Se falsifică tot: de la alimente la noţiuni elementare despre viaţă, virtute, credinţă şi salvarea sinelui. Cu bună ştiinţă sau din neştiinţă, din infatuare sau din interese meschine – după principiul în vogă “fiecare pentru sine şi pe orice cale” – se fraudează esenţa termenilor care definesc prietenia, dragostea de oameni, cinstea, fidelitatea, corectitudinea, omenia. Se râde monstruos despre ideea de patriotism şi se comentează aiurea în tramvai despre “libertatea individuală”, despre democraţie şi “politica locală”. Se încearcă topirea platoşei care adăposteşte “buna aşezare a lucrurilor”.
Se deformează, în tranşe, adevărul şi se ridică, la rang împărătesc, minciuna. Se bravează vorbindu-se, la rece, despre înţelesul vetust al sintagmelor “iubire de ţară” şi “iubire de neam”. Se mărşăluieşte prin ţesăturile diforme ale verbiajului adormitor despre orice şi despre nimic – un fel de a vedea realitatea zilei cu ochii perfizi ai falsificării – metodă la care fac apel unii politicieni sau unii reprezentanţi ai instituţiilor fundamentale, deveniţi, ad-hoc, actori jalnici ai unei comedii… dramatice. Se scoate foc pe nări, în discursuri populiste, patriotarde, chipurile din dragoste de oameni. Şi se ucid conştiinţe, după acelaşi calapod.
Sunt oameni care şi-au pierdut de mult omenia, adică bunătatea, cumsecădenia, onestitatea, cinstea, pe motiv că “nu se mai poartă”; că ar fi “o haină veche care te face de râs”; “un balast al naivităţii”; “un fleac de îmbrăcăminte ciuruită de molii”… Aşa să fie ?! În mintea acestor specimene – până mai ieri, semenii dragi ai noştri, văzuţi sau nevăzuţi, dar bine hrăniţi, unii dintre ei, din miliardele ţării – îşi face loc, de ani buni, lichelismul triumfător; puşlamalâcul. Demnitatea şi corectitudinea răsturnate; mergând în cap, atât pe cărări dosnice cât şi în văzul lumii. Triumfalismul deşucheat al decăderii morale!
Sunt crucificate speranţele; se mizează pe învrăjbirea între oameni; pe împărţirea lumii în partide politice – care se dovedesc, în cele din urmă, o apă şi-un pământ. Semenii se urăsc de moarte pentru că îşi permit, fiecare în parte, să aibă alte opţiuni politice. Lumea românească este fracturată în două. După principii şi criterii care îi deconspiră fie fragilitatea în faţa încercărilor de manipulare, fie naivitatea şi lipsa de informare sau, mai rău, interesul de moment. Este ucisă speranţa celor mulţi într-o viaţă mai bună, tradusă astfel, în cuvinte: bani pentru acoperirea cheltuielilor primare – hrană, facturi … şi atât. În rest, totul se reglează din pâine, ajunsă din ce în ce mai scumpă… Ca şi omenia; o calitate care, în exces, devine factor perturbator într-o societate rânduită să existe şi să reziste îngenuncheată puterii banului. Averilor nelimitate. Crăiţarii sunt pentru nevoiaşi; pentru mulţimile jucate la lozul cel mare al votului electoral.
Cine, în lumea noastră, proclamă, necreştineşte, revolta împotriva onestităţii? Cine falsifică noţiunea de patriotism? Cine este responsabil de retorica patriotardă a ultimilor 22 de ani?
Cine se face vinovat nu numai de criza economică, politică, socială, ci şi a conştiinţei? Cine a greşit că s-a născut printre indivizi lacomi, angajaţi, umăr la umăr, în războiul pentru profit? Cine sunt aceia care joacă pe marea scenă a lumii noastre, în roluri minore, de măscărici tragici? Cine poceşte, cu ostilitate, limba democraţiei?
Cine a jurat şi jură, cu mâna pe Biblie, fidelitate faţă de ţară, loialitate veşnică? Funcţionând, apoi, nestingherit, prin lovitura dată omeniei …
Veronica Marinescu
sursa: curierulnational.ro
Adauga comentariu