Politică

Corneliu Vadim Tudor: “Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură/ Funcţii şi onoruri aprig sunt vânate/Prostul avansează doar pentru că-i Frate.”

descărcareIubit, hulit, controversat, ” uraganul ” PATRIOT Corneliu Vadim Tudor, singurul ce nu s-a complăcut să pupe dosul iudemereilor (!), printre puținii politicieni (atât de rari!) care nu a avut afaceri cu statul deci nici vreo avere clădită pe nefericirea altora, Vadim cel iubitor al valorilor Neamului, Tribunul ale cărui diplome, recunoașteri internaționale, sunt autentice și care nu poa fi niciodată acuzat de plagiat ca atât de mulți păcălici de-și zic politicieni, Vadim poetul, scriitorul, pamfletarul, jurnalistul, om de cultură și-un român de ispravă… plecat-a prea devreme la hodină, pe steaua sa…(…)

Suntem mai săraci cu un patriot, mai săraci cu un OM… În tranșeele luptei pentru țară nu au mai rămas luptători de calibrul său. Corneliu Vadim Tudor PATRIOTUL unul din cei puțini, care rămân și după ce pleacă ! Și-a iubit cu ardoare țara, cum puțini pot s-o facă.

Masoneria ( de Corneliu Vadim Tudor )

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie:
Scapă cât mai iute de masonerie!
Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori
Toţi sunt Mari Maeştri (în a trage sfori).
Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele
Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.
Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif
Ziditori de temple, scrişi în catastif.
Sunt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
Şi cu manelistul Jean de la Craiova.
Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel
Care face-n spume bere caramel.
Ce solemnitate! Şi ce jurăminte!
Toţi sunt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!
Plini de importanţă, nimeni nu-i ca ei
Au ceva din puiul rumen, cu mujdei.
E o stare bună, de suficienţă
Ei au luat caimacul, merg doar la esenţă.
Peste tot au oameni, siguri, la butoane
Ei adoră, zilnic, altfel de icoane.
Dumnezeu le este „Mare Arhitect”
Temple – nu Biserici, ce vreţi mai direct?
Cui jură credinţă, lăcrimînd pios?
Forţelor oculte, nu şi lui Hristos.
Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură
Ei vor să răstoarne legile-n natură.
Funcţii şi onoruri aprig sunt vânate
Prostul avansează doar pentru că-i Frate.
Eu cunosc prea bine lumea de ocară
A masoneriei de la noi din ţară.
N-are idealuri, ci doar interese
Intrigă, şi bârfă, lupte tot mai dese.
Primitivi sunt unii, n-au nici o valoare
Nu ştiu nici să scrie, hoţi de drumul mare
Interlopi cu ştate vechi în puşcărie
Şi-au găsit refugiul în masonerie
Ocoliţi de Lege, fiindcă ei sunt fraţi
Chiar cu cei mai vajnici dintre magistraţi.
Iar de la o vreme, după cum se ştie
Şi muieri fac parte din masonerie.
Doamne, ce ridicol! Şi ce degradare!
Le priveşte lumea ca pe vrăjitoare.
Sunt femei cu barbă şi cu voce groasă
Nu au altă treabă? N-au copii acasă?
Au schimbat şi şorţul de bucătărie
C-un şorţ geometric, de masonerie.
Ele joacă rolul unor amazoane
N-au feminitate – doar nişte şabloane.
Lume subterană e masoneria
Şubredă ca fumul şi butaforia.
N-au zidit o casă toţi aceşti „zidari”
Ei, de trei milenii, sunt doar panglicari
Ritualuri false, ce s-au perimat
Ca o operetă într-un bâlci uitat.
Noi s-avem în viaţă doar un etalon:
Împăratul Lumii nu a fost mason.
Templul Lui slujiţi-l, nu un zid surpat
Mai e timp să puneţi capăt la păcat…
pamflet de Corneliu Vadim Tudor (13 septembrie 2014)

Sursa: RoStirea

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • D-zeu sa-l ierte pe marele patriot si om de cultura Corneliu Vadim Tudor.L-am mai criticat pentru virulenta limbajului,desi avea dreptate in tot ceea ce spunea,in mod deosebit despre hoti si tradatori de neam si tara.