Ce se ascunde în spatele Afacerii Roşia Montană

Din analiza informaţiilor obţinute rezultă că 3 miliardari americani- John Paulson, Thomas Kaplan şi George Söröş – deţin, împreună, cca. 60% din activele Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). George Söröş este cel care a contribuit, prin mişcarea “revoluţia portocalie”, la instaurarea Regimului Băsescu în România.Interesele sînt prea mari şi România constituie încă o sursă de venit pentru afaceriştii lumii “libere”. Soros&Co finanţează şi coordonează, prin agenţi interpuşi, viaţa politică a multor ţări est-europene, ţelul final fiind controlul total asupra economiilor şi, implicit, a politicii acestora. Menţinerea la putere a lui Traian Băsescu nu s-a produs fără garanţia unei profitabilităţi maxime, şi anume îndatorarea românilor către instituţiile financiare, cunoscute ca asasini economici care au falimentat şi cumpărat economia ţărilor unde au penetrat, cu complicitatea autorităţilor statelor respective. Legăturile dintre Traian Băsescu şi PDL, pe de o parte, şi Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), firma canadiană care vrea să exploateze cu cianuri aurul de la Roşia Montană, pe de altă parte, nu datează de ieri, de azi. Încă din 2004, faptul că RMGC a finanţat campania electorală a preşedintelui României a devenit de notorietate, conexiunea fiind făcută atunci prin GMP, agenţia de publicitate care se ocupa atît de imaginea lui Traian Băsescu, cît şi de cea a RMGC. De asemenea, faptul că declaraţia privind includerea proiectului RMGC în Programul Guvernamental i-a aparţinut lui Adriean Videanu nu este o întîmplare.

Legătura este făcută prin John Ashton, fostul vicepreşedinte al RMGC, care, după ce şi-a încheiat “job-ul” la Roşia, a devenit master-mind la Marmosim Simeria – “perla” familiei Videanu, cea mai mare fabrică de prelucrare a marmurei şi a pietrei ornamentale din România – dar există informaţii că acesta nu ar fi rupt niciodată legăturile cu “canadienii” de la Gabriel Resources. Istoricul afacerii spune că, prin Hotărîrea de Guvern 458/1999, s-a aprobat licenţa 47/1999 de concesiune pentru S.C. Gold Corporation, documentele purtînd şi semnătura fostului ministru al Industriilor din cabinetul Ciorbea, Radu Berceanu, astăzi ministrul de “succes” al Transporturilor. Astfel, pentru suma de numai 3 milioane de dolari, cît este contravaloarea concesiunii, firma Gabriel Resources a obţinut dreptul de exploatare a unui zăcămînt de peste 800 de tone de aur şi 2000 de tone de argint, în valoare de circa 10 miliarde de dolari. Pe deasupra, deoarece zona Roşia Montană a fost declarată de către autorităţile româneşti “zonă defavorizată”, firma “canadiană” beneficiază, conform legii, de scutiri de TVA pe o perioadă de 10 ani, precum şi de alte facilităţi specifice paradisurilor financiare. În spatele întregii afaceri se află Mark Rich şi Frank Timiş. Acest Rich este un escroc internaţional cu acte în regulă şi face parte din cartelul ocult Rothschild-Söröş. După ce a adus pagube însemnate bugetului SUA, a fugit şi s-a stabilit în Elveţia, ţară care refuză să-l aresteze şi să-l extrădeze, în ciuda cererilor autorităţilor americane. Marc Rich este unul dintre acţionarii din umbră ai grupului Marco International şi al Glencore International AG, înregistrată în 1974 în Elveţia. Tot el este partenerul de afaceri al lui George Söröş. Mandatul emis pe numele lui Marc Rich ascunde şi afaceri de spionaj, el fiind suspectat ca fiind agent Mossad cu dublă cetăţenie, israeliano-americană. Se pare că ar fi renunţat la cetăţenia americană pentru a putea scăpa de presiunile exercitate de SUA asupra ţărilor în care Rich îşi desfăşoară activitatea. În afară de supremaţia de pe piaţa energetică românească, în care a reuşit să se impună prin firme înregistrate off shore şi controlate de foşti agenţi KGB, Mark Rich şi George Söröş vor şi aurul de la Roşia Montană. Compania “canadiană” Gold Corporation, cu 80% acţionariat confuz, controlat de Marc Rich, are ca preşedinte tot un evreu, transfug din România acum 20 de ani, pe nume Vasile Frank Timiş, fost condamnat de două ori în Australia, în 1990 şi 1994, pentru trafic de droguri.

Traian Băsescu a anunţat că proiectul Roşia Montană “va fi discutat şi analizat în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării”. Şansele ca Gold Corporation să aibă cîştig de cauză devin certe de la o zi la alta, după cum lasă să se înţeleagă unii membri ai guvernului. Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, s-a declarat favorabil proiectului. Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor, a precizat că va aproba proiectul minier Roşia Montană dacă va fi perfect convins că “nu va provoca poluări”. Nu în ultimul rînd, există mai multe informaţii privind posibilitatea acordării unor garanţii de stat de 1 miliard de euro pentru această afacere, comparabile doar cu cele din Programul “Prima Casă”, cu diferenţa că aceasta este o acţiune publică, iar Proiectul Roşia Montană este o afacere privată în proporţie de peste 80%. Mai mult, Proiectul Roşia Montană este pe cale să se transforme într-o afacere strict privată, după ultima majorare de capital, de la sfîrşitul anului trecut. Operaţiunea a fost extrem de bine pusă la cale, iar iţele afacerii duc spre ministrul Economiei, Adriean Videanu, cel care s-a zbătut pentru includerea proiectului în Programul de Guvernare. Varianta oficială prezentată de autorităţi este una hilară: statul român nu a avut 28 de milioane de euro pentru a participa la majorarea de capital şi a-şi păstra acţiunile pe care le deţine în proiect. Societatea dezvoltatoare a proiectului privind exploatarea pe bază de cianură a zăcămîntului aurifer din Munţii Apuseni este deţinută de firma canadiană Gabriel Resources, cu 80,7% din acţiuni, şi statul român prin Compania Naţională Minvest Deva, subordonată Ministerului Economiei, cu 19,3% din acţiuni. Totul a început în octombrie 2008, atunci cînd administratorii Roşia Montană Gold Corporation au constatat deteriorarea activului net sub limita legală. Adunarea Generală a Acţionarilor, întrunită în decembrie 2008, a decis continuarea activităţii, administratorii avînd sarcina de a găsi soluţii pentru îmbunătăţirea activului net. Peste încă un an, în septembrie 2009, a avut loc lovitura de graţie. Administratorii au propus o majorare de capital prin emisiunea de noi acţiuni, operaţiune ce a fost aprobată de Adunarea Generală a Acţionarilor în octombrie 2009. Valoarea totală a fost stabilită la 597 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 150 milioane de euro. Deşi, atunci, Minvest nu a votat pentru majorarea de capital, în decembrie 2009 compania naţională a subscris la această operaţiune. Suma pe care Minvest trebuia să o achite era de 115 milioane de lei, adică aproximativ 28 milioane de euro. Compania, însă, nu a plătit această sumă, întrucît nu a dispus de fonduri. În aceste condiţii, normal era ca Guvernul României, prin Ministerul Economiei, să intervină, dar acest lucru nu s-a întîmplat. Soluţia găsită se dovedeşte astăzi nefavorabilă statului român, pentru că s-a acceptat de către Adriean Videanu ca banii să fie achitaţi chiar de către partenerul străin, Gabriel Resources, care a împrumutat Minvest cu 115 milioane de lei. Degeaba s-au dat asigurări că cele 19 procente care aparţin statului român nu vor fi pierdute, pentru că oricînd Gabriel Resources poate renunţa la cele 115 milioane, pentru a se alege în schimb cu acţiunile deţinute de statul român. Declaraţiile actorilor implicaţi sînt contradictorii, aşa că suspiciunile privind vînzarea mascată de către statul român a pachetului de acţiuni pe care îl deţinea par să aibă o bază destul de solidă. De altfel, istoria afacerii de la Roşia Montană ne arată că statul a mai acceptat odată să-i fie redusă participaţia în compania Roşia Montană Gold Corporation, acum 10 ani, tot în urma unei majorări de capital. Atunci, participaţia Minvest a fost redusă de la 33% la 19%. Acum, Minvest riscă să-şi reducă cota de la 19% la doar 0,6%.

Trebuie subliniat că afacerea Roşia Montană este începutul nu doar pentru cel mai mare furt, dar şi pentru un veritabil dezastru ecologic şi cultural, nu numai din istoria României contemporane, ci din întreaga Europă Centrală şi de Est. Hegedus Csilla, consilier al ministrului Culturii, a declarat următoarele: “Ministerul Culturii consideră că pentru Roşia Montană se poate găsi o variantă mult mai bună decît mineritul. De fapt, ministerul ştie că vechiul certificat de descărcare arheologică a Vîrfului Carnic, acolo unde s-au descoperit 7 kilometri de galerii romane şi 63 de kilometri de galerii medievale, a fost anulat de justiţie, vîrful fiind protejat de lege. Ministerul Culturii a iniţiat deja procedurile de includere a Roşiei Montane pe lista UNESCO”. Horia Ciugudean, conferenţiar doctor la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, a replicat că principalul specialist francez, doamna Beatrice Cauuet, în rapoartele sale făcute succesiv în anii de cercetare de la Roşia Montană, menţionează, pînă în ultimul an, adjectivul “unic”. Ioan Piso, director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, a făcut o comparaţie cu minele Las Medulas din Spania, ajunse pe lista patrimoniului UNESCO. “Minele de la Alburnus Maior au depăşit cu mult în amploare şi importanţă Las Medulas. La Alburnus Maior şi în alte localităţi din Apuseni au venit întregi populaţii din Dalmaţia spre a exploata aurul. Chiar din punctul de vedere al istoriei Imperiului Roman, Alburnus Maior înseamnă mult mai mult decît Las Medulas. Aici au fost descoperite în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea celebrele tăbliţe cerate, care constituie una dintre sursele dreptului roman”, a explicat el.

În acest context, este important de ştiut că, alături de RMGC, mai deţin licenţe de exploatare a aurului şi argintului în România alte două firme canadiene, Carpathian Gold şi European Goldfields. Cele trei firme au în comun nu doar ţara de provenienţă, ci şi acţionarii principali, aceiaşi, dar cu cote diferite de participaţie. European Goldfields acţionează, deocamdată, doar la Certej, lîngă Deva, avînd depusă spre avizare o licenţă în acest sens. Firma mai deţine o licenţă de exploatare în Grecia. Tentaculele Carpathian Gold sînt mult mai impresionante. Doar în România ele se extind din sud-vest, de la Oraviţa, pînă în nord, la Lăpuşna şi Baia Mare. Mai mult, societatea deţine licenţe de exploatare a aurului în Ucraina şi Ungaria. Dincolo de aspectele legate de protecţia mediului şi a patrimoniului cultural, există un lucru şi mai puţin cunoscut în România, şi anume ce nu este în regulă, în general, cu societăţile miniere canadiene. Recent (la sfîrşitul lunii noiembrie 2009), “Toronto Star”, una dintre cele mai citite publicaţii din zona metropolitană Toronto, a inserat un amplu material despre societăţile miniere canadiene. Cifrele prezentate de publicaţia canadiană sînt şocante:

– 1.373 de companii miniere canadiene erau înregistrate/listate pe TSX (bursa din Toronto);
– 43% din totalul exploatărilor din întreaga lume sînt atribuite companiilor canadiene;
– 60% din numărul total al companiilor din întreaga lume sînt înregistrate în Canada;
– 20% din numărul total al companiilor canadiene care îşi desfăşoară activitatea în Africa se află în teritoriile devastate de războiul civil din Congo;

– 193 de societăţi fac lobby pentru companiile miniere canadiene;
– 30 sînt ţările care acuză companiile miniere canadiene de încălcarea drepturilor omului;
– 0 (zero) – nici o lege nu reglementează activitatea companiilor miniere canadiene în străinătate!
Sursele citate de “Toronto Star” pentru aceste cifre sînt Asociaţia Minieră din Canada, Comisia de Afaceri Externe şi Dezvoltare Internaţională, Biroul Comisiei de Lobby din Canada, Ajutorul Reciproc Misionar.
Concluziile se impun de la sine: practic, companiile miniere canadiene nu au nici o răspundere pentru activităţile lor desfăşurate în întreaga lume. Asta chiar dacă, în repetate rînduri, organizaţii non-guvernamentale din întreaga lume şi chiar Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) au acuzat companiile miniere canadiene de încălcarea drepturilor omului, crime şi implicarea în războaiele civile din Africa şi Asia de Sud Est. Conform “Toronto Star”, dezbaterea pe această temă a început în 2002, după ce ONU a solicitat guvernului canadian să investigheze acţiunile a 7 companii acuzate de exploatări ilegale ale resurselor în Congo, care se afla în stare de războil civil din 1996. Cu toate acestea, guvernul canadian nu a efectuat nici o investigaţie! Doi ani mai tîrziu, acuzaţiile la adresa companiilor miniere canadiene se referă la masacru. Potrivit ONU, 73 de persoane au fost ucise în Kilwa, o localitate de pescari din Congo. Aceştia au fost ucişi, conform unui raport ONU, de către militarii congolezi, care au folosit maşini, piloţi şi şoferi aparţinînd unei companii miniere canadiano-australiene pentru a-i transporta la locul masacrului. Compania Anvil a afirmat că maşinile ei au fost confiscate de către armată şi că nu au avut posibilitate de alegere, că s-au supus legii congoleze. Acuzaţii au venit şi din Asia de Sud-Est. Un număr de 15 mineri canadieni au fost împuşcaţi într-o zonă de junglă filipineză, victime ale unui conflict dintre TVI Pacific Inc. din Canada şi populaţia băştinaşă din Mindanao. În 2003, o Comisie de Afaceri Externe a observat că TVI Pacific a folosit forţe paramilitare pentru a invada teritoriul băştinaşilor şi pentru a încălca drepturile omului. Comisia a solicitat o anchetă. Guvernul liberal a răspuns prompt, afirmînd că a individualizat faptul că “problematicile companiei canadiene pot face faţă cînd operează în jurisdicţii străine”, iar cazul TVI “pune în evidenţă complexităţile evaluării activităţilor companiei împotriva standardelor care pot fi neclare/echivoce sau inconsistente între guverne. Din nou, guvernul canadian nu a făcut investigaţii.
Explicaţie poză: Escrocul internaţional Marc Rich şi-a făcut vad şi în România…

sursa: ziarultricolorul.ro