Criza financiară poate fi un pretext care să servească statului şi elitelor privilegiate ale acestuia să ia măsuri excepţionale, dispunând discreţionar de averea privată a cetăţenilor, avertizează autorul Charles Hugh Smith pe blogul său, Of Two Minds. El întrevede trecerea la un control mai strict al capitalului pe măsură ce autorităţile şi sistemele bancare vor viza o devalorizare forţată a monedelor. Restricţionând circulaţia capitalului, statul ar urma să facă inutilă încercarea oamenilor de a-şi feri de distrugere sau confiscări economiile de o viaţă. În întâmpinarea acelui moment, cei care dispun de capital ar trebui să ia în calcul adoptarea de măsuri preventive, cum ar fi mutarea unei părţi a avuţiei peste graniţă, spune Smith.
În opinia sa, fuga capitalului deja a început pe plan global, investitorii fiind în continuă căutare pentru soluţii care să permită prezervarea avuţiei. Aceştia încearcă să evite devalorizările abrupte ale monedei sau confiscările mai mult sau mai puţin făţişe. În faţa acestui fenomen, statele ar putea încerca să impună un control în creştere al capitalului care să îngreuneze refugierea investitorilor.
Percepţia potrivit căreia statul ar fi un mare feudal, iar cetăţenii doar nişte iobagi pe domeniul acestuia nu este îndepărtată de realitate, după părerea lui Smith. Cetăţenii, de fapt, chiar sunt iobagi care slujesc statul şi nobilimea financiară. Dacă iobagii ar pleca de pe domeniul feudal al statului împreună cu propriul lor capital, atunci nu vor mai fi resurse din taxe pentru stat şi nici colaterale pentru sectorul bancar. În aceste condiţii este foarte probabil ca statul să impună controlul capitalului ca o formă de prezervare a intereselor sale şi a poziţiilor elitelor.
Cetăţenii au în faţă tâlhari cu metode tot mai rafinate
Istoria ne arată că elitele au procedat periodic la confiscări ale averii cetăţenilor. Mai întâi, reprezentanţii acestora au mutat banii în monede străine, apoi statul a devalorizat brusc moneda pentru ca apoi feudalii să repatrieze banii pentru a cumpăra activele ieftinite. Schimbările de reguli peste noapte vin totdeauna în folosul acestor elite. Controlul capitalului face parte din această categorie a mişcărilor neprevăzute şi poate include limitarea sumelor care pot fi transferate peste graniţă, limitarea cantităţii de aur care poate fi deţinută pe teritoriul naţional, interdicţia transferurilor de fonduri în străinătate sau obligarea fondurilor de pensii să îşi limiteze deţinerile doar la bonduri guvernamentale. Statul central şi elitele financiare au devenit foarte creative în ceea ce priveşte mijloacele de expropriere a cetăţenilor de cash şi de active, avertizează Smith.
Deja oamenii fug cu banii
Cel mai facil mod de a scăpa de controlul capitalului şi de devalorizările forţate îl reprezintă deţinerea fizică de aur sau argint, precum şi plasamentele diversificate în monede străine peste graniţă. Acest procedeu este deja folosit în ultimii ani: chinezii cumpără aur pentru a se proteja de inflaţie, iar spaniolii fug cu banii din băncile lor pentru a deschide conturi la Londra; ultimii ştiu că dacă Spania părăseşte zona euro va urma o devalorizare abruptă a monedei naţionale care ar reduce drastic valoarea depozitelor lor.
Charles Hugh Smith crede că nu este exclus ca în curând SUA şi Canada să impună măsuri stricte de control al capitalului, cum ar fi limitarea severă a sumelor pe care persoanele private le pot transfera dintr-un cont în altul. Istoria ne arată că în crizele financiare statele au schimbat regulile jocului pentru a-şi proteja interesele.
Ţintele principale, deţinerile lichide şi sursele sigure de venit
Insecuritatea şi instabilitatea financiară sunt în creştere; tocmai de aceea mijlocirea riscurilor are o importanţă tot mai mare în prezervarea capitalului. Noi nu putem controla instabilitatea economică, financiară şi politică, dar putem mijloci riscurile diversificând activele şi controlând ceea ce realmente depinde de noi, scrie Smith. El spune că ceea ce va conta cel mai mult în perioada prelungită de criză financiară vor fi lichiditatea şi sursele sigure de venit. Astfel, este de urmărit deţinerea de capital care să fie lichid (uşor de convertit prin tranzacţii şi de mutat peste graniţă) şi surse de venit care să fie certe (nu cele speculative sau cele care depind de controlul statului). Activele-cheie care nu pot fi înlocuite ar trebui să reprezinte, iarăşi, o destinaţie de plasament pentru cei care deţin capital.
Înainte de toate, înţelege riscul
Până la realocarea resurselor şi construirea unui portofoliu adecvat unei etape de criză prelungite, se impune o înţelegere prealabilă a riscurilor şi a posibilelor beneficii. Nu există o mijlocire perfectă a riscurilor, aminteşte Smith. Aurul fizic poate fi furat, expropriat sau confiscat la graniţă, orice monedă poate fi devalorizată, iar proprietăţile deţinute în străinătate pot fi naţionalizate de un nou guvern.
Mijlocirea riscului nu este la fel ca speculaţia, dar totuşi implică risc. Scopul unui astfel de “hedge” este prezervarea capitalului, şi nu asigurarea câştigurilor ca în cazul speculaţiilor. Deţinerea unui cont peste graniţă este o utilitate, şi nu o modalitate de creare de avuţie. De asemenea, scopul unui cont în străinătate nu trebuie să îl reprezinte evaziunea fiscală, ci prezervarea capitalului, mai spune Smith. El i-a cerut lui Michael Reps, consultant financiar din Noua Zeelandă, care se ocupă de astfel de transferuri de capital, câteva linii pe care ar trebui să le urmărească cei care vor să îşi mijlocească riscul mutând o parte din bani peste graniţă.
Ce trebuie să ştii despre deschiderea unui cont în străinătate
Deschiderea de conturi în străinătate este de dorit, chiar dacă iniţial nu ţii bani acolo; important este ca să ai posibilitatea de a-i transfera repede atunci când pericolul de control al capitalului devine iminent, spune Michael Reps, director al companiei de consultanţă financiară Yield Quest. S-ar putea să nu ai nevoie de astfel de conturi, dar după cum vedem în cazul Spaniei şi Greciei, cetăţenii acestor ţări deja au fost nevoiţi să recurgă preventiv la ele. Mutarea banilor peste graniţă nu este o poveste despre randamente, aminteşte şi Reps; este vorba, mai degrabă, despre o “barcă de salvare”.
Pentru deschiderea unui cont esenţială este problema unei identităţi clare. Sunt bănci care solicită prezenţa ta fizică la una din agenţiile sau sucursalele lor; altele însă acceptă fără, însă şi atunci sunt anumiţi paşi birocratici de făcut.
Banca străină oferă servicii de depozitare, verificare şi de transfer, iar acestea pot fi accesibile pe internet sau dintr-un terminal din propria-ţi ţară. Conturile sunt străine, dar banii pot fi ţinuţi nu numai în moneda ţării respective, ci şi în alte valute, la alegere.
În Noua Zeelandă, la transferurile mari banca poate percepe un comision de 25 de dolari sau de 35 de dolari, dar acestea pot fi negociate dacă instituţia de credit înţelege că depozitarul va ţine o balanţă extinsă pentru o perioadă mai îndelungată. Existenţa unor acorduri fiscale între ţări, de regulă, evită dubla impunere pentru veniturile rezultate din dobânzi, doar că raportările trebuie făcute către administraţia fiscală sub jurisdicţia căreia se află deţinătorul capitalului.
“Cetăţenii sunt iobagi care slujesc statulşi nobilimea financiară. Dacă iobagii ar pleca de pe domeniul feudal al statului împreună cu propriul lor capital, atunci nu vor mai fi resurse din taxe pentru stat şi nici colaterale pentru sectorul bancar. În aceste condiţii este foarte probabil ca statul să impună controlul capitalului ca o formă de prezervare a intereselor sale şi a poziţiilor elitelor.” (Charles Hugh Smith, autor al blogului Of Two Minds)
sursa: curierulnational.ro
Adauga comentariu