Există două indicii care nu dau greș: numirile în poziții cheie și protecția în fața justiției.
La formarea guvernului Cioloș, multe voci conectate la canalele neoficiale de comunicare ale SRI și SIE au pronunțat în spațiul public, cu circa o săptămână înainte de desemnare, numele viitorului premier. În diverse emisiuni televizate „oracole” precum Traian Băsescu, Robert Turcescu, Rareș Bogdan îl indicau pe Dacian Cioloș ca premier nu prin supoziții ci prin certitudini. Iată ce declara Traian Băsescu pe când Klaus Johannis pretindea că poartă consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier:
„Preşedintele Klaus Iohannis cunoaşte deja numele premierului pe care îl va desemna, acesta fiind Dacian Cioloş. Prin consultările prelungite preşedintele Iohannis sacrifică stabilitatea guvernamentală în favoarea unor beneficii de imagine. Uneori, un preşedinte poate lucra şi la imaginea lui. Dar, dacă pentru imagine sacrifici stabilitatea guvernamentală, cu siguranţă este un cost prea mare pentru ţară, mai ales când ştii numele premierului Cioloş pe care vrei să-l desemnezi”.
O atât de mare precizie previzională, venită nu din toate punctele cardinale ci strict din direcția unor emițătoare care știe toată lumea cui aparțin, nu poate fi încadrată la „clarviziune analitică” ci la pregătirea terenului pentru o mutare deja decisă.
Singura întrebare era: cine il revendică pe Dacian Cioloș? SRI sau SIE? Încă de la propunerea sa de către România pentru înaltul post de Comisar European, această nedumerire era întemeiată. Atunci, la numire, nu a surprins atât numele desemnatului, cvasinecunoscut, cât unanimitatea cu care a fost susținut de puterile statului. Prin alianța sa matrimonială cu fiica unui înalt demnitar francez devenise un obiectiv de maxim interes pentru SRI. Prin viitorul său loc de muncă, Bruxelles, părea să devină omul potrivit la locul potrivit pentru SIE.
Indiferent ai cui epoleți îi poartă pe sub sacourile sale civile (dacă poartă astfel de epoleți, și eu cred că da), el are, din zona respectivă de influență, o primă comandă. Un „mandat”, cum, pardon, s-a scăpat o altă acoperită din guvernul Cioloș pe care o voi numi imediat.
Traian Băsescu vorbea despre „acoperiți” ca despre persoane cu dublă comandă: una pe linie militară, alta pe linie statală. Dacian Cioloș infirmă această bicefalitate prin faptul că el ar putea avea și un al treilea cap, la Bruxelles.
Suntem, deci, fericiții beneficiari ai unei coordonări triunghiulare: Bruxelles, servicii secrete, statul român. Cum va fi fost constituită, în această împrejurare, echipa guvernamentală de „tehnocrați”? Și-a ales premierul miniștrii prin proprie voință sau, cumva, i-a primit în plic?
De pildă, cum o fi fost înscăunată doamna ministru Prună la Justiție? O fi fost, domnia sa, o lumină orbitoare prin profesionalism și performanțe juridice anterioare, care l-a vrăjit pe domnul Cioloș cu un CV zdrobitor? Sau, cumva, era la momentul acela o cârtiță bine acoperită în subteranele Bruxelles-ului pe care, camuflatorii ei s-au gândit că ar putea s-o exploateze mai bine prin activare în guvernul României?
Prea mult securism de tip ceaușist se ascunde în această persoană (și când spun asta mă gândesc la descendență, la cruzime, la disprețul față de semeni și de drepturile lor, la o plăcere sadică de a se vedea furnizor de suferință) pentru a nu înțelege că ea este răul în misiune, cu un mandat primit la desemnare care nu are nimic de-a face cu interesul României.
La Raluca Prună e mai ușor decât la Dacian Cioloș cu stabilirea apartenenței acoperite deoarece nerăspunzând explicit la întrebarea (retorică, desigur) a lui Traian Băsescu dacă a lucrat în trecut pentru SIE, a răspuns, fără să fi dorit asta, implicit.
Nu mă voi obosi să extind analiza și asupra altor miniștri tehnocrați numiți la investirea guvernului Cioloș. A făcut-o pe larg presa și concluzia ce se desprinde este că domnul premier a avut libertatea de a selecta pentru propriul cabinet cel mult 4-5 persoane, și acestea pentru domenii marginale. Ministerele cheie, pentru putere dar și pentru bani, au fost împărțite între SRI și SIE. Putem conchide, deci, că guvernul actual nu este unul de tehnocrați ci unul de acoperiți.
Al doilea indiciu pentru depistarea unora dintre acoperiții infiltrați prin scorburile societății (pentru a-i face bine, desigur) este protejarea lor în fața justiției.
Crede cineva cu mintea clară că Dinu Pescariu, Florian Walter, Claudiu Florică sau Dragoş Dobrescu, denunțători în dosarele Microsoft, ANRP sau restituiri Sector 2 unde DNA a declarat prejudicii de 400 mil. Euro se bucură de intangibilitate pentru alt motiv decât acela de a fi fost acoperiți ai serviciilor? În primă fază, ei fuseseră plasați în acele inginerii financiare pentru a produce bani negri pentru servicii (ca în cazul Hexipharma). Când fraudele au fost date în vileag, rolul lor s-a schimbat în denunțători, fiind prin acest artificiu și exonerați de vină și uitați cu banii furați la ei.
Altor acoperiți, precum Videanu și Cocoș, li s-a cerut un mic sacrificiu personal (câteva zile de arest preventiv) pentru a fi apoi eliberati și ascunși protectiv într-un con de umbră din care le mai vedem scăfârliile nădușite doar la chiolhanuri selecte și pe plajele de fițe.
Să adăugăm aici și un „descoperit”, pe Daniel Moldoveanu, șeful comunității naționale de informații, consilierul președintelui Traian Băsescu, protejat de servicii fără prea multă imaginație, prin transformarea lui bruscă din infractor în denunțător, de îndată ce potlogării de mare anvergură care îl vizau au fost aduse la lumină de Horia Simu.
Dar cel mai spectaculos exemplu de protejare, de către servicii, în fața justiției, a unui acoperit de marcă (exceptându-l pe Traian Băsescu, un caz mai complex) este cel al lui Sorin Blejnar. Tot traseul profesional al acestuia indică o creștere a sa de către servicii cu o grijă și atenție cuvenite unei mari speranțe operative. Indicat în sute de mărturii ca punct terminus pentru șpăgile din vămi, agățat de DIICOT (în 2012, pe vremea lui Bica) în dosarul Motorina, cu prejudiciu constatat de peste 55 milioane de euro, Blejnar a fost protejat (de cine oare?) în așa fel încât, până de curând, nu a făcut nici măcar o zi de arest preventiv.
Recent, însă, dosarul său a explodat. Curtea de Apel l-a condamnat la 5 ani închisoare (derizoriu față de cei 8 ani dați profesorului Mencinicopschi pentru o vinovăție și un prejudiciu infinit mai mici dar, totuși, mai mult decât nimic) și, se pare că, o decizie favorabilă la instanța supremă ar putea fi condiționată de punerea pe hârtie de către Blejnar a unor amintiri penale despre Traian Băsescu.
Infiltrarea de acoperiți, în sine, este o practică normală în activitățile de intelligence. Problema e ce fac acei oameni în deghizamentele lor. Dacă servesc interesele poporului, e bine. Dacă, însă, servesc interesele unor clanuri infracționale (cazul celor de mai sus protejați de justiție) sau ale unor grupuri oculte cu interese antinaționale (cazul unora dintre miniștrii cabinetului Cioloș), atunci e grav.
Dar, poate, cel mai grav este ca serviciile secrete să-și infiltreze acoperiți în justiție pentru a o transforma pe aceasta în câmp tactic. Această intruziune nu ar trebui permisă cu niciun chip. Pentru că, altminteri, ar însemna că am înlocuit justiția cu o vânătoare de vrăjitoare. Ceea ce, se pare, se cam întâmplă în mandatul doamnelor Prună și Kovesi.
Autor: Contele de Saint Germain
Adauga comentariu