Numele ministrului de finanțe Florin Cîțu a ajuns un fel de sinonim al cuvântului „împrumut”. Fără să se știe exact cât, de la cine, pe ce termen și cu ce dobândă, aproape în fiecare din zilele de luni și joi ale săptămânii, aflăm că ne-am mai împrumutat cu niște sute de milioane de euro de pe la cineva. Evident, banii ăștia nu-i va restitui Florin Cîțu, ci eu, noi, contribuabilii, ba chiar urmașii noștri, pentru că unele împrumuturi sunt făcute pe 30 de ani. Repet, toate astea fără ca populația să fie informată.
Există de aceea motive serioase să cred că avem de a face cu o acțiune prin care țara, populația, este înglodată într-o serie de „datorii odioase”. Devine astfel potrivit să reiau acest subiect al „datoriilor odioase”, unul pe care l-am tratat în premieră pentru presa românească, acum cinci ani.
Alexander Nahum Sack, profesor universitar specializat în drept financiar internațional la Universitatea din Saint Petersburg, până la victoria Revoluției Bolșevice și, apoi, la mari universități din Europa și SUA, a elaborat și publicat în 1927 „Teoria datoriilor odioase”, devenită la scurt timp concept de drept internațional.
Această teorie spune că o datorie națională, făcută de un guvern în scopuri contrare sau cu ignorarea intereselor națiunii în sine și a cetățenilor săi, și fără acordul cetățenilor, nu trebuie să fie executorie. Caracteristicile datoriilor de acest fel sunt trei: guvernul primește un împrumut fără aprobarea cetățenilor, împrumutul nu este făcut în beneficiul real al cetățenilor și, a treia, deși creditorul era conștient de primele două, a acordat totuși împrumutul. Doctrina a fost folosită ca instrument economic și politic de mai multe ori în istorie, cel mai notoriu caz fiind cel al Germaniei, după Al Doilea Război Mondial. Potrivit Acordului de la Londra din 1953, Statele Unite, Marea Britanie și Franța, însoțite de o listă interminabilă de state ale lumii, printre care și Grecia, Italia și Spania, au decis să reducă cu 62% datoriile Republicii Federale a Germaniei, acumulate atât în perioada interbelică, cât și după război, până la data încheierii Acordului. Ritmul restituirii debitelor rămase a fost stabilit în funcție de plafonul de 3% din exporturile RFG. Principalul argument în baza căruia RFG a beneficiat de această uriașă clemență internațională a fost exact această doctrină a „datoriilor odioase”. Doar astfel RFG a putut să se refacă, iar Germania de astăzi să fie la nivelul economic la care este.
Următorii europeni care au realizat problema „datoriei odioase” au fost islandezii. În 2010 au votat împotriva returnării datoriei, au rupt relațiile cu FMI, au naționalizat băncile, au inculpat bancheri și responsabili guvernamentali, s-au îndreptat în civil asupra vinovaților, au modificat legislația și Constituția, în sensul în care, pe viitor, țara să nu mai poate fi angajată în datorii fără acordul cetățenilor. La vremea aceea, ca și în 2015 pe greci, presa europeană îi ridiculiza pe islandezi și îi numea „sinucigași”. Mai nou, sunt bine-merci! În martie 2015 au anunțat UE să nu mai conteze pe ei, nu-i mai interesează aderarea, iar acum le merge foarte bine.
Spuneam acum cinci ani că problema acestui tip de datorie se punea din ce în ce mai apăsat. Pentru Portugalia și Irlanda, nu doar pentru Grecia, primele victime ale crizei datoriilor, urmare a izbucnirii crizei financiare în 2007, se contura din ce în ce mai evident că banii datorați de populație nu au făcut altceva, grosul lor, decât să salveze băncile private. Devenea astfel clar conținutul cel puțin imoral, în lipsa altor probe, al Acordurilor încheiate.
Drept pentru care, într-o măsură mai mică sau mai mare, de la țară la țară, datoriile cu caracter „odios” au trecut din teoria profesorului Sack în practica extinsă. Cred este timpul ca această practică să înceapă să fie privită nu doar prin prisma dreptului internațional, ori a deciziei și răspunderii politice, dar și prin cea a dreptului penal intern al țărilor victimă.
Totodată, cred că cei care îndatorează România și ne amanetează viitorul într-o veselie, fără să explice în detaliu motivele și datele din Acordurile de împrumut, așa cum este cazul ministrului de finanțe Florin Cîțu, ar trebui să răspundă pentru asta și altfel decât politic. Cum? Prin crearea unui cadru legal care să oblige la acest tip de explicații, așezat sub sancțiunea legii penale.
Autor: Mirel Curea
Sursa: evz.ro
Imprumutu’ il vrei, nu-l vrei, ni-l va face, CUŢU-CÎŢU na Grivei!!
Nu exista datorie odioasa decat cand este facuta de la cine nu trebuie si de cine nu trebuie!!!
In rest sunt datorii OK. Adfica daca teh Big Biss este camararu zielei atunci datoria este corecta si trebe platita!!
Daca datornicu este … nu stiu de ce si ptr ce simpatic cu Big Boss atinci datoria este cum sa zic .. criticabila. De ex nemtia care ca sa nu poateasca datoria din WW1 a ajusn sa faca un rezbel. Si careia i s-au oertat datoriile contrctate ptr petrol , grane si late cele necesaare in anii WW2 .
Resu datoriilor e buine si trebe platite!!!
Buna ziua, domnule Curea!
Privitor la „Teoria datoriilor odioase” vs Ministru de Finante (Vasile Catu ) va atentionez asupra unui aspect care va scapa :
… ‘guvernul primește un împrumut fără aprobarea cetățenilor’…
Datoriile facute de ministru Catu nu intra in aceasta categorie.
Cetatenii au aprobat votand un parlament care, la randul lui, a aprobat un buget anual. Buget in care sunt prevazute toate cheltuielile pe care le poate face guvernul si deci ministrul de finante. In mod natural, atunci cand banii aflati in contul Ministerului de Finante, nu sunt suficienti pentru cheltuielile prevazute si aprobate de parlament, ministrul de finante se imprumuta cu sumele necesare platilor.
[ Atentionez aici modul absolut aberant prin care parlamentul a decis (asta fiind doar un singur exemplu) majorarea pensiilor cu 40% fara sa aloce si posibilele surse de bani. Situatie in care guvernul ar trebui – in cel mai romanesc mod ‘sa se descurce’!!! Situatie care duce la concluzia ca ‘executivul’ nu e doar executiv ci si facator de minuni. Intr-o tara ‘NORMALA’ – asa cum ne-a promis-o ‘onor’ presedintele – EXECUTIVUL executa deciziile parlamentului (acesta fiind responsabil de hotararile luate). Nu da ‘ordonante’ – decat in cazuri exceptionale (eventual face propuneri parlamentului de corectare a unor prevederi legislative) – nu modifica legi si nu se pune in situatia (absolut aberanta) de a nu pune in practica decizii ale parlamentului (vezi 6% din PIB pentru educatie, de exemplu).(Asta e posibil doar intr-o tara unde nici parlamentul nu pune in aplicare deciziile poporului luate prin referendum).
Daca EXECUTIVUL nu executa deciziile parlamentului ci ia, si pune in practica, propriile hotarari se incalca principiul separatiei puterilor in stat ( lucru care, de fapt se si intampla – fara ca cineva sa se indigneze de acest fapt)]. Separatia puterilor intr-un stat democratic presupune ca Parlamentul (legislativul) ‘legiuieste’si ia decizii privitoare la starea natiei si Executivul ‘executa’- deci le pune in practica].
Revenind la subiect ‘datoriile odioase’ ministru de finante poate fi acuzat doar de datorii pe care le face pentru plati facute (din bani imprumutati – sau nu) ce nu au fost prevazute in bugetul aprobat de parlament in urma unor decizii proprii ale guvernului.
Acestea, considerate oneroase pot fi puse in responsabilitatea ministrului de finante si primului ministru care, desisgur, le-a aprobat.
‘Apreciez’ domnule Curea,( ca dupa ce Romania a ajuns la datorii de peste 100 de miliarde – fara sa existe un curent de opinie potrivnic – cineva, in speta dumneavoastra, l-ati dori pe domnul Catu pus la zid si impuscat.
Acest domn ministru, care ne indatoreaza copii si nepotii nostri dupa cum viseaza noaptea – credeti dumneavoastra, nefacand parte din tagma de impostori care conduc tara de 30 de ani, trebuie inlaturat cat mai repede posibil din aceasta functie si eventual readus domnu’ Teodorovici inapoi. Acesta facand parte din echipa care ‘a bagat bani in buzunare romanilor’ spre deosebire de domnul Catu care ne saraceste vazand cu ochii. E limpede pentru oricine ca imprumuturile facute de fostul ministru intruneau conditia numarul doi : erau facute ‘în beneficiul real al cetățenilor’.
Concluzia este ca domnul Catu este ‘omul nepotrivit, in locul nepotrivit, la timpul nepotrivit’ si foarte, foarte curand – pentru ‘Datorii Odioase’ – ‘penal’.
‘Mama lui de ‘finantist odios’!!! Asta merita, putea fi ministru – dupa reguli consacrate deja – la Transporturi sau Invatamant, nu s-ar fi suparat nimeni si nu ar fi ajuns la puscarie…
Doru Cojoc Sr.