De cand ministrul brazilian al Finantelor a declarat, la 27 septembrie, ca a izbucnit un “razboi al valutelor”, discutiile despre economia mondiala s-au tinut numai in termeni militari, nu doar de catre editorialistii care vor sa impresioneze, ci si de catre oficiali.
Dezbaterile retorice despre cooperarea care ar trebui sa stimuleze economia mondiala au fost inlocuite cu un discurs mai agresiv in care tarile se acuza reciproc ca influenteaza cererea globala cu ajutorul unor arme ca tiparirea de bani, manipularea cursului valutar si controlul capitalului, scrie The Economist.
In razboiul din economia mondiala se duc, insa, trei lupte. Cea mai importanta este cea dusa impotriva Chinei care refuza sa isi lase yuanul liber sa se aprecieze la adevarata lui valoare.
Oficiali din Europa si SUA se plang ca moneda subevaluata a Chinei afecteaza comertul global, iar Washingtonul a dat luna trecuta o lege care permite firmelor sa se protejeze prin tarife de tarile care intervin pentru a avea o moneda slaba. In SUA, practicile Beijingului au devenit chiar si subiect de dezbatere in campania electorala.
Al doilea aspect al “razboiului” este politica monetara a tarilor bogate, in special ideea ca bancile centrale ar putea sa inceapa in curand sa tipareasca bani pentru a cumpara titluri de stat. Dolarul s-a depreciat, iar pietele se asteapta ca Rezerva Federala sa actioneze cu mai mult curaj, in timp ce moneda euro s-a apreciat fara vreo urma de entuziasm din partea oficialilor de la Banca Centrala Europeana.
A treia problema este felul in care tarile in curs de dezvoltare reactioneaza in fata acestor fluxuri de capital. In loc sa isi lase cursul sa creasca, multe guverne intervin prin cumpararea de valuta sau aplicarea unor taxe pe capitalul strain. Brazilia a dublat recent o taxa pe importuri, iar Thailanda tocmai a anuntat introducerea unei taxe de 15% pe investitiile straine.
Situatia economica actuala s-ar putea prelungi cativa ani
Pentru moment, aceste incaierari nu se pot compara cu un razboi al valutelor, iar armele folosite par mult mai putin amenintatoare cand sunt privite cu atentie. Controlul capitalurilor este slab deocamdata. In randul tarilor dezvoltate, numai Japonia a ales sa intervina in curs si a facut-o o singura data.
De asemenea, nu exista un pericol real nici cand vine vorba de represalii in comert. Chiar si in SUA, tarifele practicate impotriva Chinei sunt mult mai blande decat s-ar parea si nici macar nu au intrat in vigoare. Legea inca mai are nevoie de votul Senatului si apoi de semnatura presedintelui Barack Obama.
Dar nici nu e un moment bun de relaxare pentru ca “ciondanelile” de azi se pot transforma intr-o adevarata lupta intre puteri. Situatia de acum si conditiile care ne-ar putea conduce intr-un razboi economic ar putea sa dureze cativa ani. Pe masura ce austeritatea va fi mai dura, dorinta de a avea cerere din partea strainilor i-ar putea convinge pe multi sa isi doreasca o moneda slaba. In acelasi timp va creste si presiunea exercitata asupra politicienilor sa trateze China ca pe un tap ispasitor.
Iar cand capitalul strain va creste, tarile in curs de dezvoltare ar putea fi fortate sa aleaga intre a renunta la competitivitate, un control al capitalurilor foarte strict sau supraincalzirea economiei.
Ce trebuie sa se intample in aceste conditii este destul de clar. Cererea globala are nevoie de o reechilibrare, iar acest lucru trebuie sa se intample departe de economiile bogate si prea indatorate si mai aproape de lumea emergenta. Acest lucru s-ar putea intampla ca urmare a reformelor structurale din tarile cu un surplus comercial, dar la fel de importanta este si aprecierea monedelor.
Astfel China trebuie sa inteleaga ca yuanul are o valoare mult prea scazuta, iar acest lucru nu afecteaza doar Occidentul, ci si celelalte economii emergente. Mai mult, trebuie sa inteleaga ca acest lucru o afecteaza si pe ea deoarece are nevoie de o crestere determinata de consum.
E evident totusi ca acest proces nu va fi usor. China are dreptul sa isi faca griji in privinta instabilitatii daca angajatii companiilor straine isi vor pierde locurile de munca. De asemenea, si alegerile rezonabile ale lumii bogate, cum ar fi impletirea austeritatii fiscale si a unei politici monetare relaxate, vor avea un impact asupra economiilor emergente mici din cauza unor fluxuri de capital nedorit. Totusi, asta ar avea un efect mai putin grav decat daca Occientul ar fi afectat de deflatie si stagnare.
Pana si sustinatorii pietei libere cer sanctiuni impotriva Chinei
Aceasta situatie cere o abordare multilaterala in care institutii ca FMI si G20 ajuta economiile mari sa ajunga la un compromis. Problema e ca astfel de abordari nu au avut prea mult succes pana acum, asa ca au aparut voci care cer o reactie mai dura in fata Beijingului.
Asta poate insemna ca SUA sa ia masuri prin care sa interzica accesul Chinei la bondurile americane sau chiar sanctiuni economice. Printre cei care sustin astfel de masuri au inceput sa apara chiar si adepti ai pietei libere, nu doar protectionisti.
Astfel de provocari ar putea sa declanseze adevaratul razboi economic deoarece, in fata unui ultimatum, Beijingul ar putea sa spuna ca e mai confortabil sa raspunda cu aceeasi moneda.
Totusi, este gresit sa ne concentram atentia doar asupra relatiei dintre SUA si China deoarece in joc vor intra si economiile mari emergente pe care politicile Chinei le afecteaza. Brazilia este una dintre ele si abia a inceput sa isi manifeste nemultumirile.
Alexandru Toreanik
sursa: ziare.com
Adauga comentariu