Analize și opinii Politică

Democraţia dă înapoi în România

“Credeam că problema României este că-i o ţară slabă înconjurată de state puternice. Se pare că ei văd o soluţie în faptul că sunt o ţară slabă înconjurată de state puternice.” Cam aşa îşi încheia recentul articol despre ţara noastră George Friedman, fondatorul Stratfor, “CIA-ul din umbră.” Nu credeam că-i aşa de rău pe cât zicea el până nu am văzut ultimul Indice al Democraţiei, realizat de Economist Intelligence Unite. Ca o mică precizare, el nu se referea la vecini, zic eu, mai degrabă la sferele de influenţă în jurul cărora gravitează România.

România a căzut în clasamentul global al Indicelui Democraţiei pe locul 56 de pe locul 50 în 2008 (raportul EIU apare o dată la 2 ani); noi suntem incluşi în categoria democraţiilor găunoase, defecte. Apropo, raportul complet îl găsiţi la acest link. Cel mai rău stăm la două capitole: participare în politică şi cultură politică. La capitolul cultură politică, doar câteva ţări din lume stau mai rău decât noi: Moldova, Filipine, Armenia, Rusia, Nigeria, Afganistan şi Coreea de Nord. Tot la cultură politică, suntem cot la cot cu alte nume “mari”, care au primit, ca România, o notă de 3,75 din 10 puncte: Columbia, Lesotho, Haiti, Georgia, Burkina Faso şi Congo.

Cred sincer că motivul pentru care procesul decizional nu funcţionează la noi este pentru că populaţia nu prea îşi dă interesul să se implice activ; din această cauză, şi economia are de suferit din această cauză, deoarece ultimele Guverne ale României au fost destul de mult împotriva economiei de piaţă şi, implicit, a românilor. Ia uite ce scrie The Economist: “O cultură a pasivităţii şi apatiei, o societate obedientă şi docilă nu sunt consecvente cu democraţia.” Cu alte cuvinte, noi nu prea trăim într-o democraţie.

Alte informaţii pe care eu le-am găsit şocante ar fi următoarele: România a avut cea mai puternică retragere a democraţiei din Europa de Est, după Ucraina. The Economist mai citează nişte statistici Eurostat, care sunt iarăşi extrem de urâte: ponderea românilor satisfăcuţi de democraţie a scăzut de la 36% în 2007 la doar 18% în prezent (cel mai puţin din Uniunea Europeană). Cum democraţia-i atât de fragilă la noi, mi se face părul măciucă când mă gândesc că puterea politică ar putea încăpea pe mâinile unui extremist (gen Vadim sau Becali). Motiv de emigrat în Trinidad-Tobago, care au o democraţie “mai democraţie” decât a noastră.

Nu cred că are rost să ne lamentăm de cât de greu este să trăieşti acum. Păi normal că este greu dacă nu am învăţat că democraţia comportă o serie de obligaţii, inclusiv implicarea activă în procesul decizional (dar şi faptul că statul nu trebuie să te ajute continuu), obligaţii pe care majoritatea nu le-a învăţat încă. Dar ce să-i ceri unui român care înjură şi scuipă pe stradă, care se uită în stânga şi-n dreapt (să nu vadă nimeni) şi apoi lipeşte guma de mestecat sub masă, care distruge mormintele lui Nichita Stănescu şi Ion Luca Caragiale pentru a vedea cum era înmormântat Adrian Păunescu? Unui asemenea specimen să-i ceri implicare politică şi cultură politică? Problema pe care o remarc ar fi că nici noi, cei care am putea face ceva, nu ne implicăm suficient de mult.

Un mic exemplu cu bătaie lungă: nevasta fratelui meu voia ea tomberoane cu sortare. Aşa că a trimis o scrisoare primăriei şi au apărut în două săptămâni foarte aproape de blocul ei. A fost greu? Nu. Atunci de ce ne vine atât de greu să învăţăm să ne cerem drepturile? Mai ales încât ar însemna o schimbare în bine pentru toţi.

Dar “nu cuteza să încerci să schimbi ceva, după 2000 de ani de somn uşor”, ziceau în urmă cu 15 ani Sarmalele Reci. Am rămas blocaţi, din acest punct de vedere, în atitudinea pe care ei au semnalat-o acum un deceniu şi jumătate. Şi ca să încheiem într-o notă semi-veselă, vin cu dedicaţie muzicală adresată celor care nu au înţeles nimic din cele de mai sus: nu uita că ţara te vrea prost! Nota tragică sună cam aşa: această observaţie nu mai este demult un simplu semnal de alarmă.

sursa: standard.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Scopul celor care diriguesc turma umană de pe planetă, este de a avea animale cât mai docile şi ascultătoare.Şi ca pe vremea comuniştilor, poţi spune orice despre colegul de fân şi grajd, da nimic rău despre stăpân.De ce cumnată-mea să scrie primăriei, când trebuia dată o muie primarului şi consilierilor locali, care o freacă pe dudă. De ce trebuie să aflu eu ce drepturi democratice am, când am votat un om, care în campania electorală s-a autodescris ca un Mesia al oraşului, şi după ce a fost ales, am decoperit cu toată lumea din oraş, că este un idiot, un ipocrit şi un oportunist.De ce trebuie ca eu cetăţean, să mă duc la guvernant, să-l trag de mânecă şi să-i spun drepturile mele într-un stat democratic. Dar când România ta, este doar la televizor, îţi dai cu părerea despre orice subiect ce este dezbătut de cei ce fac bani doar din datul din gură sau condei.Şi când românul aleargă chinuit să împuşte francul, când taxele şi impozitele stau pe el grămadă, să-l întrebi ce părere are despre democraţie, trebuie să fi tu idiot.Şi rămâne de actualitate, sloganul pe care l-am conceput în 1990, de s-a luat miliţia de mine. “POLITICA SE FACE, SĂTUL ŞI LA CĂLDURĂ, NU F.S.N”(Flămând,Sărac şi Necăjit) Şi ca rănit în 1989, pentru situaţia economică a mea, urez din suflet şi din toată inima, ce nu-mi doresc eu mie niciodată, să aibă parte guvernanţii cu tot cu neamuri! Iar românilor de rând, mai rău să le fie şi să dea Dumnezeu să-i văd la cantina socială! Acolo este locul vitei româneşti, care în loc cu ultima benzină, să facă sticle molotov şi să le arunce unde trebuie, fac caterincă în staţiile peco.Şi prost o fi Boc, dacă nu ia din salarii 50% în 2011.Să bage pâinea, laptele şi carnea pe cartelă. Românul care mi se plânge că îi este greu, eu personal îl înjur şi îl scuip. Aşa îi trebuie. Vita trebuie să sufere.

  • PENTRU DORU DASCALU.SA-TI FIE RUSINE DOBITOC CE ESTI.NU COMPARA ROMANIA CU GRAJDUL TAU DE LA MATCA.NU UITA TARLALELE CARE LE-AI LASAT IN PARAGINA ZARZAVAGIULE.MAI TRECI PE LA SCOALA CU EXPRESIILE TALE DE MAHALA.AI PLECAT DE PE CAMP DE LA RASADNITA SI AI PRIPONiT CALUL IN FATA SCOLII.CE RESPECT AI TU PENTRU CULTURA POLITICA?