Democraţie de ocupaţie. Alegeri europene

De luni bune sîntem prizonierii războiului de propagandă de o extremă virulenţă şi un mare simplism dintre Occident şi Rusia, dus peste capul nostru. Efectul paradoxal pentru mulţi estici, deci şi pentru români, e că încep să-şi pună întrebări grave în legătură cu legitimitatea Uniunii Europene şi a NATO în această parte de lume, în aceeaşi măsură în care îşi pun întrebări despre o Rusie din nou ameninţătoare. Se prefigurează o foarte importantă schimbare de paradigmă a mentalului colectiv al est-europenilor. Şi nu în favoarea Occidentului. Care, în Franţa, ca să luăm un exemplu, a legalizat sub socialistul FranÇois Hollande căsătoria homosexuală. El însuşi este soţul fără acte al teribilei ariviste Ségolène Royal, avînd în biografie şi o fostă primă doamnă nelegalizată. În materie de viaţă familială, Hollande îl bate de departe pe totuşi catolicul Nicolas Sarkozy. Şi exemplul nu e ales la întâmplare. Pentru că abandonarea valorilor creştine în vestul continentului produce o ruptură majoră de Est şi, mai ales, de Rusia, care îşi regăsesc în forţă tradiţiile ortodoxe.

Cele două mari proiecte ale României din ultimii 25 de ani, intrarea în NATO şi integrarea în UE, nu au fost, de fapt, proiectele noastre, în primul rînd pentru că, în înapoierea noastră de comunişti de puşcărie, habar n-aveam despre ce e vorba. Au fost ale lor, ale occidentalilor, în foamea lor după extindere imperială, neocolonialistă. Ne-au făcut moară în cap prin mijloace specifice, de propagandă, că altfel ne prăbuşim, nu mai sîntem oameni. Noi ne-am însuşit sloganurile lor, ei ne-au anexat fără să tragă un foc de armă. Ne-au ocupat – e ca şi cum am fi pierdut un război – şi acum trăim doar consecinţele nefaste.

Am pierdut în acest război asimetric peste trei milioane şi jumătate de oameni – chipurile, uşurînd asistenţa socială de la noi, dar în fapt umplînd golurile profesionale din Vest şi întinerindu-i acestuia populaţia –, mulţi fraieri se amuză sotto voce că i-am umplut pe vestici de ţiganii noştri, de cei mai „întreprinzători”, şi care, iată, nici nu vor să se mai întoarcă acasă, dar i-am umplut şi de matematicieni, de doctori, de ingineri, de artişti, de cei mai buni muncitori ai noştri, de studenţi în cele mai prestigioase universităţi din toată lumea, care, ei, destui, ar vrea să se întoarcă acasă dar, deocamdată, n-au unde şi la ce.

Şi iată cum azi marele ideal al politicienilor noştri ultracorupţi e să devină europarlamentari – e vorba de acel Parlament de moşi şi babe, de juniori necopţi, care nu decide, de fapt, nimic, dar justifică de faţadă şi dănţuieşte, un alt Congres de la Viena (1814-1815), azi cu cele două sedii ale sale, la Bruxelles şi Strasbourg. Recentul (vechiul?) carierist politic, „incompatibilul” Mircea Diaconu, actor la pensie, dacă nu luăm în considerare prestaţiile logoreice de pe Antena 3, deh!, omul a fost actor şi poate încă juca, mediocru, orice rol, e ca şi cum s-ar pricepe la toate, vrea şi el demnitatea de europarlamentar şi purcoiul de euroi aferent. Şi de ce nu? De ce n-am trimite la Bruxelles numai actori, eventual pensionari sau fără experienţă, în locul nevestelor vesele de Dîmboviţa şi al „acoperiţilor” descoperiţi de mult de toată lumea? Ei, actorii, măcar pot recita orice partitură fără să se izbească ruşinos de gramatică.

Cu asemenea idealuri naţionale, integrarea în NATO şi în UE, impuse în fapt din afară, de la Washington, de la Berlin, de la Bruxelles, clasa politică autohtonă nu are cum să fie decît cea pe care o cunoaştem, iar noi ne plîngem degeaba: oamenii lor, ciocoi de lume nouă, arendaşi, slugi docile ale lor le sînt lor de folos, şi nu nouă. Cel mai bun exemplu e Traian Băsescu, un executant foarte modest, dar disciplinat (căpitan din marină!) al ordinelor „imperialilor”, „neocolonialiştilor”, şi un cocoş fără limită în ogradă la Bucureşti. Fără ruşine şi fără măsură. Bancherii, „investitorii”, imobiliarii, „securiştii” ne sfidează, ne dispreţuiesc pentru că noi, românii aialalţi, cei mulţi, autohtonii, băştinaşii, nu facem decît să-i încurcăm în executarea ordinelor care vin de departe şi de care noi nu sîntem deloc demni. Ne aplică MCV-uri, ne mustră, ne pălmuiesc, la noi acasă şi pe banii noştri, în Parlament, la guvern, la Preşedinţie, iar noi nu sîntem în stare să corespundem. Asta după ce ne-au luat tot, combinate siderurgice, petrol, bănci, ciment, pieţe, desigur, în numele marelui ideal al integrării. Singurul concurs la care se mai pretează noua oligarhie de la Bucureşti, europeană şi atlantică, e cel al obedienţei, al slugărniciei faţă de capitalele, multe, ale Imperiului. Iar noi cine mai sîntem? Cea din urmă şi cea mai detestabilă periferie. Şi bineînţeles că nu ne merităm liderii, care, ei, merg des să ia lumină de la Centre. Şi să facă cumpărături, shopping, şi să-şi verifice conturile.

Pe lîngă agresiunea asimetrică de tip imperial, neocolonialist, românii sînt violent agresaţi şi din interior, după aceeaşi ideologie, de minorităţi, cea romă şi cea maghiară, amîndouă suprareprezentate politic – în cazul celei rome, în primul rînd prin PSD şi PDL chiar la vîrf, alături de Partida Romilor, la care, e de la sine înţeles, ţiganii au tot dreptul, iar în cazul celei maghiare, prin abonamentul obligatoriu la guvernare, indiferent de culoare politică, orientare, program. Cum să explici altfel nesimţirea repetată (guvernele Boc, guvernul Ponta) de a-l numi pe Kelemen Hunor ministru al Culturii? În România, cultura română ar trebui totuşi să se facă în limba română. Dar poate nu mai sînt români în România care să se priceapa la administrarea culturii?! Şi ce sînt astea, limba română, cultura română, în era zisă pentru noi a globalizării? Nişte pretenţii stupide, fumate, de mult depăşite ale unor periferici ai marelui Imperiu.

Cum se poate ieşi din această logică implacabilă de distrugere rapidă, violentă, barbară a unor naţiuni mai mici în numele intereselor multinaţionalelor, ale Burselor de la Londra, Frankfurt şi New York, ale unor funcţionari imperiali, neocoloniali, ajunşi în posturi pe căi obscure, nedemocratice? Singurul răspuns pertinent găsit de minţile luminate şi cinstite – de pildă, demograful şi istoricul Emmanuel Todd – este protecţionismul. Un protecţionism din ce în ce mai apăsat. Dar cine să-l pună în practică în România ocupată cu politicieni români, marionete, manevrabili şi pe cale de încolonare generală spre puşcării?

De ce este clasa politică din ultimii 25 de ani, zişi ai tranziţiei, atît de coruptă, de penală, de retardată, de neprofesionistă, lipsită de cunoştinţe temeinice de economie, de drept şi de istorie naţională în general? Răspunsul poate fi unul foarte şocant: în primul rînd pentru că nu serveşte interese româneşti. Pentru că e trădătoare din naştere şi din formaţie. Cele două mari proiecte cu care se făleşte această imundă clasă politică, intrarea în NATO şi integrarea în UE, sînt mai ales proiecte ale lor, ale vesticilor, livrate nouă, băştinaşilor, ca fundamentale şi fără de care vom crăpa şi dispărea cu siguranţă. Cele patru-cinci milenii pe care le-am trăit fără NATO şi fără UE au fost obscurantism şi înapoiere. Iar clasa politică românească de azi, deşi votată mecanic şi fără convingere de indigeni, e o clasă politică a lor, a occidentalilor. Sînt foşti marinari care le-au cărat petrol şi alte mărfuri valorificabile în perioadele de embargou, pe vremea cînd Ceauşescu făcea pe intermediarul între Estul comunist şi Vestul capitalist, între arabi şi evrei, între Nord şi Sud etc. Sînt mulţi directori din comerţul exterior, ofiţeri acoperiţi ai fostei Securităţi în contact direct cu Occidentul, care în 1990 au privatizat în folos propriu contracte de milioane, de zeci de milioane, de sute de milioane de dolari şi şi-au făcut partide, firme, ziare şi televiziuni. Acum se luptă între ei în marele lor borcan, dar ce treabă avem noi, ceilalţi, cu războaiele lor?!

Ce-au făcut Theodor Stolojan (străvechi funcţionar comunist), Norica Nicolai, Ion Mircea Paşcu, Corina Creţu, Adina Vălean, Daciana Sârbu, Elena Băsescu şi toţi ceilalţi europarlamentari pentru ţara lor ca să aibă tupeul să mai ceară un mandat la Bruxelles? Mulţi dintre ei s-ar găsi la al treilea mandat (Daciana Sârbu, Corina Creţu, Ioan Mircea Paşcu, Ramona Mănescu, Adina Vălean, Renate Weber, Theodor Stolojan, Marian Jean Marinescu, Iuliu Winkler, Sogor Csaba). De ce ar trebui să ne mai deranjăm ca să ieşim la vot pentru ei?

Autor: Petru Romosan

Sursa: Cotidianul