Politică

Despre populism, demnitari şi coloane oficiale

s560x316_coloana_oficialaPână foarte de curând era ceva firesc ca demnitarii să beneficieze de o serie de privilegii materiale şi de protocol şi prestigiu. Aceasta până să vină populismul şi să distrugă democraţia, încercând să revigoreze idealul comunist al unei societăţi fără clase, egalitară, etc.- ideal care s-a dovedit, între noi fie vorba, imposibil şi distopic chiar în societăţile ce s-au dorit comuniste. Deci să nu ne facem iluzii că populismul va reuşi acolo unde a eşuat comunismul. Comuniştii erau deştepţi, populiştii sunt doar şmecheri.

Într-o societate normală, demnitarii sunt o clasă socială diferită de restul claselor sociale- clasa politică.

A fi politician presupune a te dărui chestiunilor publice în scopul de a obţine suficient de multă încredere din partea concetăţenilor tăi, pentru a accede în poziţie de demnitari.

Odată ajuns demnitar, pentru a putea rămâne- sau promova- trebuie să te dedici eficient bunei administrări a treburilor publice şi banului public. Nu e puţin lucru.

Pentru aceasta însă demnitarii au nevoie de două lucruri:
– statut social de demnitar;
– statut material.

De ce? Pentru că doar un statut social de demnitar îţi poate garanta posibilitatea de a te impune în faţa tuturor- inclusiv a propriilor concetăţeni. Dacă nu te impui în faţa lor, dacă nu există în jurul tău o aură de „majestate”, atunci e aproape imposibil să îţi faci bine treaba.

Statutul material este esenţial- pentru că lucrezi cu bani publici şi tentaţia este mare. Şi pentru că, având putere de decizie, e bine să nu fii tentat să o iei în folosul propriu.

Ştiu, se spune tot timpul frumos că nimeni nu este mai presus de lege. Şi asta este adevărat- de aceea există legi speciale.

Ştiu, nu poţi avea încredere în politicieni- dar e vina noastră, a electoratului, că votăm politicieni care nu merită de fapt încrederea şi ne lăsăm păcăliţi de toţi populiştii.

Lumea se întreabă: ce trebuie demnitarilor girofar la maşină? Pentru a putea să ajungă mai repede şi mai sigur la muncă şi pentru ca cetăţeanul de rând să ştie că un demnitar e un lider cu autoritate, nu colegul lui de tras de brăcinari.

Demnitarii nu pot merge cu metroul sau cu bicicleta la muncă decât dacă pozează pentru fraieri consumatori de populisme. Nu pot merge nici cu maşina personală- pentru că nu ei trebuie să aibă grija şofatului- altele ar trebui să fie grijile lor.

De ce le trebuie vile de protocol? Pentru că au nevoie de linişte, protecţie specială pentru ei şi familiile lor, dar şi condiţii care să le permită să poată dezvolta relaţii bune.

Demnitarii nu pot să stea la bloc pentru că….vă daţi seama că ar sta toţi vecinii pe capul lor cu câte o plângere, petiţie, dorinţă, intervenţie, nu?

Desigur, dă bine să vedem pe primarul Londrei mergând cu metroul la muncă- deşi sunt sigur că nu îl văd decât fotografii atunci când trebuie. Sau pe premierul cine ştie cărei ţări, biciclind, dar o ţară se conduce din demnităţi care trebuiesc protejate chiar şi de către ocupanţii lor vremelnici.

Apoi repet, este vina noastră- a electoratului, a societăţii civile, a membrilor de partid- care mai sunteţi din partide- că avem politicieni după chipul şi asemănarea mahalalei şi nu elite. Strict vina noastră şi pentru că unii dintre noi, majoritatea, îşi închipuie că populismul e o soluţie la ceva- nu e o soluţie, e doar un placebo, care ne împiedică să rezolvăm problema.

Soluţia este redescoperirea demnităţii instituţiilor statului şi alegerea unor politicieni capabili să ocupe demnităţile respective. Capabili să fie demnitari. Şi care să merite respectul nostru şi toate privilegiile pe care statutul lor ar trebui să îl prevadă.

Deci problema nu este că vicepremierul foloseşte coloană oficială ci că un om precum Gabriel Oprea poate fi vicepremier.

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu