Motto: “Căci cei cuminţi n-ar face rod nici unii
De n-ar muri în locul lor nebunii…”
Ce rost mai are steagul în lumea actuală, când lipsiți de rădăcini și aruncați ca legumele în tocăniță oamenii lumii își trăiesc zilele pe unde îi aruncă contractul de muncă? Ce mai înseamnă o Națiune în zilele în care unitatea nu se poate realiza decât în diversitate? – sloganuri pseudo-oculte aruncate în cotidian de către minți crispate, avide de recunoașterea oficială a sistemului . Cum îți mai poți cinsti eroii când pe zi ce trece istoria aceasta cameleonică stă liniștită în lumina ”pozitivă” a curentului oficial, și nu riscă sa-și verse nicio clipă sângele de dragul adevărului?
Valuri de nimicuri inundă gândurile obosite ale reeducatului cetățean global, stăpân pe o situație fictivă și mândru din cale afară că trăiește zilele în care are totul la nas și totuși nimic în mână. Pământul strămoșesc este doar un decor pe ecranul gadget-ului din dotare și portul popular este agreat doar în momentul în care se ”asortează” prin contrast cu decorul în care se află – storcând clipe de mândrie pentru amorul propriu al purtătorului.
Dragul nostru Caragiale depicta o lume care pe cât am vrea s-o asemănăm cu cea actuală nu reușim decât ca formă – situația ar fi comică dacă nu ar fi tragică. Timpul zburdalnic a dispărut și liniștea distanțelor a fost ghilotinată- s-au instaurat în loc rapiditatea țăcănitoare a nanosecundei și trâmbița ubicuă a terorismului. Corporațiile transnaționale dictează peste miile de sclavi cumpărați care-și conduc popoarele fără pic de demnitate față de jurământul pe care nu dau doi bani – ce legătură mistică față de țară și ce responsabilitate? Ce verticalitate ?
Tricolorul stă la butoniera celor care ne reprezintă în mod oficial așa cum măsele de minte apar la adulți – sâcâitor. Sâcâitor pentru noi, pentru că ne deranjează purtarea fără spirit a ceea ce reprezintă marca unității naționale, sub un singur steag și cu o singură limbă – cu care in clipa morții și-au rostit românii Tatăl Nostru- biruințe ale sufletului asupra efemerului. Și datoria noastră, a celor care nu și-au tatuat pe suflet albastrul uniunii, este să ne asigurăm ca putem deveni oameni care nu se vor frânge sub greutatea Tricolorului atât de lesne pus la rever.
Să fim doar martori nepăsători al neo-tăvălugului neo-comunist nivelator de conștiințe? Să stăm nepăsători cum în mormânt ne sunt interziși eroii – peste care ”teroarea istoriei” a trecut și pe care nu i-a biruit? ..Nici în ziua de astăzi această teroare nu se declară mulțumită și atacă indiferent de punctul cardinal, atacă și prin interpuși vânduți chitește să ne scoată din pământ eroii și să-i arunce în malaxor. În locul cimitirelor istoriei și demnității naționale vor face mall-uri, aducând mii de robotizați să calce pământul Sfânt și plin de sângele vărsat , timp de milenii, în această zonă aflată la răscrucea lumilor.
Cred cu tărie că putem să ne spunem adio-urile atât timp cât fără pic de rușine așteptăm impasibili rezultatul procesului care se desfășoară. Dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă-n sac..și Slavă Domnului că multe ne-au fost date și prea puțin am reușit să clădim. Acum sacul e făcut în China și deținut de diverși ”europeni” iar românul este pus să culeagă rodul și să-l depoziteze în traista lor- neamuri de traistă.
Prostiți că sunt în rând cu lumea și după multe decade chinuitoare obișnuiți să bălească în vitrina vestică, cumpărând video-uri la preț de garsonieră și apoi pierzându-și agoniseala la jocuri piramidale- ca doar peste noapte vor deveni ”capitaliști”, ai noștri s-au adaptat chinuitor și după pseudo-tranziție unui model la fel de fals ca cel din care ieșiseră. Acum își activează ADN-ul la conferințe cu iz de sectă și sunt tămăduitori cu diverse lumini, se inițiază pe unde apucă și-și etalează cu fală nimicul. Nimic legat de ce contează, nimic legat de ce va fi, totul pe moment și nimic dăinuitor.
În cazul în care o nouă ”teroare a istoriei” ne va nivela în neo-gulaguri sau pușcării (acum globale) politice, câți vor mai fi nebunii care vor ieși la fel de drepți precum au intrat înauntru? Pentru că ar fi bine de știut – multe forme se schimbă și se întorc esențial cu aceleași repercusiuni. Dar ce să mai vorbim, acum nu prea vor fi nebuni care să nu își vândă conștiința pentru o bucată de pizza livrată la ușă și o conexiune bună la internet.
Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
E, Doamne, lumea plină de cuminţi,
E plin pămîntul de martiri şi sfinţi
Atinşi de filoxera-nţelepciunii.
Tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxul
În faţa lumii şi-a nemărginirii
Şi-ascultător de rînduiala firii,
Cu un plăvan în jug trudeşte insul.
Scîncesc cuminţii-n chingile durerii
Şi, sîngerînd din răni adînci blîndeţe,
Lîngă neveste mor de bătrîneţe,
Necutezînd să tragă spada vrerii.
Boleşte omenirea ca o juncă
Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sînge;
S-a-mpotmolit istoria şi plînge,
Cu prora-nfiptă într-un colţ de stîncă.
Nu se mai nasc nebuni care s-o mîne
Cu bîta de la spate, ca pe-o vită,
Acestui veac să-i pună dinamită
Şi evu-nţelepciunii să-l dărîme.
O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să mînuiască lanza,
Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.
Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii
Să tragă spada şi să taie nodul?
Tînjeşte după glorie norodul
Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…
Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
S-o răvăşească şi să o răstoarne,
Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne
Şi-acestui veac să-i surpe temelia. (Demostene Andronescu)
Autor: Paul-Cristian Dascalu
Sursa: Hanul lui Papuc
Adauga comentariu