Înţeleg să fii anti pesedist. E normal să găseşti gogoriţe, să nu fii compatibil cu anumiţi politicieni, e absolut normal. Ceea ce nu mi se pare însă normal e să fii antinaţional, să lupţi împotriva intereselor propriului popor, să găseşti ca soluţie pentru rezolvarea propriilor frustrări răzbunarea pe ţară, pe poporul din care provii.
Independenţa ţării e un lucru sfânt, un element de bază de la care nu ar trebui să abdice niciun român deoarece e vorba de o valoare fundamentală a fiecăruia şi a tuturor. În momentul în care independenţa ţării este pusă în discuţie, n-ar mai trebui să existe tabere. Nu contează cine e la putere sau cine e în opoziţie, nu contează ciondănelile dintre noi. Atunci trebuie să fim uniţi, chiar dac-o facem scrâşnind din dinţi. O asemenea atitudine nu trebuie pusă în discuţie. E un minim semn de respect şi de consideraţie pentru mormanele de eroi care şi-au dat viaţa pentru ţara asta. Nu-ţi poţi bate joc de ei, n-ai voie s-o faci. Când ai o atitudine împotriva propriei ţări este similar cu a avea o atitudine împotriva propriei familii, iar împotriva familiei din care provine nu poate fi decât un deviant.
Astfel, atunci când apare o atitudine obraznică precum defilarea imbecilă a ambasadorilor unor state prin Parlament pentru a bate cu pumnul în masă sau când apar crize precum recenta criză a tembelului comunicat al SUA, n-ar trebui să existe decât o singură voce unanimă de condamnare a unei asemenea atitudini.
Când am văzut atitudini oligofrene precum cea a nefericitului beţiv Ludovic Orban, a istericei Alina Gorghiu sau a scursurilor pezdelisto-liberale, useriste sau pemepiste din Parlament, pur şi simplu mi s-a făcut scârbă. Am apreciat luările de poziţie ale lui Predoiu sau, culmea!, Cristian Tudor Popescu, indivizi pe care nu-i suport defel, dar, repet, atitudinea lor a fost una normală (chiar dacă a fost spusă mai cu jumătate de gură).
Suntem în ajunul unei sărbători de o importanţă colosală pentru noi ca naţiune. Poate că ar fi momentul să tragem linie şi să ne promitem solemn că ne vom debarasa de scursurile capabile să-şi vândă ţara pe-un pumn de arginţi. Ce-ar fi dacă am trage o linie clară şi ne-am izola de tembelii care nu ştiu decât să ne vândă, indiferent de partidul din care fac parte? Ar fi un bun început!
Nu uitaţi că respectul nu ţi se dă, ci trebuie să-l meriţi, să ţi-l câştigi! Slugărnicia noastră, dorinţa de tătuc, sunt cele care ne trag în jos şi ne transformă în sclavi benevoli. Suntem în pragul Centenarului. E momentul să ne ridicăm pe verticală, să ne luăm destinul în mâini. E timpul să ne scuturăm de viermi, de paraziţi, de lipitorile care ne-au distrus şi să începem să trăim!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice
Adauga comentariu