Extern Politică

Comisia Europeană îngroapă alimente tradiţionale

Comisia Europeană a aprobat o listă cu menţiunile nutriţionale şi de sănătate care pot fi înscrise pe ambalajele produselor alimentare, producătorii având la dispoziţie şase luni să-şi adapteze practicile la noile cerinţe. Totuşi, multor alimente printre care iaurturile, ceaiul verde, mierea, prunele nu li s-au aprobat nici o menţiune nutriţională şi de sănătate.

Profesorul doctor Gheorghe Mencincopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, a analizat lista celor 222 de menţiuni nutriţionale şi de sănătate care va fi folosită pe întregul teritoriu al Uniunii Europene şi, din păcate, cu toate cercetările şi evidenţele demonstrate ştiinţific şi acceptate în mod unanim, multe produse sunt exceptate. Astfel, din categoria probioticelor, iaurturile, despre care toate lumea ştie că sunt benefice pentru întărirea sistemului imunitar, nu vor avea precizate pe ambalaje aceste calităţi incontestabile, verificate ştiinţific. De asemenea, iaurturilor nu le este recunoscută capacitatea de a reechilibra microflora intestinală. Şi aceasta în condiţiile în care studii de ultimă oră susţin cu argumente că “microflora intestinală modulează expresia noastră genetică” şi că prăbuşirea acesteia provoacă afecţiuni severe printre care cancere, alergii etc.

Lista Comisiei Europene ignoră nu numai studii, cercetări, analize ştiinţifice, dar “dărâmă inclusiv tradiţia de mii de ani care confirmă rolul unor alimente în prevenţia, tratarea şi vindecarea unor boli”, spune profesorul Mencinicopschi. Dintre aceste alimente, mierea este cel mai bun exemplu de aliment care face mai mult bine sănătăţii omului decât o mie de medicamente, recomandat atât de specialist cât şi de profan. Şi, totuşi, potrivit recentei liste a Comisiei Europene, mierea nu va avea nici o menţiune nutriţională şi de sănătate. Ca şi mierea, ceaiul verde (Camelia sinensis) nu se bucură de nici o menţiune, deşi este renumit pentru conţinutul valoros în polifenoli care combat radicalii liberi. Pe ambalajul bicarbonatului de sodiu nu se va preciza că scade aciditatea gastrică, “negându-se chimia elementară”, observă prof. Mencinicopschi. Atât leacurile tradiţionale cât şi cercetările derulate în laboratoare moderne sunt unanime în privinţa virtuţilor laxative ale prunelor. Mai puţin Comisia Europeană, unde, probabil încă nu s-a auzit că aceste fructe, pe lângă gustul bun, uşurează şi digestia. Rezultatul este exact cel pe care Jurnalul Naţional l-a semnalat într-o scrisoare deschisă publicată în februarie anul trecut adresată chiar Comisiei Europene. “Prin regulamentul Comisiei Europene 1924/2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare, acestora li se confiscă, pur şi simplu, dreptul la menţiunile medicale: previne, tratează şi vindecă. Acest regulament oferă o definiţie neştiinţifică alimentului. Acest regulament anulează nenumăratele studii ce aduc dovezi ştiinţifice ce probează virtuţile alimentelor”, se preciza în Scrisoarea către Comisia Europeană formulată Jurnalul Naţional. Dar înaltul for european nu ne-a onorat cu nici un răspuns, în schimb a aprobat această listă cu conscenţe periculoase. Astfel, ne vom trezi în situaţia “să mâncăm medicamente în loc de alimente” sau, de exemplu, o gogoaşă care, până la urmă nu-i decât aluat prăjit, dacă i se adaugă vitamina C, potrivit listei Comisiei Europene, să fie chiar foarte bună pentru sănătate.

Începând din luna decembrie a acestui an, toate menţiunile din afara acestei liste vor fi interzise. Menţiunile vor fi înscrise într-un registru – o bază de date interactivă care va putea fi consultată pe pagina de internet a Comisiei Europene.

“Decizia (…) este apogeul mai multor ani de muncă şi marchează o piatră de temeile în reglementarea menţiunilor de sănătate de pe produsele alimentare. Lista UE de menţiuni de sănătate permise va fi disponibilă online şi le va permite consumatorilor de oriunde din UE să facă alegeri informate. Menţiunile care nu pot fi susţinute ştiinţific vor trebui înlăturate de pe piaţă după o scurtă perioadă de tranziţie”, a declarat comisarul european pentru sănătate şi consumatori, John Dalli.

sursa: jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu