Forma de organizare a societăţii moderne are la bază o serie de principii-drepturi, cel mai important fiind de departe dreptul la libertate al individului, dreptul la liberă alegere. Pe hârtie sună foarte bine, dar în practică oare chiar suntem liberi? Suntem liberi să alegem, dar oare avem din ce? În momentul în care nu ai variante sau cele care ţi se oferă nu te pot satisface în nici un fel, te mai poţi numi liber? În momentul în care ai de ales din mai multe rele, de fapt nu prea ai de ales deloc.
Mesajul ăsta nu se adresează celor care s-au născut în puf cu totul la nas, odraslelor de bani gata, care trăiesc în lumea lor fără nicio legătură cu realitatea şi nici părinţilor acestora, mare parte din ei fiind acei îmbogăţiţi peste noapte, care fără scrupule şi conştiinţă, au ştiut unde şi ce tunuri să dea şi cu cine să se înhăiteze.
Mesajul ăsta se adresează acelor oameni care muncesc 8-10 ore pe zi pe un salariu de mizerie, din care cu greu reuşesc să-şi acopere nevoile primare de supravieţuire şi celor care cu greu reuşesc să se menţină la un nivel de trai minim al decenţei. Având în vedere că salariul mediu net în România de abia sare de 1500 ron, deci nici 400 euro, dacă e să ne raportăm la moneda UE şi la partenerii noştri din Uniune, e clar că mă adresez majorităţii covârşitoare a locuitorilor acestei ţări, ăia care au mai rămas după marele exod din ultimii ani, emigrare în masă fără precedent în istoria milenară a acestui popor. De asemenea mă adresez tuturor celor care nu au un loc de muncă şi caută cu disperare sa se angajeze, fiind in stare sa accepte orice pentru a nu muri de foame. Nu în ultimul rând, mă adresez tinerilor care sunt încă pe băncile şcolii şi pentru care viitorul în ţara asta nu arată deloc bine, în condiţiile în care, de la an la an, degradarea devine din ce in ce mai evidenta la toate nivelurile.
O altă categorie, cea mai defavorizată, aceea a pensionarilor, nu am menţionat-o din respect pentru ei şi pentru munca pe care au depus-o o viaţă întreagă. Nu mă adresez lor pentru că socotesc că locul acestora nu este pe străzi, să mărşăluiască şi să scandeze ore întregi pe orice vreme şi să lupte împotriva sistemului pentru un viitor mai bun, şi totuşi o fac. Nu va ustură palma pe care ne-o dau nouă, celor tineri prin prezenţa lor acolo? Mulţi oameni în vârstă sunt în stradă în timp ce noi stam in spatele televizoarelor ca nişte laşi aşteptând ca alţii să facă ceva şi pentru noi, iar asta e de neconceput. Noi suntem cei care trebuie să-i ajutăm pentru că şi-au dedicat viaţa muncind în această ţară şi acum la bătrâneţe, nemaifiind în puteri, li se cuvine aprecierea noastră şi un trai decent. Noi trebuie să luptăm pentru că putem, nu doar pentru noi, ci şi pentru părinţii noştri care au pensii de nimic, cât şi pentru copiii noştri cărora suntem obligaţi, aducându-i pe lume, să le oferim un cadru de dezvoltare sănătos şi durabil.
Trebuie ca fiecare în parte să ne lărgim orizonturile, să vedem dincolo de universul nostru intim şi personal. Toţi părinţii muncesc să lase ceva copiilor lor, să le asigure un viitor, dar nu îşi dau seama că jertfindu-şi viaţa în sclavie nu fac decât un şi mai mare deserviciu copiilor. Acceptarea unui mediu bolnav şi viciat nu este soluţia, integrarea într-un mediu bolnav şi viciat nu este soluţia. Din contră, prin asta nu facem decât să alimentăm sistemul, să punem piatră peste piatră şi să bătătorim un drum greşit pe care merge cu paşi repezi societatea. Alimentând sistemul actual, prin acceptare, resemnare sau ignoranţa, nu facem decât să ne dăm acceptul ca urmaşii noştri să trăiască într-o ţară pustiită, într-o ţară îndatorată şi vândută total străinilor, într-o ţară fără nici un viitor. Credeţi că dacă puneţi din puţinul vostru deoparte acum pentru copii, muncind pe brânci şi sacrificându-vă, îi veţi ajuta cu ceva? Acel puţin va fi praf în ochi în jungla în care vor trăi. Copiii voştri au nevoie de o societate sănătoasă şi au nevoie de părinţii lor să fie lângă ei. Nu au nevoie de părinţi plecaţi peste hotare la muncă sau de părinţi care atunci când ajung acasă de la serviciu, cad frânţi de oboseală şi nu mai au nici timp si nici stare sa petreacă alături de familie cum s-ar cuveni. Stresaţi si îngânduraţi, nu-si mai doresc decât liniste si odihnă, pentru a se reface cat mai repede, având in vedere ca a doua zi, sunt obligati să o ia de la capăt. Copiii voştri nu au nevoie nici de părinţi resemnaţi, care îşi îneacă amarul în băutură, nici de familii destrămate din cauza certurilor provocate de neajunsuri şi lipsa banilor.
Oameni buni, unde este libertatea noastră? Avem libertatea de a fi sclavi, avem libertatea să muncim pe nimic aici sau avem libertatea să ne parasim familiile pentru a munci in Vest, de cele mai multe ori la munca cea mai de jos, necalificată, pe care cei de acolo refuză sa o facă. Asta este libertate? Pentru asta au murit miile de oameni la revoluţie şi s-au jertfit în ’89? Trebuie să înţelegem că a ne realiza în viaţă nu înseamnă un loc de muncă prost plătit şi o casă luată pe credit de 30 ani de la bancă. Oricât ai fi de optimist, de întreprinzător şi de luptător nu ai cum să reuşeşti într-o ţară bolnavă în care domneşte hoţia, nedreptatea, inechitatea, o ţară vândută şi îndatorată, o ţară în care de 24 de ani nu se construieşte mai nimic, ci permanent se distruge, puţin câte puţin. Cât credeţi că mai suportă ţara aceasta dacă nu schimbăm radical direcţia?
Singura libertate pe care o avem cu adevărat şi care a fost câştigată cu sânge în 1989 este libertatea de a ne împotrivi, libertatea de a nu mai accepta, libertatea de a lua atitudine. În clipa asta avem opţiunea de a alege să fim sclavi în libertate sau liberi în sclavie. Dacă va consideraţi cu adevărat liberi şi dacă vreţi cu adevărat să oferiţi o şansă copiilor voştri luaţi atitudine şi alăturaţi-vă oamenilor care protestează acum, e singura şansă!
Libertatea nu vine de la sine, trebuie să lupţi pentru ea, resemnându-te şi încercând să te adaptezi într-o societate bolnavă, nu vei face decât să o alimentezi, să o sprijini să se dezvolte din ce în ce mai tare, până într-o zi în care te va înghiţi cu totul, iar atunci va fi prea târziu. Uniţi-vă cu cei din stradă pentru că doar aşa putem învinge, doar aşa ne putem recâştiga libertatea! Cei împotriva cărora luptăm sunt puţini, dar foarte strâns legaţi unul de altul, în timp ce noi suntem foarte mulţi, incredibil de mulţi, dar extrem de dezbinaţi şi de împrăştiaţi. În comparaţie cu noi, ei nu se văd nici cu lupa.Trebuie să ne regăsim spiritul şi să ne unim în simţire şi în idealuri, pentru că suntem toţi la fel şi dorim aceleaşi lucruri: libertate şi dreptate! Libertatea de a putea avea un trai decent muncind cinstit, libertatea de a trăi într-o societate corectă şi normală, în care lipitorile, paraziţii şi toţi cei care profită acum după urma muncii noastre să fie îndepărtaţi.
Cancerul poate fi învins până nu intră în metastaza! Fiecare zi contează, nu mai amânaţi ceea ce trebuia să facem demult, nu mai lăsaţi de la voi, nu mai fiţi pasivi, nu va mai mulţumiţi cu puţin, pentru că până la urmă, acel puţin va ajunge nimic dacă ne lăsăm duşi de val, în aceeaşi direcţie! Soarta e în mâinile noastre!
Sursa: Initiative pentru Romania
Foarte interesant articolul, mult succes pe mai departe.