Analize și opinii Cultură și Familie Economie Politică

Cum l-a umilit BNR pe Beligan

Nu m-a surprins deloc faptul că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a ales o conferinţă de presă, transformând-o în eveniment naţional, spre a-şi face public salariul, şi nu veniturile lunare, aşa cum a dezinformat grosolan Radio România Actualităţi, tot mai departe de profesionismul de odinioară. Adevărul este că, de mult, cred că acest individ se crede deasupra celorlalţi români şi nu dă socoteală pentru ce, cum şi pentru cine face ce face în fruntea BNR. Şi apropo de asta, preşedintele ţării are o limită de mandate, dar Isărescu poate rămâne “capul” BNR cu deceniile sau, mai ştii?, cu secolul?

646x404

De o bună bucată de vreme, mă tot întreb ce urmăreşte cu ieşirile sale în cascadă pe diverse teme, mai mult sau deloc legate de BNR, statutul său şi obiectivele sale. Să nu mai lungesc vorba, perplexitatea provocată de evenimentul despre care voi vorbi mai departe m-a lăsat mut un timp consistent. În ziua în care la Teatrul Naţional a avut loc ceremonia oficială de omagiere a marelui dispărut Radu Beligan, am rămas consternat auzind că, pentru a aduce un ultim omagiu acestei somităţi a teatrului şi a întregii culturi române, a venit şi vorbit nimeni altul decât Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR!

Probabil că şeful acestuia s-a gândit că şi din partea preşedintelui ţării, cu acelaşi prilej, va oficia un consilier, şi atunci, şi el, în deplină manie a grandorii, şi-a zis să facă la fel, trimiţându-l să-l reprezinte pe cel cunoscut între colegi, publicul larg şi finanţişti drept… Moş Tăgârţă. O scriu cu imensă tristeţe, dar nu voi înţelege niciodată acest gest al guvernatorului BNR, care, înainte de toate, este şi membru al Academiei Române, în care Radu Beligan era membru de onoare!

Nu ştiu ce legătură instituţională să găsesc între acest consilier de trei lulele şi patru surcele al guvernatorului BNR trimis să-l omagieze pe marele dispărut şi instituţia de cultură Beligan, pentru că, orice s-ar spune, acesta din urmă a fost – şi va rămâne – un asemenea for, iar prezenţa unui Vasilescu la acea ceremonie nu a fost altceva decât un act de figuraţie, ca să rămânem în lumea teatrului.

Nu ştiu ce legătură să găsesc între acest consilier al guvernatorului şi cazul împrumutului de un milion de euro de la CEC al Ioanei Băsescu spre a cumpăra moşia Nana, când a sărit ca frumoasa din bâlci, spre a spune că oricine poate face aşa ceva, iar multă lume în cunoştinţă de cauză vorbea despre persoane cărora banca le refuzase din start acest lucru! În plus, de unde până unde consilierul BNR trebuie să justifice împrumutul unei persoane particulare, împrumut care intriga atât prin rapiditatea cu care a fost obţinut, cât şi condiţiile în care s-a acordat?

Nu ştiu ce să spun şi cum să calific ieşirile la rampă ale respectivului, care a combătut din toţi rărunchii legea dării în plată şi prezicea apocalipsa în România în cazul adoptării ei, fără să se uite măcar de ochii lumii în ograda în care el „paşte” din belşug lei, iar plebea pe care o apăra cu străşnicie revoluţionară şi devotament partinic până în 1990 se chinuie să achite poverile numite rate la bancă?

Nu ştiu ce consilier al şefului unei instituţii strategice din România, cum este BNR, este acela care, a doua zi după Brexit, declara la Radio România Actualităţi că votul englezilor l-a luat prin surprindere, când multă lume competentă – ziarişti, analişti, politicieni, consilieri de tot felul – aflase din sondaje şi din presă despre o atare perspectivă sumbră.

Sigur, mi s-ar putea spune că la omagierea celui ce a fost marele Radu Beligan organizatorii au luat act şi au dat curs ofertei instituţiilor care au dorit să se implice în demers. Parţial acceptabil, dar unde au fost rolul lor şi obligaţia firească de a da amplitudine, prestanţă, profesionalism şi consistenţă adevărată, şi nu formală, manifestării?

Punând întrebarea mă gândesc la faptul că, într-o atare ipostază şi din perspectiva a ceea ce spuneam, eu aş fi făcut ce trebuie ca între vorbitori să se afle şi Dinu Săraru, reputat cronicar teatral ce i-a cunoscut şi comentat constant cariera îndelungată a lui Beligan, şi de care a fost apropiat, şi care, înainte de 1990, a făcut din Teatrul Mic un TEATRU MARE, cu repertoriu, spectacole, actori şi regizori de referinţă naţională şi internaţională, iar, în anii din urmă, cadirector al TEATRULUI CEL MARE, i-a redat acestuia strălucirea blazonului, repunându-l pe soclul meritat, maiestuos şi prestigios. Desigur, mizând pe numele mari, precum al lui Radu Beligan, pe care nişte culturnici teribilişti le voiau prăfuite şi le ignorau ostentativ. Și a făcut asta ca un domn, trecând peste un episod straniu cu un denunţ pierdut ori uitat…

În aceeaşi direcţie mă mai gândesc la Emil Boroghină, foarte apropiat de Beligan, şi el mare om de teatru, care, ca director al Naţionalului craiovean, a dus pe culmi uluitoare această instituţie, iar azi, ca director al Festivalului Shakespeare, respiră notorietate şi valoare internaţională incontestabilă. În context, îmi amintesc că marele academician Alexandru Rosetti, filolog de talie europeană, spunea că un premiu are importanţă şi dacă ţinem seama de numele celui care îl atribuie. Pornind de aici, aş spune că un elogiu poate fi demn de luat în seamă dacă acesta e rostit de o personalitate, şi nu de fitecine. Oricât de concesivi am fi, nu se poate accepta ca marele actor Beligan să aibă parte de o atare defilare a unei mediocrităţi, ilustrată copios de BNR şi Vasilescu, care, în plus, s-a evidenţiat cu prilejuri precum cele amintite!

Preocupările culturale la BNR? Demne de o farsă tragică, asta ca să rămânem tot în lumea teatrului, precum aceasoarea dedicată unui poetastru din ograda proprie, campion la scris mii şi mii de sonete, pasteluri ori alte genuri poetice, pe care BNR i le tipăreşte pe bani grei în adevărate cărămizi, după care le lansează cu mare pompă şi pe cheltuieli care te lasă mut şi surd. Aceeaşi BNR şi acelaşi Isărescu se pot lăuda că au sponsorizat alte acte de cultură, dar nu şi, de pildă, reeditarea ediţiei princeps a Poeziilor lui Mihai Eminescu, adnotate de marele eminescolog Nicolae Georgescu! E drept, cu asemenea consilieri e greu de făcut diferenţa între un act de cultură adevărată şi un surogat.

Cum să-l înţelegem pe acelaşi guvernator al BNR, Mugur Isărescu, cel care, măcar ca academician, ar trebui să se manifeste ca o personalitate de incontestabilă autoritate morală, cu autentic prestigiu ştiinţific, când el procedează precum odinioară cel care pretindea că lumea începe cu el? Am în vedere alocuţiunea de la ceremonia de la Tismana referitoare la adăpostirea Tezaurului, în care nu a spus o vorbă despre autorii îndrăzneţei „operaţiuni Neptun” – Mihai Antonescu şi Ion Antonescu! În schimb, şi-a asumat el totul pe şest.

Regret, în acest pamflet nu pot să nu spun răspicat, iar masonii ştiu bine de tot asta, că marea şi adevărata Istorie a României nu o scriu şi nu o schimbă în stil bolşevic unii ca Mugur Isărescu! Adică cel despre care o ilustră personalitate a finanţelor româneşti – mă refer la Florea Dumitrescu, cel care, înainte de 1989, a condus negocierile de aderare a României la Banca Mondială şi FMI – spunea tranşant că, atâta vreme cât l-a avut subaltern la BNR, nu a făcut nicio lucrare demnă de luat în seamă!

Autor: Dumitru Constantin

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Delirul de grandoare in speta isi are radacinile in asa inchipuita, invaluita “protectie a grupului” care da semnale de destructurare, extrem de vizibile la niv global. Lumea de azi, asa cum arata, tinde sa ne transforme in…Bine! Deloc desuet, imposibil. Se intampla sub ochii nostri! Simtiti, traiti, respirati, vibrati, in acelasi ritm cu noile energii transformatoare!
    “Mai bine un mort viu, decat un viu mort!”, vb Parintelui Eugen Tanasescu

Abonează-te la newsletter