Chiriasi in propria tara

Nu stim daca imprumutul initial cu FMI a fost facut pentru a plati salarii si pensii. Nu ni s-a evidentiat in mod clar directia in care s-au dus acei bani, cu sume exacte si pe directii de finantare. Am fi avut dreptul sa stim, pana la urma noi suntem debitorii reali, statul angajeaza aceste imprumuturi avand ca si baza a solvabilitatii sale viitoare contributiile in taxe si impozite pe care noi, cetatenii, le vom plati. Noi suntem generatorii veniturilor statului si in numele nostru se contracteaza datorii. Ce va face statul cand va trebui sa plateasca in cativa ani atat imprumuturile si dobanzile cat si cheltuielile sociale si cele legate de functionarea sa pe care azi nu le poate sustine? E ca si cum as fi somer si nu as avea bani sa traiesc si m-as duce la banca sa cer bani si le-as spune: stiti, nu am bani sa-mi platesc facturile, hrana, sa-mi intretin copiii. Nu am nici serviciu. Vreau si eu bani ca sa-mi acopar aceste cheltuieli si vi-i dau in cativa ani. Cum?

Pai cum? Mai dam ceva din casa. Mai vindem ceva. Am vandut intai vacile grase, bancile, comunicatiile, gazul, electricitatea, anumite industrii. Mai avem hidrocentrale, posta, teren agricol. Avem de asemenea forta de munca si o putem vinde si pe asta. Cand te imprumuti la banca pe baza adeverintei de salariu vinzi de fapt munca ta viitoare, iti asumi o obligatie si o conduita in viitor, instrainezi un atribut al libertatii tale. Iar cand renunti voluntar la o parte a libertatii tale te poti astepta sa ti se ceara orice in viitor. O livra din  carnea ta? Nu, nu mai e cazul. O insula? Nu ca nu aveam decat una si n-o mai avem nici pe aia. Un zacamant aurifer? Un munte? O padure? Un teren pe care altii sa-si arunce deseurile toxice? Copii pentru adoptii internationale? Militari cu vietile lor pentru conflicte care nu ne apartin si care nu ne aduc nimic?
Cetatenii stau cuminti in casele lor si zapeaza pe tv. Sunt scarbiti si dezinteresati. Pensii, salarii, institutii, fete baloase si moderatori care latra pe limba cui ii plateste. Pe cine sa intereseze?
Avem iluzia ca viata publica nu ne priveste, ca e undeva acolo. Ca “ei” sunt ei, nu-i poti nici schimba, nici alege, pentru ca sunt aceiasi indiferent de partide si de vreme. Iar noi suntem sub vremuri si ne vedem mai departe de vietile noastre. Injuram printre dinti si spunem ca mergem mai departe. Nu realizam ca usor usor nu mai insemnam nimic. Avem o casa si o masina. Iar casa e ipotecata la banca si masina e a leasingului. Sunt ale noastre pentru ca ni le-am dorit si pentru ca ne raportam emotional la ele. Evident ca nu ne apartin. Si nu rare sunt situatiile in zilele acestea cand, in cutia postala, gasesti o hartie A4, negru pe alb care te anunta sec si impersonal ca daca si daca atunci sunt nevoiti sa ti ia tot.
Daca dezbraci  o natiune de bunurile sale si pe cetateni de bunurile personale ce mai ramane? Ramane o populatie ce vietuieste pe un teritoriu care nu le mai apartine, in case si orase in care nimic nu mai e al lor, obligati sa presteze si sa faca ce li se spune. O sa ziceti ca e o viziune exagerata, in tonuri negre. Hai sa zicem ca scenariul acesta e dus doar pana la jumatate deja, ce se intampla cand ajugem la capat?
Liviu Vasile
sursa: asybaris.blogspot.com