Consecinţele războiului nedeclarat

Eforturile diplomaţiei americane şi israeliene de a strangula Ira­nul prin sancţiuni economice are un efect foarte interesant asu­pra modului în care alte ţări asamblează un sistem economic şi monetar alternativ celui actual în care standardul mo­netar este dolarul american, iar principala “tiparniţă globală” se află în mâinile Rezervei Federale ale SUA. Discuţia în mass-media s-a concentrat asupra a două aspecte ale situaţiei din jurul Iranului: presupusul program nu­cle­ar demarat de autorităţile iraniene şi compa­raţia între capabilităţile militare ale părţilor care ar putea fi implicate în conflict. Deşi ana­liza acestor aspecte este importantă, ex­clu­derea factorului economic din ecuaţie ar conduce la o apreciere total greşită a situa­ţi­ei. Principala consecinţă a unui eventual atac asupra Iranului ar fi crearea unor probleme foarte serioase pentru mai multe economii importante din Asia. Principalii importatori ai petrolului iranian sunt: China, India, Japonia, Coreea de Sud şi Turcia. Desigur, Arabia Sau­dită a promis că va creşte producţia de petrol pentru a compensa “scoaterea din piaţă” a petrolului iranian, însă capacităţile saudite nu pot înlocui decât o parte a producţiei ira­niene, iar ţările care vor suferi cel mai mult în condiţiile lichidării capacităţilor de export ale Iranului se vor confrunta cu probleme lo­gistice, probleme tehnologice (petrolul arab nu are compoziţie echivalentă cu cea a pe­tro­lului iranian) şi cu riscul serios că Arabia Saudită va vinde petrol în mod preferenţial americanilor şi europenilor. Este interesant că în ultimul timp, o parte din analiştii vestici au început să trateze distrugerea industriei petroliere iraniene nu din perspectiva contri­bu­ţiei acestei distrugeri la stoparea presupusului program nuclear iranian, ci din perspectiva “frânării” forţate a creşterii economi­ce a Chi­nei, care importă o parte importantă a petro­lu­lui iranian. Şansele de a reuşi această “frâ­nare forţată” sunt infime, chiar dacă o bună parte din mass-media preferă să nu observe opţiunile de contracarare de care dispun China, Rusia şi o suită de alte ţări.

Conceptul MUD (mutually assured distruction = distrugere reciprocă asigurată) este valid chiar şi după sfârşitul oficial al Răz­boiului Rece. În condiţiile existenţei unui risc real pentru economia Chinei, eventualii atacatori ai Iranului vor avea de ales între re­nun­ţarea la operaţiune şi inevitabilitatea trans­for­mării planetei într-un pustiu radioactiv. Până la aplicarea acestor măsuri drastice, există încă o opţiune care nu implică o distrugere reciprocă. China deţine un portofoliu impresionant de obligaţiuni americane, iar valoa­rea totală a rezervelor denominate în dolari este în jur de 3 trilioane de dolari, ceea ce îi oferă Beijingului un levier extraordinar asu­pra politicii americane. Autoritatea monetară chineză este în continuare cel mai mare cum­părător extern al obligaţiunilor americane şi principalul creditor al SUA. Numai echipa lui Ben Shalom Bernanke, care dispune de acces nerestricţionat la “tiparniţa de dolari”, cum­pă­ră mai multe obligaţiuni americane decât China. Este suficient ca Beijingul să nu mai cumpere obligaţiuni americane pentru a forţa Rezerva Federală să-şi dubleze eforturile de monetizare a datoriei publice, ceea ce va avea efect inflaţionist absolut devastator. Dacă Beijingul nu doar sistează achiziţia de obligaţiuni, ci şi începe vânzarea obligaţiuni­lor americane pe care deja le deţine în portofoliu, economia americană se va prăbuşi din cauza incapacităţii de a se împrumuta în con­diţiile în care piaţa va fi “inundată” de obli­gaţiuni vândute de China. Dacă la aceste acţiuni se alătură Rusia, India sau Japonia (toţi deţinători de portofolii importante de obli­gaţiuni americane), atunci maşinăria ame­ricană de război va rămâne fără suport economic în câteva zile.

Criza iraniană are un efect colateral pe care Beijingul şi Moscova îl exploatează la maxim. Necesitatea de a evita consecinţele embargoului şi sancţiunilor economice im­pu­se Iranului conduce la stimularea creării unui sistem monetar internaţional alternativ. Star­tul construcţiei a fost dat de un acord interguvernamental între Rusia şi China prin care părţile se angajau să excludă dolarul din plă­ţile reciproce şi să denomineze toate schimburile comerciale în yuani sau ruble. Mos­co­va şi Teheranul deja au semnat un acord prin care toate tranzacţiile între cele două ţări se vor realiza în monede naţionale, excluzând dolarul american. Acorduri asemănătoare există între China şi Japonia, China şi India, iar acum India a semnat un acord de acest tip cu Iranul. Mai mult decât atât, acordul pre­vede că Banca Centrală a Iranului va avea un cont la Banca Centrală a Indiei pentru realizarea plăţilor în rupii şi “apropierea celor două sisteme financiare”. Prin aceste acţiuni se vede clar că a fost creat un bloc de ţări care nu doar sprijină Iranul, ci ac­ţio­nează concertat pentru crearea unui spaţiu cu un grad înalt de integrare economică şi monetară. Această nouă structură economi­că, care încă nu a obţinut o denumire for­ma­lă pare să atragă din ce în ce mai mulţi sus­ţi­nători. Joi, guvernul turc a făcut o de­claraţie oficială prin care şi-a făcut publică intenţia de a “creşte transferurile financiare între două ţări şi a întări legăturile între sistemele bancare” în viitorul apropiat, ceea ce este un semnal evident că Ankara se pre­gă­teşte să se “conecteze” la noul pol economic cre­at în Est.

Războiul nedeclarat împotriva Iranului are consecinţe reale în spaţiul economic şi aces­te consecinţe nu corespund deloc cu agen­da celor care îşi doresc demararea aces­tui răz­boi. Eforturile agresorilor sunt folosite pentru a crea o nouă realitate economică şi monetară, independentă de interesele Ves­tu­lui. Sistemul care se creează acum va influenţa decisiv modul în care va arăta lumea peste câţiva ani.

sursa: cronicaromana.com