Politică

Cum au fost spălate creierele românilor?

Televiziunile de ştiri se întrec în a ilustra calvarul locuitorilor din sudul ţării, izolaţi de nămeţii care ajung până la streaşinile caselor. Ştiri, reportaje, chiar transmisiuni live, toate aduc în casele posesorilor de televizoare imagini apocaliptice ale unui coşmar alb, contabilizează strict numărul victimelor, ilustrează calvarul celor prinşi sub metrii de zăpadă şi se întrec în a găsi vinovaţi de tot felul. Sigur, există foarte multă suferinţă. Sunt mulţi morţi, mult prea mulţi pentru civilizaţia secolului al douăzeci şi unulea. Impardonabil de mulţi. Societatea românească sau mai bine zis ce-a ajuns ea după 1989 are ce-şi reproşa, din acest punct de vedere.

În mod normal, la ţară, o gospodărie trebuie să asigure toate cele necesare traiului, mai ales acum, după ce s-au făcut retrocedări de terenuri agricole şi intravilane, deci teoretic s-a creat posibilitatea asigurării de resurse de hrană într-o măsură cu mult mai extinsă decât în anii comunismului. În loc de independenţă financiară şi alimentară, iată că situaţia la sate se prezintă de multe ori jalnic spre dezastruos.

Oare ce s-o fi întâmplat în toţi aceşti ani de falsă democraţie că am devenit, atât ca popor, dar mai ales ca indivizi, atât de vulnerabili în faţa forţelor dezlănţuite ale naturii?

Cum se poate ca întreruperea căilor de comunicaţie terestră să afecteze atât de profund calitatea traiului în satele româneşti, mergând chiar până la a primejdui vieţile localnicilor? De ce trebuie să depindă locuitorii satelor de solidaritatea celor din oraşe? De ce sunt ameninţaţi de spectrul foamei dacă le acoperă zăpada gospodăria?

1. Dacă e să ne referim la retrocedări, unii din cei care au primit terenuri înapoi le-au vândut, pe de o parte stimulaţi de posibilitatea obţinerii unei sume de bani nesperat de mari în perioada boom-ului imobiliar, pe de altă parte şi descurajaţi, poate, de lipsa în multe din comunele ţării a unor asociaţii de profil care să le ofere posibilitatea valorificării fără eforturi a suprafeţelor agricole.

Spun fără eforturi, pentru că lucrul la câmp nu e nici pe departe uşor, fără mijloace moderne, iar cei rămaşi acasă în satele depopulate nu mai sunt chiar atât de buni de muncă. În cazul suprafeţelor mari, cultivate cu cereale, e imposibil ca un bătrân să facă pe cultivatorul, cu plugul tras de cai.

2. Demografic, situaţia ţării se prezintă catastrofal. Populaţia prezentă pe teritoriul României e, în medie, mult mai îmbătrânită şi lipsită de vlagă decât cea din 1989, ajunsă în această stare prin două fenomene majore.

Primul este emigraţia masivă a tineretului, plecat să câştige în alte părţi – unii prin muncă, alţii prin furt sau fel de fel de găinării – mai bine decât în România. Tinerii pleacă să facă pe sclavii în Occident, pentru circa 1000 de euro pe lună, când cultivarea de legume sau fructe în România le poate asigura de zece ori pe atât!

Al doilea este scăderea fără precedent a natalităţii, cu excepţia poate doar a ţiganilor, care, orice s-ar spune, nu se fac prea utili societăţii. Sigur că lui moş Costache, bătrân şi bolnav,  or să-i îngheţe budigăii în zăpădăul cât casa, pe care, cu firavele puteri care i-au mai rămas, n-o să reuşească să-l mute din loc să-şi facă drum până la poiată, la staul sau la şopron – dacă le-o mai fi având şi pe astea. Iar cei în putere vor trebui să-şi scoată mai întâi propriile case de sub nămeţi, apoi vor putea ajuta pe alţii.

3. Un lucru e totuşi cert, mentalitatea s-a schimbat. Românul a adoptat stilul de viaţă occidental, deşi tradiţia acestor locuri e alta.

Avem acum cultura privitului la televizor, impasivitatea, acel “lasă-mă să te las”; mentalitatea de asistaţi, puternic stimulată de altfel, căci  în regimul democratic, omului îi stă bine să depindă în cât mai mare măsură de stat sau de altă entitate cu rol de tutore sau big brother.

Suntem dependenţi de magazine pentru aprovizionare, inclusiv cei de la sate, unde putem constata, în mare măsură, decesul sau regresul puternic al spiritului gospodăresc.

În schimb, se turează puternic “motoarele” vocale, suntem o ţară a văicărelilor de tot felul. Că aia nu ni s-a făcut, că cealaltă nu ni s-a dat.

Stilul de viaţă vestic a prins rădăcini mentale şi aici, în această ţară unde nu-ţi trebuie nimic altceva pentru a supravieţui şi chiar a te simţi bine decât o mică suprafaţă de teren, să zicem un 2000 de metri pătraţi, pe care, prin investiţii minime, dar mai ales prin muncă şi ingeniozitate, îi poţi converti într-o gospodărie în toată regula.

Sau într-o fermă de subzistenţă, cum ne place să ne fandosim în limba de lemn europeană, pe care am adoptat-o cu mare drag de câtva timp, că a noastră nu mai ţine, o fi putrezit.

Cu deszăpezirea bătăturii, ne-am lămurit. Să vină statul să ne ajute! De acord că pentru ceea ce ţine de domeniul public, pentru care plătesc impozit, mă aştept la obraz subţire din partea statului, care prin autorităţile sale trebuie să intervină să degajeze drumurile publice, să asigure fluenţa transporturilor de marfă şi călători şi buna funcţionare a tuturor serviciilor pe care aceste autorităţi trebuie să le asigure.

Dar pentru ce ţine de gospodăriile oamenilor, aici avem problema lenei, sau a “stilului de viaţă vestic”, prost înţeles la noi, dar şi a îmbătrânirii populaţiei, de care aminteam mai sus. Alcoolul continuă să fie o mare problemă. Unele sate au şi douăzeci de cârciumi, toate pline ochi seară de seară, dar nici un magazin de ustensile agricole. E o imagine suficient de sugestivă, cred.

4. Suntem dependenţi, mult mai mult decât eram în 1954! Lista nevoilor noastre e lungă, mai lungă decât ar fi normal într-o naţiune cu adevărat civilizată.

La ţară: dependenţi de hrană, procurată din ce în ce mai frecvent din magazine, de medicamente, de servicii medicale de urgenţă sau specializate, cum sunt cele de maternitate, eventual de curentul electric, de lemne.  Cine nu şi-a făcut provizii din timp este condamnat, în situaţii cum sunt cele de acum din judeţele din sudul ţării.

La oraş: depindem de toate cele din situaţia de la ţară, dar şi de gaz metan, de deplasarea la slujbă şi înapoi, fie prin propriile mijloace, fie cu cele de transport în comun şi poate şi de altele.

Ce e de făcut?

Obligatoriu, la ţară, activităţile umane de bază trebuie să poată fi detaşate de dependenţa faţă de orice. Lumea s-a boierit. Nu e posibil să nu ai în gospodărie tot ce-ţi trebuie să rezişti câteva zile fără a te duce la magazin.

Nu mai creştem porc, că miroase urât. Nu mai punem cartofi, că luăm de la magazin. Oamenii aveau făină în casă, înainte, fie ea şi de porumb. Făceai o mămăligă, dacă nu o pâine, şi tot aveai ce mânca şi tu şi ceilalţi.

În anii ’50 se şi năştea la ţară în casa gravidei, fără nici o problemă, nu era musai necesară deplasarea acesteia la o maternitate. În situaţii de urgenţă, cum e cea de faţă, e bine ca membrii comunităţii să fie capabili să se facă utili şi să rezolve astfel de probleme local, că nu e nimic extraordinar.

În genere, localizarea cât mai multor servicii, inclusiv prin iniţiativa şi strădania comunităţilor, va aduce un plus de siguranţă şi confort – chiar de prosperitate – în cadrul acestora. Şi bătrânii se pot face utili, în limita posibilităţilor fizice. Totul e numai să dorească acest lucru.

În primul rând asigurarea necesarului de alimente ar trebui să nu constituie o problemă pentru nici o gospodărie rurală.

Iată un exemplu de succes pe care l-am întâlnit în mai multe filme documentare: confruntate cu lipsa de combustibili, autorităţile cubaneze au încurajat locuitorii oraşelor să cultive legume şi pomi fructiferi în spaţiile verzi din arealele urbane. Şi astfel, s-a ajuns ca oraşul Havana să-şi asigure peste 60% din necesarul de alimente.

Viitorul aparţine celor care vor fi cât mai puţin sau chiar deloc dependenţi de alte entităţi, fie ei oameni, autorităţi, firme etc. Nu ne rămâne decât să trecem la treabă.

Ion SCUTARU

sursA: financiarul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • D-le I.Scutaru: din multe puncte de vedere sinteti in tr-o mare eroare. O gospodarie de la tara sa-si poata asigura traiul pe perioada grea de iarna are nevoie de :tineri in putere, posibilitati de a lucra pamintul la preturi civilizate si nu la preturi stabilite de escroci. Toamna cind tragi linie constati ca desi recolta a fost buna nu acopera nici 50% din investitie si asta nu ca sa o vinzi di doar sa-ti acoprei minimul de necesar pina la noua recolta.Pamint exista dar nu se mrrita lucrat in asemenea conditii. Batrini nostri de la tara (tineret nu mai este nici de saminta)daca isi cultica 1/2 ha.ca sa aiba de o mamaliga, sa tina citeva gaini pentru 2-3 oua ici colo cite o vacuta pt o gura de lapte si in rare cazuri cite un purcelpe care il taie la craciun si il imparte cu, copii de la oras. in ce priveste afirmatia tangentiala despre betivi despre betivi ,spuneti-mi si mie unde a-ti vazut pe tera padure fara uscaturi.Multe din cele necesare trebuie luate de la magazin nu cresc in gospodaria proprie,iar asigurarea asistentei la o nastere se stie ce spun legile noastresi ce masuri se iau daca apare o infectie sau deces.Lumea nu s-a boierit nici la tara si nici la oras.Oameni cinstiti traiesc intr-o saracie jalnica. Problemele s-ar rezolva pe plan local dar s-a furat si se fura de la nivel comunal pinala cel mai inalt nivel,astfel ca bani alocati pentru utilaje si combustibil s.a. sint in buzunarelecelor mai odiosi escroci . sint multe de spus in apararea taranilordar am mai spus si cu alta ocazie. cit e domnul de mare, de la plug cere mincare. taranul trebuieprin respect cinstit si nu hulit. Fiecare din noi are originea la tara.

  • Concluzia finala este un amestec de interpretari ale articolului original si a comentariului d-lui Grig,dar subiectul abordat este mult prea vag pentru a acoperi realitatea din satele Romanesti.Daca se vrea,orce este posibil,dar intr-adevar tine si de varsta populatiei rurale.Fiecare privim din propriul punct de vedere,in functie de varsta,locul si experientele pe care le avem!

  • Un articol mai mizerabil nici ca se putea fi scris. Acest Ion Scutaru transmite exact același mesaj pe care conducerea României îl transmite neincetat timp de douăzeci si ceva de ani cum am fi lenesi, gurali, betivani intr-un cuvânt netrebnici. Da si presa e partasa la complotul împotriva tari noastre prin ziaristi de genul Ion Scripcaru. Pământul încă se mai lucrează in tara noastră cu toate ca pretul motorinei ajunge la aproape 6 lei pe litru, iar la sfârșit de an când tragi linie sa vezi cu ce ai rămas in urma muncii tale constati paguba, dar suntem lenesi. Ce sa faci ! Odată adusă recolta din câmp caută loc de depozitare in condiții bune pentru ca de valorificarea ei nu poate fi vorba. Da, vina e a noastră ca ne inghesuim in birtul

  • eu, personal, vreau sa restrictionati comentariile care au greseli de exprimare. Nu trebuie sa lasam toti frustratii sa-si exprime neajunsurile … devin agresivi, compulsivi, impun starea de agresivitate si…ca, m-am saturat

Abonează-te la newsletter