Politică

Continuitatea discursului românesc

romania-autenticaNu trebuie să uitam vreun moment ca a existat un discurs românesc autentic, cu mult inainte de secolul XIX. „Ce pustiu ar fi spatiul dacã n-ar fi punctat de biserici!”, exclama Petre Tutea, referindu-se certamente la spatiul spiritual romanesc unde se afla discursul non-verbal.

Un volum al acestui discurs e scris pe manastirea Moldovita, ctitoria lui Petru Rares, alte volume doctrinare ortodocse sunt interioarele ctitoriilor Craiovestilor, unde este prezent mesajul Paleologilor de reconstructie a civilizatiei. De altminteri Neagoe Basarab (1512 — 1521), inrudit cu boierii Craiovesti (dupa o ipoteza: fiu legitim al lui Basarab cel Tânãr si Neaga, sora Craiovestilor, iar dupa alta ipoteza: fiul boierului Pârvu Craiovescu si o mama necunoscuta de istorici), tine sa fie infatisat cu vulturul bicefal (simbolul heraldic al imparatilor Paleologi) brodat pe mantie, in portretul sau votiv de la Curtea de Arges. Atunci cand ii alunga pe cruciatii latini din Constantinopol, si incepe constructia aceea grandioasa a proiectelor strategice cu bataie de o mie de ani pentru refacerea imperiului, Mihail al VIII-lea Paleologul alege un blazon : simbolul vulturului bicefal pentru imperiul numit Romania. Prezenta vulturului bicefal pe atatea steme si drapele nationale din lumea de azi arata ca orizontul de timp al strategiei de ‚weltpolitik’ gandite de Mihail al VIII-lea Paleologul continua prin delocalizari.

“The good time will come”, scria pe inelul purtat de romanticul englez Percy Bysshe Shelley (1792-1827). Adoptarea stemei vulturului bicefal de catre Neagoe Basarab constituia o recunoastere a delocalizarii functiei de reconstructie a civilizatiei, o reconstructie ceruta de hrisovul lui Mihail al VIII-lea Paleologul pentru Aghia Sofia, hrisov care este una dintre acele « legi fatale », adica de o « necesitate absoluta », despre care scria Vasile Conta in « Teoria fatalismului ». S-a spus foarte bine documentat ca opera lui Mircea Eliade incorporeaza conceptul de ‘arhetip’, inainte ca acesta sa fi fost definit de Carl Jung. Dar Mircea Eliade aplica doar ideea lui Vasile Conta despre ‘legea fatala’. Cand am aflat prima oara de la inginerul si publicistul Daniel Cocoru –cercetator impatimit al operei lui Henri Coanda–, despre extraordinarele proiecte futorologice schitate de Henri Coanda pentru Craiova, am crezut la inceput ca sursa lor era pur si simplu geniul tehnologic al lui Henri Coanda, fara fundament in valorile traditionale. Incercand sa ii trasez arborele genealogic, pe linie paterna se descopera inrudirea cu boierii cei mari ai Craiovei, mergand chiar pana la Craiovesti. Apoi, privind canalul de televiziune ‘Discovery’, am fost stupefiat sa vad cum Manastirea Bistrita din nordul Olteniei, si ea o ctitorie a boierilor Craiovesti, era prezentata drept ctitorie a etniei rroma, intr-un spectacol dizgratios al conectarii celor sfinte cu dorinta de imbogatire prin ‘trecerea pe sub masa’. Scena a fost retransmisa si propagata, mereu si mereu, in lumea intreaga.

Dar manastirile din nordul Olteniei au o traditie lunga. Precum crestinarea Olteniei. Primul apostol, ori mai exact primul “chemat la apostolie”, Sfantul Andrei, merge in Oikumena de nord, in Tracia si in Scytia. In sudul Olteniei exista legenda ca Sfantul Andrei ar fi fost crucificat la Celei, antica Sucidava, cetate care a cunoscut si timpuri de maretie romana inainte de a fi fost distrusa de huni. De altminteri sapaturile arheologice au descoperit ruinele unei biserici dinainte de invazia hunilor.

Se stie foarte bine ca raul Olt era navigabil pana in secolul XIX, adica atata vreme cat malurile lui au fost acoperite de paduri. Stim precis ca manastirile si schiturile de pe Olt, din Carpatii meridionali, precedau vechi locuri de cult dacice, zona era sacra, cel mai probabil ca ‘muntele micilor scorpioni’, Kogaionon, unde infloresc tarziu teii, s-a aflat in clima mediteraneana de acolo, trebuie sa tinem cont si de ecologie atunci cand ne interpretam istoria! Legenda romaneasca mai povesteste despre Sfantul Andrei ca ar fi navigat pe Olt in sus, pana la sanctuarele antice, incercand convertirea paganilor daci. Abia la intoarcere, revenind in Sucidava, fu rastignit pe “crucea de tei”. Apostolatul Sfantului Andrei antreneaza transformarea locurilor de rugaciune dacice, pagane, in schiturile de lemn crestine, pe toata Valea Oltului, de la varsarea lui in Dunare, si pana la izvoarele riului Olt in Carpatii orientali. Multe sunt pe cer si pe Pamant care nu sunt consemnate de canalul ‘Discovery’ !

Sigur, canalul ‘Discovery’ instiinteaza de asemenea lumea intreaga ca Henri Coanda este inventatorul si constructorul primului avion cu jet reactiv. Fernand Braudel subliniaza elementul evolutiv pe duratele lungi din zona mediteraneeana: schimbarea profesiunilor, aparitia unor profesiuni noi. Viata lui Henri Coanda substantiaza aceasta teza centrala a civilizatiei mediteraneene si romanesti. Insistenta politica a minoritatii rroma pentru a-si pastra dreptul de a trai din profesiile vechi intr-un regim al “discriminarii pozitive” este oarecum de inteles, dar sprijinul provenind din exteriorul Romaniei si de la Grupul pentru Dialog Social pentru acest tip de atitudine ce deformeaza valorile civilizatiei mediteraneene este cu totul de neinteles. Cum poti integra o populatie ori un grup etnic intr-o evolutie culturala ?

Afisul pentru expozitia din Paris unde Henri Coanda prezenta acel avion cu totul si cu totul nou in conceptie si constructie a fost desenat chiar de el. Henri Coanda era un remarcabil artist, in anul 1907 el a lucrat, adica a schitat si a modelat, alaturi de Constantin Brancusi in atelierul sculptorului francez Auguste Rodin. Geniul sau artistic este recunoscut in prezent, chiar daca si indirect.

Am vazut recent, – incantarea mea a fost indescriptibila–, zburand chiar avionul schitat de Henri Coanda in filmul de desene animate “Howl’s Moving Castle”, al cineastului japonez Hayao Miyazaki. Nascut in anul 1941, in familia unui capitalist japonez din industria aeronautica, Hayao Miyazaki cunoaste bine toate avioanele vechi. Din care selecteaza. Dar sa revenim la capitolul « legilor fatale », capitol scris in cultura romana a veacului XIX. Se constata si se recunoaste acum ca exista o fenomenologie a undelor culturale si inovative, cu diverse perioade. Primul cugetator de la noi care surprinde aceasta fenomenologie a fost filosoful Vasile Conta (1845 – 1882), un exponent al ideilor burgheziei romanesti radicale. Vasile Conta publica acele cugetari la anul 1877, intr-o carte purtand titlul: “Teoria ondulaţiunii universale”. Este o certitudine ca exemplare ale lucrarii lui Vasile Conta au ajuns si in Bucovina, la Cernauti, inainte de primul razboi mondial. Pe atunci era acolo tanar profesor universitar Joseph A. Schumpeter (1883-1950), care va mai preda la cateva universitati prestigioase din Europa. Ulterior va emigra din cauza nazistilor in America, inregistrand apoteoza carierei conferentiind despre economie politica la Universitatea din Harvard. Acolo, Joseph A Schumpeter impune sintagma “creative destruction”, adica “distrugerea urmata de creatie” (dansul lui Shiva este o metafora), precum si teoria “ondulatiunii universale”, –ideea lui Vasile Conta–, pe care o va specula apoi si scriitorul anticipativ american Alvin Toffler in lucrarea sa “The Third Wave”, publicata in limba romana sub titlul enigmatic: „Al treilea val”. Consider ca discursul filosofic romanesc din paginile cartii “Teoria ondulaţiunii universale” este mult mai important decat discursul politicianist al lui Mihail Kogalniceanu la proclamarea „independentei nationale” de la 1877. Si de asemenea mult mai important decat articolele entuziast-patriotarde despre « independenta » publicate in ziarele ‚Natiunea romana’ si ‚Romania libera’, amandoua fondate oportunist chiar la anul 1877. Cati oameni au murit din cauza acelei propagande jurnalistice ieftine si cupide, care ii trimitea pe ostasii romani la moarte sigura? Probabil cu ochii fixati pe felul cum era purtat acest razboi unde comanda si un print german, Nietzsche scria la 1878 : “Cel mai mare inconvenient al armatelor nationale […] consta in risipa inutila a vietilor unor oameni superiori […], caci ei se expun pericolelor mai mult decat altii.” Armele de foc ale romanilor, vandute armatei de un misit mason american venit in Romania, erau inferioare armelor folosite de soldatii turci ; nu dezvalui numele acelui misit, risc sa fiu dat in judecata pentru « defaimare ».

Daca I. L. Caragiale ne da un text superb despre cinismul care domnea la 1877 in redactia de la ‚Natiunea romana’, nu avem inca un text sincer si transparent despre atmosfera din redactia ziarului ‚Romania libera’ la 1877. Putem doar banui ca, precum la ‚Natiunea romana’, atmosfera generala era dezinformatoare, cinica, si interesata. Pentru ca eu nu sint un Erast Fandorin mereu victorios, trebuie sa spun ca ramane deschisa problema ‘spionului din 1877’ : s-a aflat el in redactia de la ‘Natiunea romana’, sau in redactia de la ‘Romania libera’ ?

Pentru cautarea ‘spionului de la 1877’ in fictiune, romancierul de limba rusa Boris Akunin (pseudonimul georgianului Grigore Chkhartishvili) a inventat personajul Erast Fandorin, un fel de James Bond al secolului XIX lucrand in slujba imperiului tarist. Boris Akunin, creatorul lui Erast Fandorin, este mult mai spiritual decat Ian Fleming, creatorul personajului de fictiune James Bond. Limbajul incantator de rusesc al cartilor lui Boris Akunin nu-i doar unul extrem de pur, el este chiar intr-un mod cautat unul de moda veche, iar descrierile relatiilor intre sexe sunt pur si simplu victoriene. In romanul politist “Gambitul turcesc”, Boris Akunin speculeaza un fapt bine documentat al razboiului ruso-turc de la 1877, mister care nu a fost rezolvat pana acum. Astfel, la Marele Stat Major al armatei tariste, se stia in mod sigur ca exista un spion al lui Osman Pasa, spion care afla de la inalti ofiteri rusi despre planurile lor de atac, apoi ii avertiza pe turci. Erast Fandorin alcatuieste o lista de suspecti, printre care se afla si un roman. Se pare ca Grigore Chkhartishvili (alias Boris Akunin) nu l-a citit niciodata pe I. L. Caragiale. Pentru ca in istorisirea despre ‚Natiunea romana’, se afla si un personaj real, corespondentul de razboi al ziarului, care ar fi putut prea bine, –asa spune foarte documentat I.L. Caragiale–, sa spioneze si pentru turci, nu doar pentru ziarul lui Caragiale si Frederic Damé.

De ce a fost atat de sincer, crud fata de sine insusi, I. L. Caragiale in episodul auto-biografic de la ‚Natiunea romana’ ? Probabil ca sa forteze o dezvaluire la fel de sincera a felului cum decurgeau treburile launtrice in redactia ziarului ‘Romania libera’ in anul 1877. Ceea ce ziaristii de la ‘Romania libera’ nu s-au simtit obligati sa intreprinda. Bineinteles, nu românaşul fictiv inventat de imaginatia lui Boris Akunin in « Turetskii gambit » era tradatorul. Dar putea foarte bine sa fi fost corespondentul de razboi al ziarului ‘România liberă’ trimis pe frontul razboiului ruso-turc, ori chiar ziaristul de la ‘Natiunea română’ recrutat de I.L. Caragiale. De altminteri s-a mai avansat ipoteza ca I.L. Caragiale ar fi colaborat uneori cu serviciile secrete. Bineinteles, numai cu serviciile secrete româneşti, desi alti directori de ziare din Bucuresti colaborau cu servicii secrete straine. Ceea ce, foarte probabil, se intâmplă si in Bucureştii de acum…

Autor: de Dr. Titus Filipas

Photo Credit: © Florin ANDREESCU

Sursa: Buciumul, preluare dupa Revista Agero- Suttgart


Abonează-te la newsletter