Aşa cum expeditorul unei scrisori nu poate fi suprins de faptul că aceasta ar putea fi deschisă de o altă persoană decât destinatarul, de exemplu de un asistent al acestuia, la fel se întâmplă şi în cazul e-mailurilor. Utilizatorii nu ar trebui să se aştepte la intimitate, a decis justiţia în procesul intentat de utilizatori companiei Google.
“Google a recunoscut în sfârşit că nu respectă intimitatea. Dacă îţi pasă de intimitatea corespondenţei tale, nu folosi Gmail”, a declarat John M. Simpson, directorul organizaţiei Consumer Watchdog.
Faptul că Google poate accesa oricând e-mailurile utilizatorilor a fost recunoscut de fostul director executiv al companiei, într-un interviu acordat canalului de televiziune CNBC. “Dacă ai ceva ce nu doreşti ca lumea să ştie, poate că nu ar trebui în primul rând să vorbeşti despre acel lucru”, a declarat, în 2009, Erich Schmidt, actualmente preşedintele executiv al Google.
Eric Schmidt – Foto: AFP/Mediafax
El a mai făcut şi alte declaraţii şocante. “Dacă nu vă convine faptul că vă filmăm locuinţa (pentru serviciul Street View – n.r.), puteţi sa va mutaţi”, declara, la postul CNN, şeful Google, lăsându-i pe prezentatori cu gura căscată. Urecheat probabil puţin de departamentul de PR al gigantului serviciilor online, Schmidt şi-a cerut ulterior scuze, însă nu pentru că ar fi zis asta, ci pentru că nu s-ar fi făcut bine înţeles. Cu o altă ocazie, Schmidt a declarat: ”Dacă ne uităm la mesajele tale şi la locul în care te afli şi folosim inteligenţa artificială, putem prezice unde doreşti să mergi. (…) Arată-ne 14 poze de-ale tale şi îţi vom spune cine eşti. Crezi că nu găsim 14 poze cu tine pe internet?”