Politică

Consiliul repetenţilor

Miniştrii de finanţe ai ţărilor europene se întâlnesc din nou pentru a găsi o soluţie (a câta la număr?) de a evita intrarea în faliment a Gre­ciei. Ca de obicei, presa financiară aşteaptă cu sufletul la gură decizia “consiliului în­ţe­lepţilor” pentru a declara (pentru a câta oară?) că soluţia afost găsită, dezastrul a fost prevenit, iar Grecia va ieşi din criză. Analiştii se întrec în creionarea de soluţii şi prognoze referitoare la deciziile miniştrilor de finanţe. Desigur, căutarea de soluţii la o asemenea problemă oferă o oarecare satisfacţie in­telectuală şi intră în fişa postului oricărui analist financiar, însă astăzi există şi voci raţionale care susţin o altă abordare: tentativele de a evita falimentul Greciei nu fac altceva decât să amâ­ne recunoaşterea inevitabilităţii evidente a falimentului acestei ţări. Ar fi mai raţional ca astăzi să fie căutate soluţii pentru îm­bunătăţirea situaţiei de după default-ul Greciei, dar se pare că o asemenea abordare raţională este inacceptabilă din considerente politice. Cetăţenii europeni vor plăti din nou pentru dorinţa li­de­rilor europeni de a trata aspectele politice ale crizei ca fiind mai importante decât aspectele economice.

Pe parcursul crizei, am observat un fenomen interesant. Ra­ţio­nalitatea materialelor analitice emise de “laboratoarele” băncilor internaţionale este invers proporţională cu dimensiunea portofoliului de obligaţiuni greceşti pe care le deţin. Deloc surprinzător, cei mai optimişti analişti se găsesc în rândurile echi­pelor analitice ale băncilor ateniene şi ale băncilor austri­e­ce. În mod firesc, mass-media oferă mai multă atenţie celor care au o viziune mai optimistă asupra situaţiei. Pentru contraba­lansarea acestui fenomen, oferim cititorilor un scurt extras din raportul analitic al Credit Suisse cu care suntem de acord aproa­pe în to­ta­litate. Această bancă elveţiană nu are o expunere serioasă faţă de piaţa obligaţiunilor greceşti, ceea ce le permite analiştilor să trateze situaţia Greciei destul de obiectiv.

“Întrebare: Când poate avea loc default-ul Greciei? Care este termenul-limită pentru restructurarea datoriei Greciei?
Răspuns: Termenul-limită este 20 martie. Grecia are de fă­cut o plată de 14,5 miliarde de euro, plata fiind aferentă servi­ciului datoriilor acumulate anterior. Cel mai probabil, guvernul grec nu va avea bani pentru a face plata, ceea ce înseamnă că datoria trebuie restructurată înainte de această dată.
Există două scenarii în care negocierile pot depăşi acest termen-limită. Primul: contrar ipotezei noastre, guvernul de la Atena are banii necesari. Al doilea: FMI sau alte ţări europene oferă din nou suport financiar pentru investitori, însă avem dubii în privinţa acestei posibilităţi.
Dacă datoria nu este restructurată până la data de 20 martie, este extrem de probabil ca Grecia să intre în default.” sursa: Raportul analitic Credit Suisse

Miniştrii de finanţe ai ţărilor europene s-au mai confruntat de câteva ori cu această problemă şi, de fiecare dată, soluţia oferită s-a dovedit a fi temporară şi foarte ineficientă. Criza din Grecia seamănă cu o problemă complicată la care un grup de repetenţi caută soluţii, fără a înţelege de ce soluţiile precedente au eşuat. Situaţia financiară a Greciei s-a deteriorat peste aş­tep­tă­rile europenilor şi ale specialiştilor FMI, toţi parametrii financiari (PIB, deficitul bugetar, colectarea taxelor etc.) în­ră­u­tăţindu-se în mod dramatic. După injecţiile de capital din ul­ti­mul an, conform tuturor calculelor oficiale Grecia nu trebuia să aibă nevoie de un nou ajutor financiar atât de curând, iar dacă Grecia nu are nici măcar 14,5 miliarde pentru a deservi datoria curentă, atunci situaţia este foarte aproape de colaps. Mai mut decât atât, soluţiile temporare oferite de “consiliile re­pe­tenţilor” au un efect din ce în ce mai limitat în timp şi chiar dacă se va reuşi evitarea falimentului din martie, aceeaşi proble­mă va apărea în aprilie.
Există un număr de analişti şi politicieni care speră la o restructurare drastică a datoriei Greciei, restructurare în care investitorii privaţi (inclusiv băncile greceşti şi austriece) vor suferi pierderi de peste 70% şi care va reuşi să rezolve toate proble­mele acestei ţări şi să blocheze “efectul de contagiune” care ar putea fi provocat de un faliment total şi incontrolabil. Se pare că negocierile curente se concentrează asupra unei so­lu­ţii de acest gen. Această “soluţie” va avea câteva efecte se­cun­dare extrem de neplăcute:

1. Falimentul în lanţ al băncilor greceşti şi austriece, cu posibilitatea reală ca falimentele în lanţ să se extindă asupra siste­me­lor bancare din alte ţări europene, iar anumite state (a se citi: România) să rămână fără acces la finanţare interbancară cu consecinţe grave asupra funcţionării economiei naţionale.
2. Fondurile greceşti de pensii vor pierde aproximativ 50-60% din valoarea portofoliilor, ceea ce va însemna o reducere drastică a pensiilor.
Analiştii de la Credit Suisse susţin că o ştergere (fie şi totală) a datoriilor acumulate nu va rezolva problemele economiei elene, care suferă (la fel ca şi economia României) de defici­en­ţe structurale absolut nesustenabile, nici măcar pe termen scurt. Din păcate, astăzi se caută soluţii financiare (sau contabile) şi se evită discuţiile despre soluţii structurale.

sursa: cronicaromana.com

Abonează-te la newsletter