De-a lungul istoriei ţării noastre jocurile erau făcute de cel care era VODĂ, fie că era pământean, fie că ateriza la noi via Fanar. El era cel care conducea în mod discreţionar treburile politice, dar şi cele religioase. Din acest spaţiu ne-am selectat eroii, chiar şi …sfinţii! Creând în imaginarul colectiv o cultură a autoritarismului din care nu avem şanse să evadăm foarte curând.
La acest demers nu de puţine ori s-a alăturat şi biserica, intrând într-un duet cu puterea politică. Creând o alianţă care ne-a fost fatală. Şi nu doar sub marca verdelui legionar! Ci chiar prin promovarea nu întotdeauna tacită a unui naţionalism creştin de factură mitologică. Chiar dacă sub aparenţa securităţii s-a punctat decisiv, sub aspectul libertăţii de conştiinţă şi a psihologiei de grup s-a pierdut iremediabil. Fiindcă SUPUNEREA a devenit un element definitoriu din existenţa românului. Ridicat chiar la rang de virtute naţională!
Rămâne element de referinţă cazul „părintelui” Burducea, care, în calitate de ministru al cultelor în guvernul Petru Groza, a reuşit în mod „profesionist” să amestece politica roşie sovietică cu negrul sutanei de preot. Despre el Păstorel Teodoreanu scria epigramatic: „Când cu steaua, când cu crucea, ca părintele Burducea.” Şi, din păcate, nu era singurul adept al unui asemenea gen de „mariaj”… O căsătorie de conjunctură dar şi de interes care nu a făcut decât să argumenteze cât de facilă este supunerea în rândul tuturor celor docili şi creduli, care nu au convingeri proprii ferme şi sunt „setaţi” să accepte un sistem de valori gata confecţionat. De aceea şi rezistenţa anticomunistă în „the Carpathian garden” a fost nesemnificativă. Fiindcă fatalismul şi resemnarea în varianta lor mioritică fac parte integrantă din structura noastră psihologică. Fapt care ar putea explica şi nostalgia după epoca de aur… a dictaturii!!!
Exersând exerciţiul supunerii, printr-un „dans” politico-religios, am ajuns să nu mai avem capacitatea de a reacţiona consecvent şi coerent. Aspirăm la libertate, dar în egală măsură ne şi temem de ea. Avem nevoie de a ne simţi protejaţi, ca membri ai unei comunităţi, ne dorim existenţa unor structuri puternice pentru a ne simţi în siguranţă. Pe termen lung se generează însă un mamut care ne poate strivi şi propria libertatea! Fiindcă supunerea continuă să fie un deziderat al democraţiei noastre de tranziţie. Iar eşecul nu mai aparţine doar mediului politic… Ci tuturor partenerilor din ringul de dans!
Sistemul de educaţie produs de un asemenea melanj de tipul cezaro-papismului invită, de fapt, la o abandonare a individualizării suleteşti şi a reflecţiei personale. În consecinţă, nu este surpinzător faptul că gradul de atomizare a societăţii a crescut, iar valorile unei democraţii autentice ne-au devenit tot mai străine. Independenţa de gândire şi tăria de caracter de apărare a convingerilor proprii nu ne-au fost familiare nici sub dictatura roşie şi nici după schimbarea de nuanţă portocalie. Drept consecinţă a unei percepţii eronate despre rolul statului şi a religiei într-o societate care îşi doreşte progresul. Prin dezvoltarea unei mentalităţi sănătoase! Ceea ce nu pare a fi cazul ţării noastre…
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Adauga comentariu