Politică

Cu regret(e), dar fără pic de respect, doamnei deputat Cornelia Negruţ!

peter-vasile-czompa-3N-am mai scris de foarte mult timp un editorial în maniera asta. Altfel spus, am publicat extrem de rar texte de acest tip deoarece consider, în principiu, că orice ziarist serios – care se respectă, care are demnitate, care-şi cunoaşte şi-şi respectă meseria şi care implicit şi explicit respectă opinia publică – apelează la această soluţie numai şi numai în situaţii de excepţie. Iar excepţia întăreşte regula, nu? Şi mă refer aici, ca excepţie, la soluţia de tip „scrisoare deschisă” şi/sau de a scrie un text cu referire la un subiect/întâmplare/caz în care a fost direct sau indirect implicat chiar jurnalistul. De exemplu, vă pot spune că nu am recurs la metoda asta nici măcar atunci când, în urmă cu mai bine de 10 ani, Parchetul Maramureş a remis către mai multe redacţii media din Maramureş o mizerie ordinară de pseudo-comunicat de presă chiar împotriva subsemnatului – fiindcă nişte tovarăşi procurori (atenţie, nu generalizez!) au fost taaare-tare deranjaţi de un serial de articole dintr-o investigaţie jurnalistică… caz în care până la urmă s-a dovedit, nota bene, că tot eu am avut dreptate! Nu mai intru în detalii (dar dacă cineva totuşi doreşte câteva date concrete, îi stau la dispoziţie), însă trebuie să precizez că: acel comunicat oficial al Parchetului avea ştampila instituţiei, avea o semnătură olografă (sic!), însă, atenţie!, fără numele, prenumele şi funcţia respectivului procuror care semnase documentul (şi nu era vorba despre purtătorul de cuvânt al instituţiei)!; pseudo-comunicatul nu a fost publicat de absolut nicio redacţie care a primit acea porcărie comunistoidă!; în schimb, am cerut acel document de la un coleg jurnalist şi, nota bene, l-am publicat integral chiar eu! – deşi, repet, era un comunicat făcut împotriva mea! Ei bine, de ce am adus în discuţie acea întâmplare? Pentru că nici măcar atunci n-am considerat că merită să mai fac vreun alt demers public în afară de ceea ce-am subliniat, şi anume că am publicat tocmai eu comunicatul, recte nu am crezut c-ar fi necesar să le mai răspund, de exemplu într-un editorial, acelora care-au procedat într-o astfel de manieră abjectă, demnă de tot dispreţul!

Aşadar, în acest context, iată că de acestă dată voi adresa câteva rânduri unui parlamentar al României, răspunzându-i astfel, tot în mod public, la ceea ce a făcut foarte recent în faţa unei instanţe de judecată, într-un proces public. Este vorba despre unul dintre procesele aflate pe rol între familiile Negruţ şi Bondar din Baia Mare, familii vecine, care se judecă de câţiva ani buni. Şi este vorba chiar de familia doamnei deputat (PC) de Maramureş, Cornelia Negruţ. Nu voi atinge aici niciun aspect legat de procesele menţionate, voi preciza doar strictul necesar pentru a se înţelege cât mai corect contextul în care scriu aceste rânduri (iar despre procese, fireşte că voi publica mai departe în serialul început). Mă refer la o chestiune petrecută la termenul din 1 noiembrie a.c. la Tribunalul Maramureş, într-un proces aflat pe rol din primăvara acestui an şi în care au fost până acum patru înfăţişări… dar numai la cea de-a patra a putut fi prezentă şi doamna deputat, deci pe 1 noiembrie 2013. Termen la care soţii Negruţ au fost nevoiţi să răspundă unui set de întrebări formulate de partea adversă, cerere aprobată anterior de instanţă, procedură juridică numită interogatoriu. În altă ordine de idei, mai trebuie să subliniez că nu era pentru prima dată când eram prezent în sala de şedinţă (mă refer, fireşte, la procesele dintre cele două familii), nu era nici primul proces în care asistam la o înfăţişare şi, pe de altă parte, a se reţine că despre acest caz am publicat până acum mai multe articole de presă; veţi înţelege imediat de ce am punctat aceste amănunte deloc de neglijat. Una peste alta, motivul principal al acestor rânduri este următorul: înfăţişarea din 1 noiembrie a început cu o cerere mai puţin obişnuită adresată instanţei de către partea pârâtă, familia Negruţ, dar fiind o solicitare care, deşi absolut legală, în acest caz a fost exact ca nuca-n perete – şi anume, nota bene, ca şedinţa să fie secretă (sic!!! – adică fără public în sală!) sau, din nou atenţie, cel puţin să fie interzisă prezenţa în sală a reprezentanţilor presei!!! Evident că cererea mă viza în special şi în mod direct pe mine, doar că o astfel de solicitare nu poate viza numai un ziarist anume, ar fi chiar culmea, ci se formulează generic vizând presa. Aşadar, formulând şi eu acum tot generic o concluzie, voi conchide: un parlamentar al României a încercat, într-un proces public (sic!), să obstrucţioneze accesul presei în sala de judecată, ba şi invocând drept „argumente” o serie de motive absolut puerile, hilare şi nereale! Drept urmare, instanţa a respins scurt această cerere total nejustificată! În schimb, deşi nu cred că se impunea neapărat acest lucru, judecătoarea a decis consemnarea prezenţei subsemnatului în sală, asigurându-se astfel, după un scurt dialog cu mine, că ştiu exact ce obligaţii şi drepturi legale am, ca ziarist, în timpul desfăşurării dezbaterii. Ceea ce a fost o decizie absolut corectă şi firească a judecătoarei, inclusiv pentru a se clarifica faptul că nu voi putea face fotografii, filma sau înregistra audio (din simplul motiv că nu am depus anterior vreo cerere în acest sens şi de altfel nici nu m-a interesat vreodată acest lucru). Iată de ce, cu această ocazie, îi adresez public doamnei parlamentar Negruţ câteva rânduri:

Doamnă deputat Cornelia Negruţ
Deşi sunt ziarist de peste 20 de ani, deşi cunosc personal zeci de foşti şi actuali parlamentari (la fel de bine cum vă cunosc şi pe dvs.), deşi destui dintre ei au fost sau sunt deranjaţi de unele dintre articolele mele de presă, deşi despre alţi parlamentari de Maramureş uneori am scris articole mult mai dure decât despre dvs., deşi câţiva dintre ei au avut inclusiv anumite reacţii stupide şi încercări prosteşti de a-mi închide gura (profesional-jurnalistic vorbind, desigur) ş.a.m.d., totuşi dvs. sunteţi primul parlamentar care încearcă să-mi interzică accesul în sala de judecată într-un proces public! Într-un PROCES PUBLIC, doamnă deputat, proces în care se derulaseră deja, până la termenul din 1 noiembrie, încă trei înfăţişări publice. De ce n-aţi cerut instanţei „proces secret” încă de la prima înfăţişare? De ce doar acum, când cu „interogatoriul”? Ce v-a speriat atât de tare? Ce aveaţi de ascuns? De ce dintr-o dată v-aţi pierdut cumpătul şi siguranţa pe care-o afişaţi de obicei în public? Dar aceste întrebări sigur că sunt retorice… în fond alta este problema mai gravă. În ultimii doi ani am publicat mai multe articole despre procesele dvs. pe acest caz, vreo cinci articole mari şi late, cu documente oficiale, cu fotografii şi chiar schiţe făcute de subsemnatul, însă n-aţi recurs niciodată nici măcar la aşa-numitul drept la replică. De ce oare, doamnă deputat? Fiindcă ştiţi foarte bine că tot ceea ce public se bazează pe documente din dosare, pe date şi informaţii concrete, exacte şi verificate? Fiindcă ştiţi foarte bine că eu nu scriu nici „după ureche”, nici doar pe baza unor zvonuri, nici fără să mă documentez foarte serios timp de luni de zile? Fiindcă îmi cunoaşteţi foarte bine, încă din 1998-1999, de pe când eraţi şefa Vămii Baia Mare, modul în care mă ocup de o investigaţie jurnalistică? Fiindcă ştiţi bine, cred, că vă cunosc sistemul de relaţii din zona politică, din administraţia publică locală şi centrală, precum şi din alte cercuri discrete de interese economico-financiare? Sau, în altă ordine de idei, poate că până în urmă cu ceva timp nu v-aţi imaginat că mă voi ocupa atâta timp de acest caz? Ei bine, stimată doamnă actual parlamentar conservator, ţin să vă aduc la cunoştinţă că în adevărata gazetărie de investigaţii există o lege nescrisă – pe care unii jurnalişti chiar o respectă, alţii din păcate nu prea – care spune că un ziarist serios, profesionist şi integru, dacă a început un caz complex, se ocupă de el până la capăt, până când chestiunea se finalizează într-un fel sau altul, oricum, indiferent de rezultat şi indiferent de consecinţele pe care le are de suportat oricare dintre cei implicaţi în caz, direct ori indirect, inclusiv ziaristul! Ţin să vă mai aduc la cunoştinţă că voi merge mai departe, că nu mă impresionează deloc nici funcţia dvs., nici relaţiile dvs. „liberal-conservatoare” foarte sus-puse, nici legăturile foarte trainice pe care le aveţi cu destui colegi de-ai mei de breaslă, nici nimic altceva! Dar ţin totodată să vă reamintesc că am început să public despre acest caz atunci când încă nu eraţi parlamentar ales al României şi, în actuala conjunctură, cu atât mai mult consider că deontologia mă obligă să continui demersurile mele jurnalistice şi să dau publicităţii ceea ce ştiu despre acest caz. Pentru că acum nu numai că sunteţi persoană publică, nu numai că aţi fost votată şi aleasă de cetăţeni, însă reprezentaţi electoratul tocmai în forul legislativ al României şi dvs., parlamentarii, ar trebui să fiţi primii care să respecte legile, absolut toate legile! Cele scrise, desigur, însă şi cele nescrise… şi-o să vă spun chiar acum la ce mă refer. De exemplu, ca să nu divaghez şi să rămân la cazul în discuţie, un parlamentar ar trebui nu să ceară instanţei să interzică accesul ziariştilor la un proces, ci dimpotrivă, să solicite cât mai multor jurnalişti să asiste la astfel de procese în care sunt implicaţi parlamentari. Exagerez un pic, sigur că da, ba şi cu tentă ironică, da, însă cel puţin nu cadrează defel ca tocmai un ales al poporului, un parlamentar adică, plus şi aflat la Putere în acest moment (sic!), să încerce să vâre pumnu-n gura presei cerând interzicerea accesului ziariştilor taman la un proces public! Şi de larg interes public, doamnă deputat, fiindcă dvs. v-aţi dorit să ajungeţi în lumina reflectoarelor, în vizorul presei şi-n atenţia permanentă a opiniei publice atunci când aţi intrat în campania electorală pentru „parlamentare”! De fapt, la fel şi atunci când, în 2012, aţi acceptat numirea ca vicepreşedinte la AVAS, şi atunci când, în 2011, aţi fost numită din Bucureşti în fruntea PC Maramureş, şi atunci când aţi fost consilier municipal PNL ş.a.m.d. Zău aşa, doamnă deputat, nu numai că practic nu aveaţi niciun argument juridic să cereţi instanţei un proces fără presă, dar până şi din punct de vedere moral, al imaginii dvs. publice ca parlamentar, dacă vreţi, n-aţi reuşit decât să vă mai daţi un „autogol”! Inclusiv sub aspect politic! Oare aveţi idee cum au reacţionat multe persoane după ce au auzit despre demersul dvs. din instanţă? Oare aveţi idee ce părere îşi vor face acum mulţi oameni de rând – poate inclusiv unii alegători de-ai dvs. din zona Sighetu Marmaţiei – după ce vor fi aflat toate astea? Sau, pe de altă parte, mă întreb ce părere îşi vor face unii dintre parlamentarii de Maramureş şi/sau colegii dvs. parlamentari ai PC, respectiv cei din USL?! Dar probabil că prea puţin vă pasă dvs. de toate astea, probabil, zic, pentru că, nu-i aşa?, politicu’ e-n toate, chit că partidu’ nici măcar nu mai contează… relaţiile înseamnă totul, iar dvs. aţi căzut mereu în picioare! Lucru pentru care aţi merita chiar şi felicitări. Serios! Doar că, ştiţi dvs., mai există şi povestea aia cu ulciorul şi apa, şi vorba cu elasticul întins prea mult, şi chestiunea cu „două feţe”… chestiunea aia care, pe de altă parte, ţine în esenţă de adevăr, de cuvântul dat, de etica profesională sau, dacă vreţi, de caracter şi demnitate!
Cred că nu mai e cazul să continui, însă în final tot vă voi mai transmite public ceva: zâmbiţi şi eventual (re)citiţi „principiul lui Peter” (e vorba de Laurence J. Peter, desigur, cu al său foarte celebru principiu şi cele trei corolare)! Succes! Şi, apropo de ceea ce-am scris în titlu, am spus „cu regret(e)” de exemplu fiindcă datorită anumitor norme de bun-simţ m-am limitat la a scrie doar ce am scris…

Autor: Peter-Vasile CZOMPA

Sursa: Maramures Transilvania TV News

Abonează-te la newsletter