorurilor la maximul ultimilor 40 de ani, doar o treime din ambulanţele oraşului sunt funcţionale şi jumătate din luminile stradale sunt stricate. Locuitorii aşteaptă aproape o oră pentru ca poliţia să răspundă apelurilor, pe când media naţională este de doar 11 minute, scrie The Guardian.

„Crede cineva că este normal să ai un copac de 40 de ani care creşte prin acoperişul unei case devastate? Crede cineva că este în regulă să suni la poliţie, iar ei să nu vină pentru că sunt deja în alte misiuni?“, se întreabă Kevyn Orr, managerul financiar de urgenţă al Detroitului.

Tăieri de salarii şi luptă pentru banii de pensii într-un oraş al sărăciei

Falimentul vine cu un cost. Niciun alt oraş mare din SUA nu a mai cerut protecţie faţă de creditori sub legea falimentului. New York, Cleveland şi Philadelphia au ajuns în pragul falimentului, dar autorităţile au încheiat acorduri în ultimul moment cu creditorii. Fondurile de pensii ale oraşului şi deţinătorii de obligaţiuni se pregătesc să lupte pentru fiecare dolar pe care-l pot recupera de la Detroit, iar milă va fi puţină având în vedere multele scandaluri de corupţie şi gestionare deficitară în care au fost implicate autorităţile.

Administraţia are 9.700 de angajaţi ale căror salarii vor fi în cel mai bun caz tăiate şi 20.000 de pensionari şi persoane care primesc beneficii de sănătate are căror venituri sunt puse în pericol. Fondurile de pensii pentru angajaţii de la stat formează cea mai mare parte a creditorilor care nu au prioritate la plată.

În spatele acestui fundal tensionat stau diviziuni politice şi rasiale care nu vor face decât să complice situaţia. Guvernatorul statului Michigan, Rick Snyder, un republican alb, preia un oraş democrat în care 80% din populaţie este de culoare.

Slobozia

În România, Slobozia, cândva cel mai important centru industrial al Bărăganului, era în 2011 cel mai îndatorat oraş, cu un raport datorii/venituri de 27,5%. Pragul la care legea interzice contractarea oricărei datorii noi este de 30%. Aici ritmul depopulării este de 18% între 2008 şi 2011.

Rata şomajului în judeţul Ialomiţa, a cărui reşedinţă este Slobozia, este de aproape 8%, printre cele mai ridicate din ţară. Cea mai mare unitate industrială din municipiu, combinatul de îngră­şăminte Amonil, a fost executată silit în 2010 din cauza datoriilor.

Ce fac primarii cu banii împrumutaţi? Primăria muncipiului Slobozia a luat din piaţă 50 mil. lei în urmă cu câţiva ani printr-o emisiune de obligaţiuni (în lei şi euro). Suma nu pare mare, dar este având în vedere puterea financiară a oraşului. În urma acestui împrumut gradul de îndatorare a ajuns la 27% din venituri. Între timp acesta a scăzut spre 12% în 2012. Banii au mers în lucrări de infrastructură, pentru o nouă sursă de apă şi o staţie de epurare, a explicat pentru Ziarul Financiar primarul Sloboziei Gabi Ionaşcu.

Belgienii şi nemţii ar putea plăti pentru falimentul Detroitului

Insolvenţa oraşului american Detroit ar putea produce pierderi de sute de milioane de dolari mai multor bănci europene, între care unele mari, precum UBS, şi altele naţionalizate din Belgia şi Germania din cauza problemelor financiare, scrie The Wall Street Journal.

Situaţia demonstrează cum băncile europene încă plătesc preţul pentru deciziile greşite luate înainte de criza financiară globală. Problemele datează din 2005, când Detroit căuta surse de finanţare pentru fondurile de pensii ale angajaţilor municipalităţii, ale poliţiştilor şi pompierilor. Primăria a apelat la UBS, cel mai mare grup financiar elveţian, care s-a folosit de influenţa avută în rândul băncilor europene pentru a găsi clienţi pentru o emisiune de obligaţiuni de 1,4 mliarde dolari efectuată de americani. O mare parte din titluri, şi o alta dintr-o emisiune derulată în anul următor, au fost cumpărate de băncile europene care, înaintea crizei, se aventurau departe de casă pentru a găsi active profitabile cu un risc aparent redus.

În urma tranzacţiilor UBS şi instituţii de credit din Germania şi Belgia au devenit creditori ai Detroitului, care a intrat luna aceasta în faliment. Aceste bănci deţin datorii a căror valoare s-a redus de la câteva sute de milioane de dolari la doar o fracţiune din aceste sume. În Munich, o agenţie guvernamentală care valorifică active bancare germane naţionalizate deţine titluri cu o valoare nominală de 200 milioane dolari emise de Detroit. Dexia, o bancă franco-belgiană naţionalizată în urma crizei financiare, deţine de asemenea datorii de câteva sute de milioane de dolari.

Cum a şters dezindustrializarea oraşe întregi din România: dispariţia coloşilor din Bucovina şi Moldova

Închiderea sau restrângerea treptată a activităţii marilor coloşi industriali care funcţionau înainte de ’89, însoţită de pierderea a zeci sau sute de mii de locuri de muncă, a fost unul dintre factorii majori care au accentuat sau chiar generat fenomenul de depopulare a României. O analiză a ZF arată că oraşele care au înregistrat printre cele mai mari rate de scădere a numărului de locuitori s-au confruntat cu un declin accentuat al industriei din zonă, în condiţiile în care fabricile reprezentau stâlpii pe care se sprijinea un întreg oraş sau suflare din zonă.

“Sigur că închiderea industriei este una din cauzele scăderii numărului de locuitori. În Vaslui numai instituţiile pu­blice care mai funcţionează păs­trează locuri de muncă, pentru că în rest industrie nu prea mai există. Rulmenţi Bârlad ce mai funcţionează, restul sunt închise. Confecţii Vaslui iarăşi lucrează cred că la 30% din capacitate. În Vaslui s-a închis Hitrom care înainte de ’89 avea circa 4.000 – 5.000 de angajaţi şi producea vată de sticlă şi materiale izolante. O altă companie care s-a închis este Mecanica Vaslui, care cu secţiile pe care le deţinea la Huşi şi Negreşti avea în jur de 3.500 de angajaţi. Movas Vaslui, care producea mobilă, avea şi el în jur de 1.500 de angajaţi înainte de ’90 şi s-a închis. Cei care n-au mai lucrat acolo au plecat afară şi personalul de specialitate a mers în administraţia de stat”, spune Elena Damian, directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Vaslui.

Oraşele Vaslui şi Bârlad, ambele din judeţul Vaslui, se află pe primele locuri în ceea ce priveşte fenomenul de depopulare, între 2002 şi 2011 acestea pierzând 27,8% şi respectiv 27,7% din numărul total de locuitori.

Giganţii industriali care asi­gurau locurile de muncă ale celor mai mulţi dintre vasluieni au căzut după anul ’90, iar cei rămaşi fără slujbe şi fără perspective de a-şi asigura un loc de muncă au plecat să-şi caute norocul în străinătate.

“S-au închis pentru că nu mai aveau comenzi şi au căzut în lanţ pentru că erau una dependentă de alta. Mecanica Vaslui producea echipa­mente pentru industria minieră şi aceasta închizându-se s-a închis şi fabrica. Moldosin Vaslui producea pentru sectorul petrolier, care a căzut şi el. S-a închis tot ce-a fost industrie. Nici Oltchim nu mai rezistă mult. Poate şi managementul defectuos a fost una dintre cauze. Energia, gazele, toate s-au scumpit şi, crescând preţul, nu se mai puteau acoperi costurile de producţie. La Rulmenţi Bârlad, companie emblematică pentru noi, am avut noroc că au venit investitori turci şi au menţinut producţia, dar şi acolo s-a redus numărul de angajaţi. Şi tehnica a avansat foarte mult şi, de exemplu, la o fabrică de pâine nu mai sunt necesari 100 de angajaţi pentru că este mecanizată. Erau sute de angajaţi TESA şi personal administrativ care lucrau într-o companie şi ţineau evidenţa cheltuielilor. O parte s-au dus în sistemul bancar, dar probabil că şi acesta se va cerne în viitorul apropiat”, este de părere Damian.

Ea mai spune că în prezent Vasluiul se sprijină pe agricultură, unde firmele omului de afaceri Adrian Porumboiu, care lucrează circa 40.000 de hectare de teren agricol într-un grup de 8.000 – 9.000 de salariaţi, precum şi pe sistemul de lohn din confecţii.

Totuşi în ultimul deceniu companiile de confecţii din Vaslui şi Bârlad au pierdut mii de angajaţi. De exemplu, în anul 2002 la Confecţii Vaslui lucrau peste 2.200 de oameni, iar anul trecut compania mai avea doar 394 de salariaţi. Numărul de angajaţi ai Confecţii Bârlad s-a redus în acelaşi interval de la peste 2.600 la 867 anul trecut.

Cazul combinatului siderurgic Sidex Galaţi (astăzi ArcelorMittal Galaţi) este grăitor. Dacă înainte de privatizare, în 1999, în combinat lucrau peste 31.000 de angajaţi, în companie mai lucrează astăzi mai puţin de 8.000 de oameni, respectiv cu 23.000 mai puţini, la care se adaugă alte zeci de mii de oameni care şi-au pierdut slujbele în urma dispariţiei afacerilor care depindeau de gigantul siderurgic.

Nu întâmplător Galaţi este oraşul care a pierdut în ultimul deceniu cei mai mulţi locuitori. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), între anii 2002 şi 2011 oraşul Galaţi a pierdut peste 67.600 de locuitori, adică aproape un sfert din numărul total.

Tecuci, municipiu din judeţul Galaţi, ai cărui locuitori se sprijineau tot pe activitatea combinatului Sidex, a suferit de asemenea una dintre cele mai accentuate declinuri ale numărului de locuitori, recensământul din anul 2011 scoţând la iveală că numărul acestora a scăzut cu 26,2% din anul 2002.

În ultimii nouă ani populaţia celor mai mari 100 de localităţi din România a scăzut cu circa 16%, de la 9,6 milioane de persoane în 2002 până la 8,1 milioane de locuitori în 2011, potrivit datelor centralizate de ZF pe baza recensământurilor efectuate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Oraşul care a înregistrat cea mai drastică scădere a numărului de locuitori din ultimii nouă ani este Roman (judeţul Neamţ), evoluţie care are la bază disponibilizările din cadrul combinatului de ţevi laminate Petrotub Roman (actualul Arcelor Mittal Roman). Între 2002 şi 2011 din combinatul de la Roman au plecat peste 3.850 de oameni, ceea ce se traduce printr-o reducere de peste patru ori a numărului de angajaţi numai în ultimul deceniu în cadrul schemelor de disponibilizări voluntare operate de producătorul de oţel ArcelorMittal.

Disponibilizările au fost justificate de conducerea combinatelor prin creşterea productivităţii în contextul investiţiilor în eficientizare derulate de acestea, însă şi producţia s-a diminuat simţitor faţă de anii dinainte de ’89 în condiţiile trecerii de la o economie planificată la economia de piaţă. După ’90 oamenii nu au ştiut ce să mai facă cu producţia, lipsind din companii departamentele de vânzări sau marketing şi s-au lovit cu o concurenţă aprigă venită de pe pieţele dezvoltate.

Oamenii de afaceri care au trăit acele vremuri povestesc că marile fabrici industriale ale anilor de dinainte de ’90 se confruntau cu o supradimensionare puternică a personalului, nu erau obişnuiţi să facă economii la costurile de producţie pentru că nu erau concurate de giganţii străinii, pe piaţă existând unul sau maxim doi producători, aveau o tehnologie învechită datorită poziţiei de monopol pe care o ocupau şi lipsei de concurenţă, iar multe companii au căzut pe mâinile unor nespecialişti în domeniu, care au condus fabricile spre insolvenţă.

Majoritatea companiilor privatizate după ’90 prin metoda MEBO, care au fost preluate de salariaţi, au intrat în insolvenţă din cauza managementului defectuos sau a altor factori şi s-au închis. O altă cauză a fost lipsa sprijinului din partea unui acţionar puternic care să susţină companiile şi într-un context de piaţă nefavorabil.

Un alt oraş afectat puternic de depopulare este Dorohoi din judeţul Botoşani, care în ultimul deceniu a pierdut 27% din locuitori, respectiv circa 8.300.

Numărul de salariaţi ai fabricii de confecţii Conted Dorohoi din localitate a scăzut la mai puţin de jumătate în ultimul deceniu, de la 1.179 în 2002 la aproximativ 500 anul trecut. Judeţul Botoşani se sprijinea înainte de anii ’90 pe coloşi precum Electrocontact Botoşani, unde lucrau circa 5.700 de oameni şi care în prezent mai numără circa 120 de salariaţi.

Un fost şef de secţie din fabrică, Gheorghe Ciubotaru, care în prezent este proprietarul grupului Electroalfa, cu afaceri de 40 mil. euro, povesteşte că decăderea fabricii a venit după liberalizarea pieţei şi din cauza concurenţei străi­ne, în condiţiile în care companiile româ­neşti nu erau pregătite să facă faţă nici teh­no­logic, nici managerial şi nici din punct de vedere al forţei de vânzări cu companiile străine.

“Era de după ’90 nu a pregătit oameni în foarte multe domenii. Atribuţiile de vânzare erau în mâinile câtorva jucători care erau în casele de export, restul era o piaţă centralizată. Era o vreme atât de anormală încât dădeai şpagă ca să cumperi ceva, carne sau haine. Logica economică aproape că dispăruse. Economia centralizată se pretează la nişte idei, că dacă mai construiesc o fabrică o să fie bine, dar fabricile ascundeau de fapt un şomaj mascat. Noi în Electrocontact Botoşani eram 5.700, dar fabrica ar fi funcţionat extraordinar de bine cu maxim 2.000 de oameni. Toţi se făceau că fac treabă. Era ca şi în China, şase oameni pe autobuz: unul dădea bilete, unul controla dacă a dat bilete, ca să aibă motiv să-i dea omului o bucată de pâine. Un alt motiv pentru care a murit industria a fost că la un moment dat factorul politic a ajuns să controleze economia şi aşa s-au devalizat băncile, aşa s-au devalizat mari combinate”, spune Gheorghe Ciubotaru, proprietarul Electroalfa.

Cum a evoluat populaţia celor mai mari 100 de oraşe din România în ultimii nouă ani

Datele de la recensământuri arată că oraşul Oneşti din judeţul Bacău a pierdut 30% din populaţie din 2002 până în 2011, respectiv o scădere de aproape 22.000 de locuitori, care vine în contextul sistării activităţii Rafo Oneşti (RAF).

De la aproape 3.000 de angajaţi în anul 2002, cu producţia oprită de mai mulţi ani numărul de salariaţi ai rafinăriei s-a redus de trei ori până în 2011, la circa 928 de oameni. Locuitorii oraşului Oneşti au mai fost afectaţi de dizolvarea în anul 2007 a producătorului de cauciuc sintetic Carom, care în anul 2002 avea circa 2.000 de salariaţi. Combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti din acelaşi judeţ, controlat în prezent de omul de afaceri Ştefan Vuza, mai numără în prezent circa 656 de angajaţi faţă de 1.661 în urmă cu un deceniu.

Economia oraşului Focşani din judeţul Vrancea se sprijinea pe companii precum Laminorul Focşani, societate care a fost lichidată în anul 1997 însoţită de disponibilizarea a 1.170 de salariaţi. Un număr însemnat de oameni lucrau şi la fabricile de confecţii din localitate, precum Vracon Focşani, care în anul 1992 avea circa 3.000 de salariaţi, număr care s-a redus la aproximativ 1.800 până în 2002 şi la 600 anul trecut. Sorste Focşani (fosta Milcofil), companie de confecţii care asigura peste 1.500 de locuri de muncă în urmă cu un deceniu a ajuns anul trecut să mai aibă doar 195 de angajaţi.

Topul celor mai depopulate 10 oraşe din România este completat de Piatra Neamţ, unde numărul de locuitori s-a redus cu 26,2%, ultimul recensământ evidenţiind cu 27.500 mai puţini locuitori decât cel din 2002.

Oraşul se sprijinea în trecut pe fabrici precum cele ale producătorului de utilaje agricole Mecanica Ceahlău (MECF), care în ultimul deceniu şi-a redus la un sfert numărul de angajaţi şi anul trecut mai avea 195 de salariaţi sau fabrica de confecţii Ema SA, unde în 2002 lucrau peste 1.100 de oameni, în timp ce anul trecut compania mai avea 253 de salariaţi.


Cine au reuşit: Directorii de la Aerostar Bacău

Producătorul de avioane Aerostar Bacău (ARS) este unul dintre puţinele cazuri de privatizări prin metoda MEBO care a avut succes, la mai bine de 20 de ani de la privatizare compania controlată de salariaţi deţinând supremaţia pe piaţa aeronautică din România.

În timp ce din fabrica Avioane Craiova şi producătorul de elicoptere IAR Braşov, ambele controlate de stat, a mai rămas astăzi doar o amintire, acestea închizând cea mai mare parte din capacităţile de producţie şi au disponibilizat aproape toţi angajaţii, Aerostar investeşte în dezvoltarea şi extinderea producţiei şi a devenit unul dintre exportatorii importanţi ai României într-un domeniu de înaltă tehnologie.

Pachetul majoritar de acţiuni al Aerostar, de 70% din acţiuni, a fost achiziţionat în anul 2000 pentru suma de 5,3 mil. lei de către Asociaţia Salariaţilor, PAS, care la vremea aceea era condusă de Grigore Filip, actualul director general şi preşedinte al Aerostar şi firma Iarom, fosta centrală a Industriei Aeronautice Române.

Iarom a preluat ulterior şi pachetul de acţiuni al salariaţilor şi în prezent este deţinută de Grigore Filip, directorul general al Aerostar, Doru Damaschin, directorul financiar al Aerostar, şi Mihai Toncea, fiecare cu câte 33% din acţiuni.

De-a lungul anilor Aerostar a colaborat cu giganţi internaţionali din domeniul aeronautic precum grupul EADS, pentru care a produs şi produce componente de aviaţie civilă şi piese pentru aeronavele Airbus, iar pentru olandezii de la Fokker a furnizat piese şi subansamble.

Dacă înainte de ’90 producţia companiei era concentrată în special pe segmentul aviaţiei miliare, în ultima perioadă compania şi-a îndreptat mai mult atenţia spre aviaţia civilă. Aerostar a început din anul 2010 să vândă pe piaţa din SUA avionul de tip Festival R40S, un avion sport uşor cu un preţ de circa 70.000 de dolari şi în ultimii ani a încheiat un parteneriat cu firma americană Textron pentru producţia de vehicule blindate terestre.

Aerostar s-a remarcat mai ales după criza care a precedat anul 2008, în condiţiile în care statul a redus substanţial fondurile destinate industriei de aviaţie, de care depindeau aproape toate companiile din sector şi care, spre exemplu, a condus la declinul IAR Braşov.

Producătorul de avioane din Bacău a reuşit să suplimenteze cu comenzi de la export lipsa comenzilor de la stat, astfel că afacerile companiei nu au avut de suferit în urma crizei, iar în ultima perioadă, beneficiind de o relansare a industriei pe plan internaţional, şi-a majorat semnificativ vânzările.

Afacerile producătorului de avioane au urcat puternic în primul semestru din acest an, cu 38%, la 88,1 milioane de lei (20,1 milioane de euro), ca urmare a obţinerii unor comenzi mari la export, în special din ţări din afara spaţiului european, exporturile ajungând să contribuie cu 83,8% la vânzările producătorului de avioane. Compania a angajat şi circa 300 de oameni pentru a face faţă comenzilor mari, după ce în luna iulie a anunţat că a câştigat un contract în valoare de 18,5 mil. dolari (15 mil. euro), care prevede efectuarea de lucrări de reparaţii capitale pentru aeronave.

Autor: Bogdan Cojocaru

Surse: Ziarul Financiar (Dezindustrializarea, îndatorarea şi depopularea: ecuaţia care a dus la prăbuşirea Detroitului şi macină multe oraşe ale României și Cum a şters dezindustrializarea oraşe întregi din România: dispariţia coloşilor din Bucovina şi Moldova)

Abonează-te la newsletter