Politică

Culmea imposturii

În România, impostura a fost dusă la rang de artă. Vedem asta, zilnic, în politică, în administrație, în poliție. Vedem cum valorile sunt date la o parte, cum adevărul nu mai contează și cum se construiește post-adevărul astfel încât să fie convenabil pentru cei care se află la putere.



Clipul EMAG în care Mihai Șora vorbește despre libertate, despre atrocitățile făcute de sistemul comunist și despre privațiunile la care au fost supuși românii, a atins culmea imposturii. Un comunist cu acte-n regulă, fost asistent al Anei Pauker, un privilegiat al regimului comunist, le spune astăzi tinerilor, la 30 de ani de la Revoluție, cât de greu era în comunism.

Da, evident că a fost greu, au fost privațiuni, dar mai ales a fost moarte. Atunci când elita intelectuală românească murea în închisorile comuniste de la Sighet, Jilava, Gherla sau Aiud, domnul Mihai Șora era secretarul Anei Pauker, impusă de Moscova la cârma României. Atunci când Constantin I.C. Brătianu, Ion Flueraș, Iuliu Maniu, Mircea Vulcănescu sau Gheorghe Brătianu erau schingiuiți pentru că nu renunțau la idealul lor și la Dumnezeu, domnul Șora se scălda-n mocirla comunistă cu aer rusesc ce pusese stăpânire peste România.

Acest om ne dă nouă lecții? Ne spune cum a fost de fapt în comunism? De ce nu i-am auzit mai des pe Paul Goma sau Doina Cornea? De ce-și permite acest om să vorbească, cu afectare jucată, despre atrocitățile comuniste, când el era în proximitatea puterii?

EMAG a ales să-și lege brand-ul de o fantomă a comunismului care refuză să moară. De un om fără caracter, fără Dumnezeu și fără speranță. Tot PR-ul din lume nu poate șterge adevărul, tot machiajul și tot praful așternut peste documente nu va putea masca trecutul comunist. Funcția de ministru al Educației și operele fără valoare republicate de curând nu o vor șterge pe Ana Pauker din CV.

Istoria este scrisă de învingători, dar ei nu au câștigat încă. Atâta timp cât aici, în România, vor mai exista români care-și cunosc istoria și trecutul, impostorii de teapa lui Mihai Șora nu vor putea fi niciodată modele.

Autor: Alexandru David

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu