Analize și opinii Politică

Cehia va adera la euro… în anul 2074

Preşedintele Republicii Cehe, Vaclav Klaus, a spus că probabil ţara sa va adera la zona euro abia în anul 2074 (două mii şaptezeci şi patru). În opinia sa, pentru ţările având o competitivitate mai scăzută, integrarea monetară nu le ajută, ci le face victime, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Greciei. De vreme ce Republica Cehă a optat pentru integrarea în Uniunea Europeană în 2004 şi a bătut la uşa acestui club, perspectiva adoptării monedei euro este obligatorie, însă nu există un termen pentru finalizarea acestui obiectiv, ceea ce poate constitui un avantaj. “Am acceptat cu oarecare rezerve condiţiile pregătite pentru aderare. (…) Eram conştienţi că alăturarea în eurosistem era una dintre aceste condiţii, dar suntem destul de bucuroşi de faptul că nu există un calendar pregătit. (…) Probabil că în anul 2074 ne vom alătura şi noi Uniunii Monetare Europene”, a declarat Klaus, adăugând că deocamdată nimeni nu presează Cehia să meargă în această direcţie.
Vaclav Klaus se află în aceste zile la New York, unde participă la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi îşi lansează ediţia în limba engleză a cărţii sale “Europa: Sfărâmarea iluziilor” (Europe: Shattering of Illusions”). Cu acest prilej, el a fost invitat la sediul agenţiei de ştiri Bloomberg, unde şi-a reafirmat scepticismul faţă de funcţionalitatea uniunii monetare europene în actuala configuraţie.

Nu toate cele 17 ţări vor rezista în uniunea monetară

Moneda euro va supravieţui în timp, însă nu fără ca unele ţări să părăsească sistemul. Ieşirea unui stat sau a mai multor state din zona euro nu va distruge uniunea monetară, consideră Klaus. Nu toate cele 17 ţări membre trebuie să rămână în interiorul acesteia. Grecia ar putea fi primul stat care să facă acest pas. În opinia preşedintelui Republicii Cehe, în niciun caz Grecia nu este una dintre cauzele crizei zonei euro. Dimpotrivă, ca economist, el consideră că ţara a suferit o veritabilă pedeapsă prin integrarea în eurosistem. “Grecia este o victimă a uniunii monetare”, a spus Klaus, adăugând că, pentru greci, părăsirea zonei euro ar fi o veritabilă “victorie”.

Democraţia europeană, în faza finală a distrugerii ei

Deseori critic la adresa autorităţilor de la Bruxelles, Vaclav Klaus se consideră a fi un euro-realist. El acceptă conceptul Europei unite, dar respinge proiectul federalizării pe care istoria îl evidenţiază ca fiind unul sortit eşecului. Unificarea, centralizarea, armonizarea şi standardizarea nu pot fi o soluţie, iar proiectul monedei unice se include în aceeaşi direcţie pe care preşedintele Cehiei o consideră greşită. Acesta contestă şi devierea periculoasă a instituţiilor de la Bruxelles de la linia democraţiei, dar mai cu seamă de la principiile pieţei libere. Într-un interviu acordat publicaţiei britanice The Telegraph la sfârşitul săptămânii trecute, Klaus a afirmat că democraţia europeană se află în faza finală a distrugerii. Politicienii cu două feţe au îmbrăţişat proiectul îndoielnic al unui superstat european, renunţând cu totul la democraţie şi abdicând de la responsabilitatea lor în faţa alegătorilor. “Trebuie să ne gândim cum vom putea restaura statalitatea noastră şi suveranitatea noastră. Aceasta este imposibil într-o federaţie. UE ar trebui să se mişte în direcţia opusă”, a declarat preşedintele ceh. Jose Manuel Barroso şi ceilalţi birocraţi de la Bruxelles pretind că lucrează la finalizarea conceptului Europei unite, dar de fapt îl distrug.
Vaclav Klaus spune că este întristat de faptul că printre liderii ţărilor europene a rămas printre puţinii care luptă pentru democraţie. “Este o ironie a istoriei şi nici nu mi-aş fi putut închipui în 1989 că voi face asta acum, că va fi rolul meu acela de a predica valorile democraţiei”, a spus oficialul ceh, născut la Praga în timpul ocupaţiei naziste şi care şi-a început cariera de economist când ţara era sub un regim comunist.

Separarea monetară a Cehoslovaciei, o dovadă istorică a faptului că părăsirea zonei euro de către unele ţări nu ar trebui să conducă la consecinţe dezastruoase

Elitele politice care urmăresc federalizarea pentru a se sustrage controlului democratic al alegătorilor specific democraţiilor din statele naţionale încearcă să promoveze o frică faţă de rezultatul destrămării zonei euro în actuala formulă. Conform lui Klaus, aceste avertismente cu privire la existenţa unor consecinţe dezastruoase sunt nefondate dacă ieşirea unor ţări din uniunea monetară ar fi bine pregătită. El a împărtăşit pentru Bloomberg experienţa sa de la începutul anilor ’90, când a pregătit separarea monetară a Cehiei şi Slovaciei în calitate de ministru de finanţe al Cehoslovaciei în 1989-1992 şi prim-ministru al Republicii Cehe în 1993. Atunci şocul nu a fost foarte mare, întrucât Guvernul de la Praga a fost bine pregătit. Din punct de vedere tehnic este posibilă şi ieşirea unor state din uniunea monetară europeană după modelul amintit. Dacă procesul se desfăşoară organizat şi este bine pus la punct, atunci impactul de ordin financiar, economic şi social nu ar trebui să fie într-atât de grav pe cât îl zugrăvesc autorităţile de la Bruxelles.

Adrian Panaite

sursa: curierulnational.ro