De 15 ani România a avut un singur proiect de țară: Statuldedrept! Nu am făcut nimic altceva și nu ne-am propus să facem altceva. Am creat monștri instituționali cu bugete faraonice – vezi Parchetele și Serviciile Secrete, printre care și STS-ul, ne-am închinat idolului numit “independența justiției” și am creat o categorie de semizei intangibili – magistrații, totul cu scopul declarat de a apăra “ordinea de drept”, de a “lupta împotriva corupției”…
În urma coșmarurilor succesive din care nu reușim să ne trezim ne dăm în sfârșit seama și la nivel de popor că totul e o minciune grotescă cu consecințe terifiante: cetățeanul, mai mult ca niciodată, e lăsat la îndemâna unor nebuni sau profitori veroși, viața lui valorează mai puțin ca niciodată… pentru că Statuldedrept e ocupat cu “anticorupția” – de fapt o reglare de conturi, o luptă meschină de putere dintre cei care s-au aflat de 30 de ani la putere!
Iohannis ne-a confirmat explicit asta: ieri, după ce am aflat îngroziți că îmbuibații reprezenanți ai Statuluidedrept au așteptat la ușa unui criminal în serie (la ordinul expres al unui semizeu – un procuroraș de provincie decorat în trecut de Codruța Koveși) așteptând ca monstrul să mai ia o viață, să mai distrugă niște destine, pe seară, Klaus Werner Iohannis iese pe faleza vilei prezidențiale de Neptun cu un comunicat în care ne vorbește despre… corupție!
Klaus ar fi avut dreptate dacă acea corupție de care vorbea în comunicatul său ar fi corupția morală instituționalizată căreia a fost lăsat pradă poporul român pe toată durata mandatului său. Nu corupția instituțională e problema în România… ci corupția instituționalizată căreia i-a căzut pradă sufletul și mintea cetățenilor români! Românii au fost mituiți cu solganuri tâmpe cu care au fost învrăjbiți, aruncați în tenebrele urii de sine ca popor, au acceptat #explicații simpliste pentru starea țării și a lor… Șpaga ideologică, mita morală cu care acest popor s-a lăsat corupt a fost frumos frumos ambalată sub un frumos ambalaj numit “statul de drept”. Puțini au vrut să vadă că dincolo de ambalaj și de mărgelele servite de propagandă se aflau doar interesele și luptele profitorilor acestor vremuri: Klaus Werner Iohannis și al său Statdedrept.
Acum, buimăciți, încercăm să ne trezim din coșmarul indus în ultimul deceniu și jumătate: vedem că ai noștri copii sunt vânduți ca niște animale la export. Și Statuldedrept nu doar că acceptă, dar și participă activ la această activitate. Vedem că fetele noastre sunt violate și măcelărite. În timp ce Statuldedrept așteaptă la poartă prilejul de a mai întocmi un dosar spectaculos. Chiar o eventuală promovare, cine știe, pentru procurorul care a prins criminalul pe care l-a secondat.
Culmea! Românii constată că ne mor copiii sau ne sunt vânduți pe 30 de arginți deși Dragnea e deja la închisoare… ba chiar și Mazăre! Și Nicușor Constantinescu… și câți alții ca ei. Și tot nu le e mai bine!
Românii încep să își dea seama că nu poți contrui nimic în timp ce lupți… pentru nonbeligeranți orice luptă aduce doar pagube și victime colaterale. Or, cetățeanul român începe să își dea seama că “lupta împotriva corupției” nu e lupta lui… e războiul intestin al găștilor care se luptă pentru putere, alimentat cu resurse de beneficiarii finali ai dezastrului acestei țări: suzeranii noștri externi.
Cetățeanul român realizează că Statuldedrept nu a fost niciodată conceput pentru el, pentru a-i apăra drepturile și interesele, ci tot pentru ei, pentru cei puțini. De fapt, niciodată cetățeanul român, viața lui, speranțele și așteptările lui legitime nu au fost mai puțin importante, nu au contat mai puțin decât în Epoca Statuluidedrept.
Da! Statuldedrept ucide! Și nu ucide doar prin gravă neglijență sau incompetență, ci ucide cu intențe directă, asemenea mostrului din Caracal: ucide viitorul acestei țări!
Autor: Dan MV Chitic
Sursa: Dan MV Chitic Facebook
bine grait
da’ si cand o zbura porcu’…
… doar putin trista, si infinit de optimista…