Constantin Barbu: Daca Eminescu traia azi ar fi fost sufocat de sleahta agentilor antiromani, de falsificatori si prosti

“A revenit vremea lui Eminescu”

Mihai Eminescu. Un nume pe care romanii il au in suflet, dar il cunosc atat de putin. Din ce in ce mai multi tineri aproape ca nu stiu nici o poezie de-a poetului nostru nepereche, dar sa mai cunoasca publicistica incredibila a acestuia. Ne mai atinge astazi Eminescu?

C.B.: Eminescu este înstructurat românității. Într-un fel vorbim limba genială forjată de poet. Eu îl numesc pe Eminescu scriitor historial, înțelegând prin historial scriitorul transgresor, adică are acel mental care traversează secolele istoriei și în palierie și în viitor. Faptul că magia lui Eminescu îi atinge pe români se poate explica prin genialitatea peceții lui lingvistice, prin adevărul pe care l-a slujit (implicit ființa și realitatea – fiindcă ele sunt identice adevărului), prin codul pe care l-a ghicit (poetul vorbea despre “… a-nvățaților ghicire”, despre “enigma vieții”). Tinerii știu, totuși, cel puțin poeziile celebre ale lui Eminescu. Deja, a revenit vremea lui Eminescu.

Ce ar trebui sa stie romanii despre codul Mihai Eminescu?

C.B.: Dacă românii ar putea ști ceva esențial despre Eminescu, acest esențial este chiar codul lui Eminescu. Problema este extrem de dificilă, dar în vorbe simple “codul” înseamnă gramatica ritual-nihilistă care a absorbit și adăpostește în ea tot ceea ce este abisal într-un om drept, bun, adevărat.

Eu am publicat o serie de 20 de volume (Codul invers. Arhiva înnebunirii și a uciderii nihilistului Mihai Eminescu) în care am încercat să arăt cu documente, acte, înscrisuri tragedia desfășurată între 1883-1889. Eminescu a fost nu numai umilit ci și martirizat. Din “omul sacrificat”, Eminescu a devenit sacrificatorul nobil. De aceea am numit invers codul lui Eminescu, fiindcă poetul nostru genial și gânditorul historial a răsturnat drumul pe care i l-au așternut Maiorescu și Regele, turnându-le drumul în cap cu praf și pulbere cu tot.

Titus Livius Trifu alias Maiorescu s-a comportat asa cum era, ca un agent dublu. Manolescu ii merge pe urme

Ce a insemnat Titu Maiorescu pentru Eminescu, din punctul dumneavoastra de vedere?

C.B.: Puțini mai știu că pe Titu Maiorescu îl chema Trifu (pe grecește ar fi fost un nume mai frumos, păstrând urmele întreitei străluciri). Titus Livius a fost întotdeauna gelos pe supremația genială a lui Eminescu. Chiar în însemnările zilnice, când își povestea în nemțește excursiile se autointitula Führer, conducător de excursie. Vă dați seama ce era în capul lui când credea că va civiliza poporul român cu formele fără fond. În unul din ultimele sale articole, Eminescu își bate joc în chip direct de teoria lui Maiorescu, arătând unde a dus civilizația română această ușoară teorie, compusă de un om superficial dar orgolios peste margini…

Maiorescu s-a comportat așa cum era: ca un agent dublu. Pe de-o parte își arăta fața de protector al lui Eminescu, pe cealaltă parte acționa ca un führeraș care îl bagă în cămașa de forță și trimite poliția ca să-l interneze la Caritatea lui Șuțu.

Lumea culturală românească nu este în stare să se dezmeticească, altfel ar vedea în textișoarele lui Maiorescu scrise despre Eminescu niște banalități compuse de un simplu universitar ratat. Ca să fim brusc contemporani, uitați-vă peste paginile din Istoria critică scrisă de Manolescu, uneminescolog necalificat (ca să ne distrăm vă voi spune că o citează pe inexistibila Bot împotriva lui Iorga și Noica!). Nefiind suficientă inexistibila Bot se mai apucă și istoricul Boia să scrie enormități ieftine și triste care sună cam așa: “Cazul mai delicat este al lui Mihai Eminescu, “poetul național” și, mai mult decât atât, marele mit românesc, personalitatea socotită drept culmea de nedepășit a spiritualității autohtone. (…) Ceea ce se joacă acum e strict rămânerea lui – nesigură – în vârful ierarhiei literare românești. Tot mai mulți tineri nu vor să mai audă de o poezie care nu mai corespunde sensibilității lor, iar în capitolul pe care Nicolae Manolescu il consacră în Istoria critică a literaturii române (2008), rezervele, destul de severe, concurează cu aprecierile binevoitoare,  și ar fi fost poate și mai nete, dacă subiectul ar fi fost cu adevărat “liber” …”. Numai că Manolescu nu se pricepe la genii: pentru el nici Eminescu, nici Blaga, nici Noica nu sunt teribili. Plagiatorul Manolescu o ține una și bună cu flatulența inventată de el pe nume Cărtărescu, alt plagiator. Ce să-i ceri lui Manolescu? Să-l citească pe Kant? L-am provocat public să scrie 20 de pagini despre Luceafărul lui Eminescu ca să vadă populația cât e de analfabet în materie de Eminescu. Veți vedea că nu va scrie niciodată. Că e greu. Interpretarea supremă pe care a dat-o Manolescu Luceafărului lui Eminescu este aceasta: “Demiurgul îi promite lui Hyperion marea cu sarea” (citez din memorie). Când zici Eminescu spui Perpessicius (ca editor, continuatorul Petru Creția fiind plagiator și superficial, mai mult mistificator al textelor eminesciene, permițându-și nu numai o rară harababură în editarea teatrului eminescian, ba chiar “facerea de versuri”…), spui G. Călinescu. În rest nu mai sunt decât capitole în cinci-șase comentatori…

Saracii ipochimeni ca Zigu Ornea

A fost un student minutios, incredibil de dornic sa cunoasca, sa invete, sa acumuleze. Din pacate nu a avut posibilitati financiare sa dea si doctoratul. De unde aceasta dorinta impetuoasa de a i se denigra pana si acea perioada a vietii?

C.B.: Eminescu a studiat la Viena și Berlin cu cei mai mari profesori europeni ai epocii. A avut posibilități financiare pentru doctorat, dar firea lui “ticăită” (cuvântul îi aparține) l-a făcut să viseze puțin prin Iași, lucru fatal. Poate și autoexigența teribilă l-a făcut să ezite să-și treacă doctoratul. Puțini știu ce teribili erau profesorii lui Eminescu, ce carte știau! Cred că Eminescu și-a dorit un răgaz de pregătire (traducând din Kant), iar apoi a amânat și a tot amânat. Cred că nici traducerea din Leskien nu este străină de proiectul doctoratului.

Cât privește dorința de “denigrare”, ea provine din analfabetismul denigratorilor. Eu recompun și tipăresc Biblioteca lui Eminescu (după însemnările sale, deci după probe și documente) și această bibliotecă este absolut fenomenală. Cine va citi cărțile pe care le-a citit Eminescu va înțelege ce înseamnă să ai codul historial al spiritului indo-european (de ce nu învață Manolescu cu Bot și Boia limba sanscrită după Bopp, ca Eminescu? – simplu de răspuns: nu le-ar folosi la nimic!).

Un analfabet, ganeful Ornea zicea, săracul, că Eminescu ar fi fost autodidact! Ce poți să-i zici ipochimenului decât că e ipochimen…

Cine erau agentii anti-Eminescu

De ce aceasta feroce incercare de inlaturare a sa de pe toate planurile, inclusiv cel fizic?

C.B.: În 1883, Regele (speriat de posibilitatea detronării de către ruși) a semnat un Tratat secret cu Austro-Ungaria, și, din disperare, a acceptat și un punct 2 (fatal: Regatul Român se angaja să nu treacă munții în Transilvania). Eminescu cunoștea tratatul și a scris și împotriva Regelui și a feloniei de la Viena. P.P. Carp (ambasadorul Regatului la Viena) s-a gândit că Eminescu trebuie “potolit” (este cuvântul său), Regele l-a “desemnat” (prin Mite Kremnitz) pe instrumentul Maiorescu să execute sacrificiul. Voi analiza în 12 volumașe care vor apărea lunar această tragedie sacrificatoare. Nu degeaba scrie Nietzsche că: “Hohenzollernii sunt o rasă de criminali stacojii”. Chiar numele Împăratului Franz Josef apare pe rapoartele scrise de agenții austro-ungari împotriva lui Eminescu (toți cei nouă agenți sunt evrei austrieci și evrei maghiari, de aici și falsificatoarea acuză că Eminescu ar fi fost antisemit!). Astăzi se derulează o încercare  de distrugere a “simboalelor”, cum ar fi spus părintele Stăniloae. Dar numai proștii analfabeți cred că un simbol poate fi distrus. Cine nu știe greacă veche, nu știe ce este simbolul și mănâncă degeaba banii “filantropului” Söros, ca să nu-l numesc…

Pe Eminescu il iubesti ca pe o Icoana

Pana unde merge sinceritatea omagiului romanilor astazi?

C.B.: Sinceritatea omagiului românilor , cum o numiți dumneavoastră, dacă este sinceritate, dacă este omagiu (omagiul face parte din ritualul sacrificial indo-european, așadar este și cifru și cod), și dacă românii sunt români merge de la inima lor până la inima lui Eminescu. Poți să-l iubești pe Eminescu și doar cu gândul curat, nespunând nici un cuvânt. O iubire mutuală, simplă.

Agentii anti-Romania l-ar sufoca azi pe Eminescu

A schimbat mentalitati prin articolele sale. A mai ramas ceva din acea presa din care a facut parte Mihai Eminescu? Daca ar trai acum, ar avea o sansa sa mai schimbe ceva prin articolele sale Mihai Eminescu?

C.B.: După părerea mea, Eminescu încă nici n-a început să schimbe mentalitatea. Articolele sale politice sunt necitite, iar puținii care le-au răsfoit nu cunosc epoca în profunzime, așadar nu înțeleg aproape nimic (cred că numai Vatamaniuc face excepție, un academician român pe care mediul științific de astăzi nu-l onorează cum ar merita). Dacă ar trăi acum și l-am percepe drept contemporan, Eminescu nu ar fi luat în seamă. Pe Eminescu îl luăm în seamă numai știind cine a fost Eminescu. Dacă Eminescu ar fi Eminescu azi, te-ai putea trezi cu orice derbedeu politic că-l învață carte și-i arată viziuni. Astăzi suntem sufocați de agenți de influență plătiți dinafară (și dinăuntru) care oricând îți pot compune o “lovitură de stat” (dată chiar de popor), o imaginară aplecare către Rusia sau China (de parcă Dostoievski este romancier american și hârtia a inventat-o Willi), astăzi suntem sufocați de falsificatori și de proști (care te amenință că nu iubești Europa, de parcă ai putea să nu te iubești pe tine însuți). Marile probleme ale României sunt falsificările și minciuna care duc la distrugere și decădere, incorecta ierarhie, injustiția care produce metastaza societății, încercările de distrugere a simbolurilor și miturilor naționale (imbecilități spuse împotriva lui Eminescu și Mihai Viteazul, în ultima vreme nesimțindu-se bine nici Mircea cel Bătrân, nici Ștefan cel Mare, nici Blaga, nici Noica…), lipsa unui proiect de integrare reală a României în Uniunea Europeană, lipsa unui mare proiect de țară. Vom trăi, ca să vedem!

Sursa: Istoria romanilor.com, preluare dupa Roncea.ro