Programul de guvernare depus la Parlament prezintă o prioritate care nu putea să nu-mi trezească amintiri din tinereţe.
Această prioritate este: “respectarea legilor, fără excepţii, fără derogări sau scuze”.
Mi-au amintit această prioritate orele de filozofie pe care le petreceam cu mulţi ani în urmă în amfiteatrele ASE-ului, când la tema “filozofi iluminişti” ni se vorbea despre “Contractul Social” al lui Jean Jacques Rousseau. Ni se spunea că în Cartea a II-a a Contractului Social, genialul iluminist susţinea, pentru prima dată în istoria omenirii, că “legile sunt mijloc de statuare a libertăţii civile şi a egalităţii de şanse, că ele reprezintă voinţa întregului popor asupra întregului popor, că ele sunt valabile şi pentru conducători. (“…la loi est la volonté de tout le peuple sur tout le peuple et concerne aussi le Prince”).
De ce o prioritate a unui guvern român din 2012 este atât de asemănătoare cu una a iluminismului anului 1762?
Răspunsul este simplu: pentru că în secolul XXI, anul 2012, România – ţară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene – are caracteristici specifice secolului XVIII, anul 1762.
România este ţara unde legea nu mai este o statuare a libertăţii şi egalităţii, nu mai reprezintă voinţa întregului popor şi nu mai are nicio valoare pentru cei care conduc ţara, fie ei parlamentari, guvernanţi sau preşedinte.
Problema respectării legii este importantă şi actuală în România, deşi ea aparţine unor epoci trecute, când statul totalitar şi puterea abuzivă a “Prinţului” reprezentau obstacolele principale ale evoluţiei sociale şi economice şi care, în cele mai multe cazuri, au fost eliminate revoluţionar.
Din `89 până în prezent, România s-a aflat într-o permanentă pierdere de democraţie, provocată şi gestionată într-o manieră cvasifeudală. După 1990 s-au înregistrat un număr prea mare de ordonanţe de urgenţă, de legi aplicate prin asumarea răspunderii guvernamentale, de legi neconstituţionale, de voturi trucate în Parlament, de neaplicare sau amânare sine die a unor legi, chiar în condiţiile unor decizii definitive ale Curţii Constituţionale.
Conceperea unor adevărate lovituri de stat împotriva democraţiei, cum au fost încercarea de comasare a alegerilor sau modificările aduse procedurii de suspendare a preşedintelui, au constituit şi ele momente de involuţie a societăţii româneşti în parcursul pe care şi-l doreşte spre deplina compatibilitate cu principiile şi valorile europene.
Ca economist, mi-am exprimat în repetate rânduri dezacordul cu politicile economice ale fostei coaliţii de guvernare, dar, recunosc, nu politica economică a adus cele mai grave prejudicii României din `89 până în prezent, ci principiul “dispreţuieşte şi umileşte”, care a fost pus la baza politicii prezidenţiale şi guvernamentale a acestor ani.
Aroganţa de filfizon, specifică “prinţului feudal” din Contractul Social al lui J.J. Rousseau, amplificată cu atitudinea de sfidare specifică parvenitismului dâmboviţean au reprezentat un adevărat factor de necreştere economică ce a dus pe de o parte la alienarea populaţiei şi pierderea motivaţiei pentru dezvoltarea micilor şi mijlociilor afaceri, iar pe de altă parte la impunere intempestivă a intereselor clientelare, fără nicio teamă de rigorile legale şi sancţiunile judiciare.
Noua guvernare îşi propune prin program să respecte legea, fără excepţii, derogări şi scuze. Este cel mai important lucru pe care îl aştept de la ea, deoarece progresele economice nu pot veni decât într-un climat de legalitate ce garantează că interesul general este prioritar în faţa oricăror alte interese politice sau strict electorale.
Îmi doresc să fie, aşadar, la vârsta şi experienţa mea am învăţat să nu tratez promisiunea ca certitudine şi nici voinţa ca putinţă. Am învăţat să măsor de două ori înainte de a tăia.
Aşa încât, salut cu bucurie intenţia noii guvernări de a aduce România din totalitarismul anului 1762 în legalitatea pe care ar trebui să o avem în 2012, dar aş fi şi mai mulţumit dacă această intenţie ar fi “legalizată” printr-un fel de angajament sau contract (de ce nu contract social!?) de guvernare cu cetăţenii prin includerea de obiective şi termene precise a căror nerezolvare să conducă imediat, nu la explicaţii, lamentări sau culpabilizări, ci la demisie.
Prof. univ. dr. Mircea Coşea
sursa: curierulnational.ro
Adauga comentariu