Consecinte neprevazute

Mica aventura militara din Libia in­cepe sa-si manifeste consecintele neplacute pentru cei care au initiat-o. Pana la inceputul razboiului, Libia producea 1,6 milioane de barili de petrol pe zi. Acum, in piata globala ajung doar 200 de mii de barili pe zi, iar fortele fidele colonelului Gaddafi sunt pe cale sa distruga ul­timele componente ale infrastructurii petroliere care au mai ramas in mainile rebelilor. Una dintre consecintele imediate ale prelungirii conflictului li­bian a fost cresterea substantiala a preturilor la petrol, iar aceasta crestere genereaza o presiune aditionala asupra economiilor vestice care, si fara o criza energetica, nu se simt prea bine.

Conform obiceiului format in perioada raz­boa­ielor din Irak, SUA si tarile europene au apelat la ajutorul Arabiei Saudite in vederea cresterii productiei de petrol, pentru a reduce preturile pe piata globala. A fost un efort diplomatic colosal, dar americanii au reusit performanta de a forta Casa Saud sa accepte (declarativ) ideea ca o crestere a productiei ar fi o idee buna.

Din pacate pentru americani, unul dintre mecanismele care a fost creat pentru a proteja interesele SUA in sfera energetica a fost utilizat impotriva acestor interese. Arabia Saudita nu are posibilitatea de a mari unilateral cantitatea de petrol pe care o exporta, pentru ca re­gulile OPEC interzic astfel de actiuni. In mod normal, cartelul tarilor producatoare de petrol este receptiv la propunerile guvernului saudit, dar in acest caz a avut loc o veritabila rebeliune. Rebeliunea a fost condusa (deloc surprinzator) de reprezentantii Ira­nului, care au reusit sa formeze o coalitie cu restul membrilor organizatiei. Cu cativa ani in urma numai cineva absolut nebun ar fi putut presupune ca Iranul (o tara siita) va reusi sa formeze in OPEC o coalitie cu Qatar, Kuwait si cu o serie intreaga de tari sunnite impotriva Arabiei Saudite, dar se pare ca in conjunctura economica actuala, interesele financiare conteaza mai mult decat animozitatile religioase de odinioara. In consecinta, negocierile OPEC care s-au desfasurat la Viena au ajuns intr-un punct mort. Arabia Saudita propunea ca OPEC sa creasca productia de petrol pentru a scadea pre­turile, iar restul organizatiei era impotriva unor asemenea masuri, catalogandu-le drept contrare in­tereselor economice ale tarilor-membre ale OPEC. Americanii au fost nevoiti sa gaseasca solutii alternative pentru a compensa lipsa din piata a petrolului libian si lipsa de cooperare din partea OPEC.

Unica solutie care a fost identificata de administratia Obama este atat temporara cat si ineficienta. Pentru prima data in istorie, tarile-membre ale Agentiei Internationale de Energie (o organizatie creata in cadrul OECD) au decis (impinse de la spate de diplomatia americana) sa foloseasca re­zervele strategice pentru reducerea preturilor din piata internationala de petrol. Aceasta este o solutie interventionista care implica vanzarea in piata libera a petrolului care a fost achizitionat in trecut pentru situatii de urgenta, deci este o solutie de ultima optiune. Dimensiunea interventiei nu este una fa­buloasa. In piata libera vor fi injectate 60 de mi­lioane de ba­rili de petrol, principala sursa fiind re­zerva strategica a SUA. Desi cifra pare mare, de fapt aceasta interventie de urgenta este echivalentul a 42 de zile de productie libiana. Prin urmare, efectele acestei interventii vor fi limitate in timp si nu rezolva problema fundamentala a cresterii preturilor la petrol. Mai mult decat atat, tarile OPEC au fost vi­zibil iritate de aceasta interventie si in piata circula zvonuri despre “un raspuns adecvat” din partea OPEC, ceea ce ar putea insemna ca tarile producatoare de petrol ar putea forta o crestere a preturilor doar pentru a-si demonstra forta.

Ca intotdeauna, castigatorul principal de pe ur­ma actiunilor stangace ale administratiei Obama este China. Timp de o luna, autoritatile de la Bei­jing vor putea sa cumpere si mai mult petrol pentru re­zerva strategica a Chinei la un pret redus datorita eforturilor americanilor de a vinde pe­trolul din re­zerva strategica proprie. Cand Wa­shin­g­­tonul si Te­he­ranul se cearta, Beijingul cas­tiga. Este iro­nic, nu-i asa?

sursa: cronicaromana.ro