Politică

Detonatorul Ahmadinejad

Rezultatele, daca acestea vor ramane valabile, ale alegerilor din Iran amorseaza o perioada de noi tensiuni majore in Orientul Mijlociu. Si, in acelasi timp, deschid noi fronturi de atac pentru cateva dintre marile puteri care, pana acum, actionasera doar in umbra sau, cel putin, nu se pozitionasera direct in conflictul din zona.

Pe de o parte, in Iran, procesul electoral este departe sa fie considerat in termenii accesibili rationamentului democratic occidental, caci judecatorul final pe plan moral al evenimentelor ramane liderul suprem, Ayatolahul Ali Khamenei care deja a dat verdictul, cerand natiunii sa se uneasca in jurul lui Ahmadinejad, calificand rezultatul alegerilor drept o “decizie divina”. Asta inseamna ca orice contestare a acestei victorii va fi nu numai un gest de nesupunere civila, ci si un afront adus atotputernicei elite religioase…posibil doar cu pretul unei revolte de proportiile unui razboi civil. Si al unui macel de proportii. Foarte greu de imaginat un asemenea scenariu in afara cazului in care armata si politia, sau unitati semnificative ale acestora, ar trece de partea contestatarilor. Toate acestea in contextul in care comunitatea internationala dispune de o singura arma, cea a sanctiunilor si embargoului, cu eficienta partial dovedita in cazul Irakului lui Saddam Hussein, dar care n-a functionat deloc in trecut atunci cand a fost vorba despre schitarea unor presiuni oarecare asupra Iranului. Explicatia este simpla: Iranul dispune de o pozitie strategica exceptionala si plateste absolut totul in cash. Inclusiv importurile de armamente dintre cele mai sofisticate care vin sa se adauge unei foarte importante productii proprii, in fabrici de armament moderne, construite cu ajutorul unor companii occidentale care, direct sau indirect, au gasit intermediarii prin care sa eludeze embargourile internationale in materie de armament. In plus, Rusia sau China au incheiat contracte militare enorme cu Iranul, furnizandu-le tipuri de echipamente foarte speciale si care raspund unei gandiri strategice militare ce vizeaza construirea unei bariere cat mai eficace de aparare in primul rand impotriva unui atac aerian de tipul “lovitura preventiva” din partea Israelului, tara pe care nou-realesul presedinte Ahmadinejad nu numai ca o contesta ca realitate juridica, ci si viseaza s-o stearga odata de pe harta lumii. Un singur exemplu care nelinisteste foarte multi analisti militari: in 2007, Rusia a vandut Iranului sisteme de aparare antiaeriene TOR-M1, un sistem integrat de aparare compus din vehicule lansatoare de rachete destinate interceptarii unor tinte aeriene care zboara la altitudine joasa sau foarte joasa si medie, impotriva unor avioane cu motor, UAV-uri, rachetelor cu ghidaj sau a rachetelor de croaziera.

Fiecare asemenea vechicul poate trage din pozitie stationara sau din mers, dispunand fiecare de opt lansatoare, sisteme de control si radar de detectie, reactia la aparitia tintei si lansarea rachetei fiind intre 5-8 secunde. Exista indicii ca, numai pentru acest sistem anume, in 2008 rusii ar fi livrat sisteme suplimentare care sa imbunatateasca detectia si sa optimizeze precizia loviturii. Un context extrem de complicat in care americanii sunt la mijloc intre angajamentul “cine ataca Israelul, ataca SUA” si noua politica Obama de deschidere in raport cu lumea musulmana. Foarte dificila pozitie, mai ales daca Israelul va simti ca timpul se scurge de acum totalmente in defavoarea sa, nemaiexistand nici un fel de speranta ca Iranul va renunta la proiectul de construire cat mai rapida a armei nucleare. UE nu intra deocamdata in discutie, data fiind pozitiile divergente ale statelor membre si lipsa unei politici externe comune la nivelul politicii externe si securitatii.

Iata de ce arbitrul care ar putea fi solicitat si agreat de foarte multa lume, poate inclusiv de Israel, va fi in primul rand Rusia, posibil si China, singurele mari puteri cu acces direct asupra Iranului si cele de care depinde in mare masura soliditatea si piesele de schimb ale arsenalului sau. Este posibil ca urmatorul mare discurs al lui Obama, cel despre relatia cu Rusia, sa deschida o astfel de perspectiva, inclusiv pentru rezolvarea situatiei din Afganistan unde vor urma curand alegeri…Pana atunci insa, detonatorul iranian poate provoca in orice clipa o explozie majora, cu efecte absolut incontrolabile la nivel mondial.

Cristian UNTEANU

sursa: ziua.ro

Abonează-te la newsletter