De puțină vreme (cam vreo 20 de ani, așa) s-a dezlănțuit un adevărat taifun mediatic împotriva Bisericii (comunitatea formată din credincioși, preoți, călugări și ierarhi). După primii ani de confuzie, în care niște “golani” le-au făcut niște necazuri, noii tovarăși s-au instalat în fotolii și au început să lucreze.
Unii dintre ei și-au făcut propriile trusturi de televiziune, alții au fost subvenționați din exterior pentru a-și face. Nu vreau să intru în detaliile fiecărei acuze aduse Bisericii, ci o să mă refer la cadrul general, la tiparul folosit pentru a ajunge la concluzia dorită.Merită să citiți ce urmează. Chiar și pentru voi, ateii.
Cea mai des întâlnită temă în atacurile Bisericii este cea economică. Atât de multă notorietate aduce această temă încât se caută cea mai infimă, indirectă și imposibil de dovedit legătură cu Biserica pentru a se titra: “Afacerile/banii/averea Bisericii”. De-obicei, se uzează o așa zisă comparație pentru a se ajunge la concluzia dorită: “Uite câți bani are Biserica și ce puține școli, spitale, drumuri avem”. Sau: “Preotul X din orasul/comuna Y are vilă mare și mașină mică, deci toți preoții sunt corupți, Biserica vă ia banii din buzunar”.
Cei care fac asta se împart în mai multe categorii: ateii militanți, ignoranții religioși (toate religiile sunt la fel, credința e în suflet nu la Biserică, etc) și cei de altă confesiune decât ortodoxă (greco-catolici, romano-catolici, evrei). Majoritatea jurnaliștilor (peste 80%) provin din aceste categorii. Cei care sunt ortodocși sunt mai pe față, mai ascuns, eliminați. Vezi mărturia aceasta. Apartenența jurnalistului la una din cele trei categorii explică de ce ortodocșii sunt boicotați de mass-media, chiar și atunci când se strâng în număr mare, îndeplinind formele legale de asociere.
Ce fac acești jurnaliști în articolele/emisiunile lor? În primul rând, MINT. Cu nerușinare. Prin omisiune sau intenționat. Fără minciună, presa din România ar fi redusă la 10% din ce este acum. Mulți din acești prestatori de servicii ar fi rămas la meseriile lor de bază: taximetriști, bucătari, ingineri sau agenți de vânzări.
Cum minte presa când e vorba de “averea Bisericii”? În primul rând, ei transferăscandalurile occidentale ale romano-catolicilor asupra Bisericii Ortodoxe Române. Dacă în Occident se află că nu-știu-ce cardinal catolic e acuzat de pedofilie, la noi, în România se titrează: “Un nou scandal sexual zguduie Biserica”. Observați că se confundă intenționat cele două planuri: românii prin Biserică înțeleg Biserica Ortodoxă, nu toate Bisericile . Dar tot ei știu că dacă ar scrie corect, Biserica Catolică, articolul nu ar fi citit de nimeni…Și atunci, în schimbul audienței aducătoare de bani, MINT.
O altă modalitate de a minți este manipularea. Presa folosește dubla-măsurăîn ceea ce privește Biserica. Dacă un preot X este prins cu ceva nereguli, știrea se transformă în “un nou scandal în Biserica Ortodoxă” sau “toți preoții sunt așa”. În schimb, domnii și doamnele din presă au grijă să sublinieze, de fiecare dată, că deși se încalcă deontologia profesională cu nemiluita, NU TOȚI JURNALIȘTII SUNT AȘA și că NU TREBUIE SĂ JUDECĂM LA GRĂMADĂ. Se proclamă ca o axiomă: “Nu există pădure fără uscături, dar nu putem nega importanța instituției presei”. Dar e valabilă doar pentru ei, nu și pentru alții.
Un alt dublu-standard este acesta: presa, o instituție a PR-ului (Relatii Publice) prin excelență, este nemulțumită că există o alta care nu folosește PR-ul. Cu alte cuvinte, Bisericii îi este reproșat că nu face “ca toată lumea”, deși Biserica n-a pretins vreodată că a acceptat duhul lumii/secular, ba dimpotrivă : “Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie”
Dar cel mai jenant este atunci când pentru a justifica “goana după bani a Bisericii” se folosește următoarea afirmație: “uite ce avere face Biserica (din nunți, înmormântări, etc) și nu ajută deloc săracii”.
Aici situația devine cu-adevărat gravă. Ceea ce înțeleg ei prin “Biserică” este de fapt, Patriarhia. Astfel, ei reduc Biserica la o singură parte a ei, ignorând celelalte. Eu știu că atunci când scrii despre cineva, faci minimul efort de a citit statutele și regulamentele, legile, după care ființează acea persoană. Dacă ar fi întreprins această epuizantă misiune, jurnalistul ar fi aflat ce este Biserica Ortodoxă: “Biserica este reprezentata in doua chipuri: Chipul ceresc, prin Hristos Iisus Mantuitorul care este capul Bisericii, si chipul pamantesc prin ceea ce se numeste Trupul Bisericii format din clerici si mireni (credincioși)”.
Și-atunci la cine vă referiți domnilor, când spuneți “averea Bisericii” sau “avere clădită pe credință”? Pentru că Biserica nu este o instituție centralizată, care împarte bani “sucursalelor”. Ci este o adunare a comunităților ortodoxe. Care însumează vreo 20 de milioane de suflete. De ce nu spuneți adevărul? Banii nu aceștia nu se strâng într-un cont, din care Patriarhul își cumpără avion privat și reședințe la Nissa. Aceștia sunt banii însumați strânși în fiecare comunitate. Și aia de la Iași, și aia de la București, dar și aia de la Potârnichești sau Seaca.
Ca să judeci ce s-a făcut cu banii, trebuie mers în comunitățile respective. Câți jurnaliști pun astfel de problema? Zero. Aceasta nu este nici măcar o atitudine partizană pro-Biserică, pentru că asta nu exclude existența neregulilor într-o comunitate. Aceasta este doar “legea” după care se împart banii. Așa zisa avere. Normal că dacă socotești (Patriarhia NU administrează) aceste sume, iese mult. Pentru că suntem mulți. Exemplu: 1 euro pe an/ fiecare ortodox și se strâng 20 de milioane.
Doar că banii pe care-i dau eu parohiei mele, nu ajută cu nimic o altă parohie. Deci există posibilitatea să existe parohii bogate, înfloritoare și altele foarte sărace. Nu poate fi învinuită, din punct de vedere economic/secular, o parohie din Moldova, că este o alta săracă în Dobrogea. Biserica este o adunare a comunității de creștini-ortodocși. Singurii vinovați pentru starea comunității păstorite de preotul paroh sunt chiar membrii comunității. Acestea sunt regulile, de 2000 de ani. Greu de aflat, nu?
Și mai sunt cazurile în care presa reprezintă niște interese economice, care se plâng că Biserica îi împiedică să-și “maximizeze” profiturile. Și îi împiedică respectându-și tradiția și propriile dogme… Curat-murdar!
Presa din România tratează Biserica Ortodoxă după model cezaro-papist. “Cine e capul Bisericii? Patriarhul. Aha, deci când dau eu bani la nuntă, banii se duc la el. Și se îmbuibă, am văzut eu cât aur are pe el.De-aia n-ajută săracii!”…
Apropo de săraci: toți oamenii săraci din această țară (și știu ce vorbesc) au primit, măcar o dată în viața lor, o masă din partea Bisericii. Cel puțin atât. Fie că a fost la o pomană, la un parastas sau la o acțiune filantropică mai de amploare. Și sunt milioane de astfel de oameni. Ei sunt “jegoșii”, “sărăntocii”, “mizerabilii”, “pomanagii”, “aurolacii”, “cerșetorii” pe care nu suportați nici să-i priviți, jurnaliștilor. Ei nu au bani să angajeze un PR-ist (specialist în relații publice). Ei nu știu să scrie comunicate pompoase prin care să vă dea de știre că au fost ajutați. Ei nu au acces la voi, să vă spună poveștile lor, pentru că nu vă înjosiți deschizându-le ușa sau geamul de la mașină.
Ei sunt și vor fi “pietrele care vorbesc”. Ei sunt cei care depun mărturie tăcută pentru binele făcut de Biserica lui Hristos. Aștia sunt ei. Voi? Voi sunteți reprezentanții unei logici meschine, pizmașe, egoiste . Falșii idealiști care abstractizează binele și omul pentru a le servi propriilor interese. Sunteți reprezentanții celui care ținea contabilitatea ucenicilor lui Hristos. Îl chema Iuda.
sursA: codrul.wordpress.com
voi astia de la gandeste…ganditi numai ce va convine. Cum ar fi de exemplu de ce nu plateste bserica impozite ca absolut toata lumea. Impozit pe profit pentru ca are profit.De la inceputul infiintarii Biserica a fost o institutie dragilor, nicidecum o comunitate. de ce nu spuneti de apartamentele luate de la batranii pacaliti sa le doneze bisericii sau direct preotului in schimbul mantuirii din cer, de ce nu vorbiti despre obligatia preotilor de a cotiza la patriarhie si interzicerea vanzarii de lumanari in afara bisericii, sau de interventia in treburile statului.
Autorul Care face parte probabil din aparatul bisericesc nu poate vedea si cum se vede acesta din exterior , se vede tare rau si o spun cu parere de rau .
Se vede ca un organism retrograd concentrat pe autoconservare achizitii si privilegii care consuma resursele societatii si uita ca mai trebuie sa se implice .
Intr-o societete caracterizata printr-o accentuata stare de dezechilibru prin inechitati igrijoratoare si mai ales prin incapacitatea de a se putea corecta , rolul unei biserici majoritare , acela de a veghea la sanatatea spirituala a unei natiuni nu este nici pe departe indeplinit de biserica ortodoxa .
Scandalurile repetate care sunt pe deplin justificate ,legate de averea fabuloasa din care se infrupta nu face decat sa subrezeasca si mai mult imaginea sa.
Cardasia dintre stat si biserica este singurul mare sprijin al acesteia fara de care s-ar probusi.
Eu personal ca altfel nici nu s-ar putea nu stiu exact in ce categorie ma incadrez. Poate la FIINTE VII poate. Peste tot in lume este prezent limbajul Orwelian si la noi in Romanica este chiar maxim. Cand zici ca orice padure are uscaturi spui defapt ca printre uscaturi poate sunt si 2-3 care chiar cred si fac ceea ce spun chiar ei. Nu este presa de vina pentru penalitatea bisericilor si inutilitatea religiei in general. Si nici ceilalti oameni care NU sunt ortodocsi nu sunt de vina:” Singurii vinovați pentru starea comunității păstorite de preotul paroh sunt chiar membrii comunității. Acestea sunt regulile, de 2000 de ani”.
De cate ori cineva in functie de “conducere” manipuleaza si modeleaza mintile oamenilor toata vina este aruncata asupra celor din urma. Oare de ce a zis Isus ca imparatia cerurilor se afla in sufletul meu si pe urma a izgonit vanzatorii din templu?
Din ce bani se construieste megalomania aia in Bucuresti, cea mai mare din Europa? Din cate am invatat eu pana acum cand vad fum deobicei trebuie sa existe undeva si focul. Chiar nu ma intereseaza pe mine cum reuseste biserica si ai iei “reprezentanti” sa ascunda focul dar fumul se vede de la O POSTA. Desigur sunt si cativa oameni credinciosi si bine intentionati ca varul meu preot dar nu justifica nici minciuna bisericii nici “uscaturile” care o reprezinta in marea lor majoritate.
“Sa va dea dumnezeu” putere de gandire daca credeti in asa ceva.
Acesta nu este un articol de genul “gandeste.org”. Nu are nici o treaba cu gandirea, logica, ratiunea, toleranta,intelepciunea ….si lista ar putea continua.
Ba este un articol de “genul gandeste.org”.Ca si alte articole care incearca sa vada dincolo de “fumul” mentionat de un alt comentator, dincolo de aparente.BOR, Biserica Ortodoxa Romana are aproape 2000- DOUA MII de ANI suprapunandu-se peste istoria poporului roman aproape in totalitate.Nimeni nu a afirmat ca intre slujitorii Bisericii nu sunt si “uscaturi” dar … DAR, atacurile impotriva Bsericii Ortodoxe Romane sunt atacuri impotriva poporului roman.Traditia poporului roman include si Biserica Ortodoxa Romana.Fara, suntem doar frunze in bataia vantului!
Dane, e vorba de niste principii aici nu de “uscaturi” – astea exista peste tot. BOR e o “gaura neagra” in care nu stii ce se intampla, de ce sa ii finantezi de la stat? Si cum ramane cu comertul facut de biserica si cu rasturnarea meselor “comerciantilor” de catre ISUS? Ceva incompatibilitati?
Avem 32000 de biserici si 8000 de scoli, asta vrem pentru copiii nostrii? Sa fie prosti dar credinciosi?
Si cu comunismul am avut 50 de ani de “traditii”, daca vrea careva sa continue Coreea de Nord ii primeste cu drag!
Nu mai puneti egal intre BOR si popor, de ce sa ne ascundem dupa gard?
felicitari pentru cine a scris acest articol, iar pentru cei ce-i sunt impotriva le-as da un sfat: sa nu mai faca cu atata ravna socotelile bisericii precum iuda, pentru ca viata asta e foarte scurta si ca maine ne vom infatisa in fata Domnului Iisus Hristos si ne va socoti si el pacatele si atunci oare ce raspuns vom da. cat timp ne este bine vrem si mai mult si nu suntem niciodata multumiti iar cand ne calca vreun necaz dam fuga la biserica pe care pana atunci am imroscat-o cu noroi. eu zic ca si daca nu se mai face catedrala aia n-o sa fim mai bogati, sau mai fericiti sau mai grasi, banii aia se va gasi cineva sa-i fure si noi tot cu necazurile noastre vom ramane. si-atunci la ce ne foloseste ca ne-am umplut sufletul de ura pentru reprezentantii bisericii, pentru ce fac ei bine sau rau vor da socoteala dar noi ce vom face?
Alo, Alo domnul Dan ma scuzati ca revin dar tre sa va servesc la toti o lectie de istorie daia care nu este la “scoala”. Acu 6000 de ani era imperiul TRAC (cel mai mare la ora aceea in lume), dupa care sa spart in mai multe triburi de exemplu GETI, iar pe urma 2500 pana azi cica suntem DACI. Noi am fost crestinati mult mai tarziu si populatia crestina majoritara a aparut undeva la 300-400 D.H. BOR-ul nu are cum sa se identifice cu poporul care are o istorie precedenta milenara. BOR-ul este o inventie dea noastra dar oricum ai folosit perfect notiunile de programare neuro-lingvistica si cele de marketing Domnule @Dan.
Deci, poporul asta nu este obligat sa accepte BOR si ce rahat o mai veni pe urma ca observ ca se schimba periodic. Cat vine vorba de traditii eu personal as mai vrea sa vad niste sacrificii umane si chiar cateva orase intregi cu intreaga populatie ciopartita inclusiv animalele ca pe vremea cruciadelor. Nu stiu de ce dar divertismentul asta la televizor mi se pare cam fad asa…
Cel mai prost articol pro. Asteptam sa ne spuna care e averea lui BOR, daca jurnalisti mint.
Cert e ca pe langa terenuri, paduri cladiri, 60 la suta din salarii platite de stat, plus cica o treime dintre romani ofera cel 2 la suta , ei tot se plang si cer ajutor de la credinciosi, atata nesimtine nam vazut.
Despre saracii care au mancat la pomana , actiuni filantropice, sunt facute de enoriasi nu de biserica ,