Folclorul trebuie cenzurat ca nu cumva Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România să nu sucombe în diatribe împotriva Bisericii Ortodoxe, căreia-i stabileşte inclusiv priorităţile în canonizare. Şi care face dintr-un vechi colind transilvan, un închipuit vector al antisemitismului românesc, după ce este mutilat semiotic, după ce semnificaţia acestuia este în mod consternant pliată pe Holocaust. Va imaginaţi glasurile copiilor incitând printr-un colind arhaic la, citez din comunicat, “arderea jidovilor”. Nu este uimitor? Şi nu este şi mai uimitor faptul că mai sunt imbecili care chiar cred asta? Colindul are o semnificaţie teologică, iar “Numai la corlan, la fum, / Acolo-i jidovul bunu, / Să iasă sfara pă drum” înseamnă că acela care l-a răstignit pe Hristos (“jidan” in limbajul arhaic, ce nu poate fi acuzat, pentru că sunt termeni şi cuvinte care devin peiorativi în timp sau chiar îşi schimbă semnificaţia), în mod firesc, nu este acceptat în casă în timpul sărbătorii Naşterii Mântuitorului, din neamul cărora S-a născut, pentru ca nu L-a primit ca Mesia, ergo trebuie lăsat în curte, acolo unde ţăranul îşi pune carnea la afumătoare înaintea sărbătorilor, la “corlan la fum”. Cu alte cuvinte, acesta nu se va putea bucura de sărbătoarea Naşterii Domnului, rămânând doar să-şi dorească zadarnic ca să fie poftit şi el în casa la masă.
Să vezi în asta un genocid avant la lettre mi se pare ca trebuie să ai mari probleme comprehensive, nu mai vorbesc de rea credinţă dusă pana la patologie. “Jidovi, neam afurisit” nu este o imprecaţie în gura copiilor pe care o repetă de sute de ani de Crăciun, ci o realitate teologică, pentru că “a afurisi” înseamnă anatemă, scoaterea din sânul Bisericii a cuiva. Or, este evident că nu suntem în comuniune de credinţă cu cei care l-au răstignit pe Hristos sau cu cei care nu-l recunosc pe Iisus Hristos ca Fiu şi Cuvânt al lui Dumnezeu. Deci înainte de a da asemenea sentinţe inepte, preluate obedient de CNA care a amendat cu suma imensă de 50.000 de lei Societatea Română de Televiziune pentru că a fost fost difuzat, pe 6 decembrie, “un colind antisemit” (!), ar fi trebuit să fie măcar consultat Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor al Academiei Române, nu revista sorosistă “22″. Dacă lucrurile merg tot aşa, toată ortodoxia va fi considerată antisemită, deşi nu numai Hristos în fiinţa Sa omenească, dar si Maica Domnului împreună cu toţi Sfintii Apostoli erau…semiţi! Pornind de la negarea naşterii Mântuitorului şi a consecinţelor ce decurg din aceasta o să ne putem aştepta la schimbarea calendarului mondial, care porneşte de la Naşterea Fiului lui Dumnezeu acum, în curând 2014 ani!
Să mai spunem că CNA a fost impasibil când un cuplu de homosexuali a fost “căsătorit” la Pro TV, sfidând nu numai Codul Civil, dar şi bunul simţ al acestui neam, cred că ar fi de-a dreptul frivol. CNA-ul însă trebuie să îşi arate vigilenţa în chestiuni unde nu are habar, pentru că în mod normal, ar fi trebuit să consultati experţi în chestiuni ce ţin de folclor şi teologie, greu adaptabile ideologiei neomarxiste a corectitudinii politice. Aşa, decizia este una pripită şi contestabilă, arătând că în chestiuni care ţin de ethosul naţional nu numai că este în necunoştiinţă de cauză, dar aplică sancţiuni fără să ţină cont de el, ci de alte directive, ale unui nou Minister al Adevărului. Toate aceste decizii din ultimele zile ne arată o instituţie în plină degringoladă axiologică, obedientă şi imatură, deşi ar trebui să fie o garanţie a discernamantului şi a independenţei politice.
În fine, pentru că s-a opus, prin câţiva preoţi şi credincioşi, distrugerilor care ar putea fi provocate de exploatarea gazelor de şist, judeţul Vaslui este singurul din ţară în care niciun proiect al preoţilor vasluieni nu a primit finanţare din partea Guvernului în anul 2014! Dacă nu sunteţi cuminţi şi nu lăsaţi corporaţia să vă distrugă pământul şi să vă otravească apa, popilor cu obştile voastre cu tot, aveţi de suportat consecinţe. Care sunt luate la grămadă, ca atunci când într-o cameră de puşcărie este supus pedepsei tot grupul, deşi vinovaţi sunt doar câţiva, metoda prin care se pune presiune suplimentară prin cei nevinovaţi, care se vor simţi evident nedreptăţiţi. Metoda coercitivă este veche. Nu mai veche însă decât căderea omului din Rai, pe care toate religiile monoteiste o acceptă.
Autor: Iulian Capsali
Sursa: Active News