Cruce pe domeniul public: 12 ha din Bucureşti, donate bisericii

Atributele democrat-urbanistice ale României par să fie, în ultimii 20 de ani, vilele prospere, blocurile de tip zgârie-nori şi bisericile. Numai în Bucureşti, pe Calea Dudeşti, se chinuie de câţiva ani să răsară trei biserici, pe distanţa a numai două staţii de tramvai. Două dintre ele impart aceeaşi limbă de teren, şi reprezintă în fapt aceeaşi biserică, una din lemn în care se ţin slujbe de câţiva ani, şi cealaltă din beton, cu hramul Sfânta Treime Dudeşti.

Biserica din beton are o autorizaţie de construcţie din 2004, dar ea nu e gata nici azi, în timp ce legea prevede că orice autorizaţie de construcţie nu are o valabilitate mai mare de doi ani.

Alături de cele două biserici se lăfăie pe aceeaşi parcelă un mic târg de maşini, în capătul căruia tronează o cruce, pesemne ca să înlesnească vânzarea de maşini.

Practica arată că în toate cazurile în care mai întâi a fost ridicată o bisericuţă din lemn, pe principiul “terenul e mic, nu distrugem spaţiul verde, doar amplasăm o mică bisericuţa din lemn, ca să aibă enoriaşii unde să se roage”, în câţiva ani ea a fost dublată de o construcţie mai mare şi mai agresivă la adresa mediului. Iar după finalizarea bisericii din beton comunitatea s-a ales cu două biserici de fapt, pentru că nimeni nu mai demolează micuţa construcţie din lemn.

Preotul: “Cum ne daţi bani, cum o terminăm!”

Mai departe, pe aceeaşi Cale Dudeşti, un schelet metalic amplasat pe o fundaţie solidă din beton s-a aciuat într-o curte, la nici doi metri distanţă de clădirea vecină – o firmă de birouri.

Scheletul va fi o biserică, după cum arată şi arhitectura, dar şi afişul de autorizaţie. La întrebarea când va fi gata biserica, preotul răspunde: “Repede, dacă ne daţi bani. Cum ne daţi bani, cum o terminăm!” .

Nu-l deranjează nici distanţa mică faţă de vecini, nici faptul că până când se termină construcţia va ţine slujbele în subsolul de beton al fundaţiei, unde deja e amenajat un altar şi toate cele trebuincioase serviciului religios.

Acestea sunt doar câteva exemple de biserici apărute ca ciupercile după ploaie în mediul urban. Deşi se zbat în şantier de ani de zile, preoţii nu pregetă să înceapă altele. Şi niciun şantier nu stagnează, după cum dă asigurări preotul Visarion Alexa, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Bucureştilor. “E criză, le facem cu cât putem. Nu mai sunt finanţe la nivel naţional. Dar în Bucureşti nu există construcţie de biserică unde să se fi încetat activitatea!”.

Biserica şi primăria combat sărăcia

În Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a alocat gratuit cel puţin 30 de terenuri pentru biserici, începând din 1990 până astăzi. 28 dintre ele au revenit Bisericii Ortodoxe Române, care are azi şi un protocol de colaborare cu Primăria Capitalei, prin care se stabileşte că municipalitatea va ajuta biserica cu fonduri, terenuri şi nu numai.

Astfel de protocoale au fost semnate în toată ţara– în urma unei hotărâri de guvern care prevedea această posibilitate în 2005 –, primăriile angajându-se să sprijine BOR să-si îndeplinească misiunea de utilitate publică de combatere a sărăciei.

De departe cele mai importante ajutoare acordate de primării bisericii au fost terenurile, a căror valoare, se ştie, în oraşele aglomerate, continuă să fie foarte mare.

În Bucureşti, parcelele publice oferite bisericii au fost generoase în anii ’90, când încă se mai găseau astfel de terenuri. Dimensiunile s-au micşorat de la 5.000 de mp, la 1.000 de metri şi mai puţin, din cauza penuriei de terenuri din Capitală.

În total, estimează studiul realizat de Fundaţia Solidaritate pentru Libertate de Conştiinţă (FSLC) CGMB a dat peste 70.000 metri pătraţi de teren bisericii. La asta se adaugă cei 52.000 de mp dedicaţi Catedralei Mântuirii Neamului.

Multe, dar fără valoare arhitectonică

Cazuri de cetăţeni nemulţumiţi că biserica le fură şi ultima parcelă de verdeaţă din faţa blocului au fost semnalate în mai multe oraşe în ultimii ani. În ciuda răbufnirilor sporadice ale enoriaşilor nemulţumiţi, biserica şi-a continuat, însă, dezvoltarea, sprijinindu-se atât pe banii publici, cât şi pe statutul său tabu în societate.

Niciun politician nu îndrăzneşte să se opună cererilor venite dinspre preoţime, chiar dacă nu le împărtăşeşte, iar atunci când a fost refuzată politicos biserica s-a reorientat, găsindu-şi sprijin la alte autorităţi.

Un fost arhitect şef al Capitalei admite că în anii ’90 a fost o adevărată avalanşă de terenuri donate bisericii de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Se încerca o recuperare a timpului pierdut în comunism.

“A fost un entuziasm imobiliar al preoţilor pe care la un moment dat l-am mai temperat cu un studiu de reţea. Nu prea mai era loc şi nici nevoie. Atunci s-au reorientat spre primăriile de sector, care nu i-au refuzat şi din motive electorale. Teodosie Tomitanul a primit de la primarul Onţanu parcul în care este cinema Floreasca, Biserica Catolică din Drumul Taberei s-a construit tot pe spaţiul verde, în sectorul 3 de asemenea au fost date multe terenuri şi s-au făcut biserici. Pesemne după câte păcate a avut fiecare”, insinuează zâmbind fostul arhitect.

Acesta admite că numărul mare de biserici construite în oraşe ne face să întrecem anumite oraşe istorice în densitatea locaşelor de cult.

“În timp ce alte societăţi se laicizează, noi plusăm la capitolul biserici. E adevărat că în Bucureşti s-au demolat  biserici, dar şi în Paris s-au demolat, peste 2.000 de biserici într-o perioadă istorică, însă ulterior s-au construit monumente istorice. Or la noi valoarea estetică este modestă pentru că Biserica Ortodoxă Română face lucrări cu nespecialişti, din rândurile bisericii, şi astfel ies hidoşenii. Românii în general nu au o pregătire estetică,care ar trebui introdusă ca disciplină la şcoală”, crede acelaşi arhitect.

1000  de euro/mp de biserică, la roşu…

De ce a ales biserica să construiască mult şi inestetic? Arhitecţii consacraţi spun că alegerea de a face totul “in house” e determinată şi de zgârcenia prelaţilor, şi de existenţa în rândurile teologilor a acelora cu dublă specializare: teolog şi architect (sic!). O altă posibilă explicaţie ar fi aceea că multe donaţii vin spre noile ctitorii în natură. Unii donează mână de lucru, alţii material de construcţie, şi până la urmă biserica se face cum dă Dumnezeu, dar mai ales donatorii.

Din acest motiv nici preţul de construcţie nu e uşor de aflat, presupunând că ar vrea cineva să-l şi divulge. Un architect care a lucrat la câteva locaşe de cult în ultimii ani, dar a fost vizibil deranjat de demersul EVZ de a afla dedesubturile financiare ale bisericii, ne-a declarat că  nu ştie exact la cât poate ajunge un metru pătrat de construcţie sfântă în România.

În medie el a apreciat că un mp de biserică ar fi cam 1.000 de euro, dar cifra se poate duce mult în sus dacă investiţia trebuie dotată cu fresce, vitralii şi alte accesorii. La costul de înălţare se vor adăuga apoi preţurile odoarelor şi astfel se poate ajunge la sume de neimaginat.

… şi cel puţin cinci-zece ani de şantier

De altfel biserica are şi câteva firme agreate deopotrivă şi de politicieni, cu care construieşte. Una dintre acestea fiind Aedificia Carpaţi, care a construit, numai în Bucureşti, biserica din incinta Politehnicii Bucureşti, biserica din curtea Palatului Cotroceni, şi a avut parte de un contract de un milion de euro în 2004, prin încredinţare directă, pentru dezafectarea Mausoleului din Parcul Carol, când se preconiza că acolo se va înălţa Catedrala Mântuirii Neamului.

Catedrala şi-a schimbat între timp amplasarea, şi în ciuda declaraţiilor prelaţilor, cum că edificul are deja finanţarea asigurată, din surse private,  statul a tot alocat de-a lungul anilor sume diverse pentru ea. Numai din bugetul pentru 2009 sunt prevăzute 5 milioane de lei, conform unui tabel cu biserici finanţare de la buget ce apare pe site-ul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Că finanţarea e totuşi o problemă pentru construcţii atât de mari cum îşi doreşte biserica, stau mărturie numeroasele şantiere din ţară, cu edificii religioase de anvergură, după cum exemplifică raportul FSLC din 2005: “Orizontul de timp necesar edificării celei mai mari  construcţii de acest tip din România, menită să adăpostească cel puţin 5.000 de credincioşi şi un complex cu facilităţi diverse, poate fi estimat prin comparaţie cu istoriile celorlalte catedrale ortodoxe gigantice din ţară: 10 ani la Buzău (nefinalizată), 11 ani la Vatra Dornei, 12 la Oradea (finalizată pe jumătate), 14 la Baia Mare (nefinalizată), 15 ani (planificaţi) la Suceava”.

BOR – acţiuni umanitare de aproape un milion de euro în 2008

Pe lângă terenuri, primăriile mai alocă şi bani din când în când, nominal, câte unei biserici care cere aşa ceva. Fiecare primărie alocă într-un an bani pentru cel puţin trei-patru locaşe de cult de pe rază sa de administrare, prin dispoziţii votate de consiliile locale în unanimitate.

Fondurile cheltuite astfel de la primării sunt imposibil de aflat, deoarece nicio primărie nu le raportează intr-un loc central ca să se ţină o evidenţa, după cum nici bisericile nu raportează ce fac cu banii.

De altfel, chiar legea administraţiei publice locale 69/1991 prevedea ca primăriile să aloce terenuri şi fonduri acelor societăţi de binefacere sau de utilitate publică recunoscute, în scopul unor activităţi ce satisfac cerinţele cetăţenilor. Studiul FSLC arată că alocarea de terenuri pentru biserici a fost de o legalitate îndoielnică până la apariţia noii legi a administraţiei (215/2001).

Pentru că legea prevedea ca beneficiarul să facă dovada că pe terenul respectiv va întreprinde activităţi de utilitate publică, în hotărârile CGMB de după 2001, prin care biserica primeşte terenuri gratis, se specifică intenţia de a construi acolo, pe lângă biserică, şi un aşezământ de binefacere.

În realitate, puţine din miile de noi biserici construite în ultimii 20 de ani au ataşate astfel de centre sociale. Iar asta rezultă chiar din raportul pe 2008 al Preafericitului Patriarh Daniel, în care se spune că: “În cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează 345 aşezăminte social-filantropice, dintre care: 109 aşezăminte pentru copii, 51 aşezăminte pentru vârstnici, 106 cantine şi brutării sociale, 23 cabinete medicale şi 2 farmacii sociale, 11 centre de diagnostic şi tratament pentru persoane cu nevoi speciale, 33 centre de consiliere, 1 centru pentru victimele traficului de fiinte umane şi 19 centre pentru asistenţa familiilor în dificultate. De serviciile şi proiectele sociale desfăşurate în eparhii, în anul 2008, au beneficiat 406.164 persoane şi familii”.

Suma cheltuită de BOR, în 2008, pe acţiuni caritabile a fost, conform aceluiaşi raport, de 3,7 de milioane de lei, adică aproape un milion de euro, în anul în care biserica a primit de la stat subvenţii de peste 100 de milioane de euro.

Arenda bisericii: cota de lumânări şi abonament ul la TV Trinitas

Nimeni nu contestă rolul social pe care ar trebui să-l aibă biserica, motiv ce a stat şi la baza protocoalelor încheiate între primării şi arhiepiscopiile teritoriale din toată ţara. Timpul a dovedit în unele cazuri că fiecare parte semnatară a protocolului a avut altceva în minte, după cum povesteşte unul din consilierii din Capitală, care spune, sub protecţia anonimatului, că a fost şocat să constate că Arhiepiscopia Bucureştilor nu ştie decât să ceară bani şi terenuri de la primărie pentru construcţia de noi biserici sau susţinerea financiară a celor mai scăpătate dintre parohii.

Consilierul spune că municipalitatea s-ar fi aşteptat la o colaborare între primărie şi biserică pentru activităţi sociale şi cel mult pentru restaurarea unor monumente istorice degradate.

În loc de asta, primăria a fost solicitată să ajute anumite parohii în care, din cauza scăderi numărului de enoriaşi, implicit a încasărilor de pe urma nunţilor, botezurilor, înmormântărilor, biserica nu mai putea să-şi îndeplinească îndatoririle financiare către Arhiepiscopie: respectiv nu mai vindea suficiente lumânări şi obiecte de cult (fiecare biserică are o normă care a crescut exagerat în ultimii doi ani, se plâng unii preoţi) şi nu-şi mai permitea să plătească abonamentele obligatorii către trustul de presă al Patriarhiei – Trinitas şi Basilica.

Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, admite că bisericile au îndatoriri financiare către episcopii, pentru că din aceste fonduri se săvârşesc misiunile sociale ale bisercii, însă susţine că numai bisericile bucureştene au şi obligaţia de a plăti un abonament către trustul de presă al Patriarhiei.

Aproape toate bisericile din ţară, însă, sunt obligate să difuzeze cotidianul “Lumina” al Patriarhiei şi săptămânalul “Lumina de Duminică” , şi-i obligă astfel, la rândul lor, pe enoriaşi să le cumpere. Se pare că preoţii au fost suficient de convingători încât în decursul anului 2008 tirajul ziarului “Lumina” s-a dublat, de la 5000 la 10.000 de exemplare.

Biserici în parcuri sau în rezervaţii naturale

Construcţiile în parcuri din marile oraşe sunt dublate de edificarea bisericilor sau mănăstirilor în rezervaţii naturale, cum ar fi Vârful Toaca din Ceahlău, unde s-a ridicat un schit în urmă cu zece ani, pe un teren de 20.000 de mp. Construcţia schitului a beneficiat atunci şi de ajutorul armatei, care a transportat timp de câteva zile la rând, cu elicoptere miltare, materialele de construcţie în rezervaţia natural montană. Costul unui astfel de zbor, se spune în raportul FSLC, ar fi de 1.350 de euro/oră şi e plătit de la buget.

Tot într-o rezervaţie naturală, în Piatra Craiului, se construieşte un alt schit, Colţul Chiliilor, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului.

update: România produce de zece ori mai mulţi teologi decât în ’89

Dollores Benezic
sursa: evz.ro