Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Ce nu văd slujbaşii Dreptăţii

Toată suflarea românească spera, după ’90, să aibă parte de un regim politic favorabil vieţii; libertăţii. Aştepta gura de oxigen pentru a ieşi de sub carapacea dictaturii. Pentru liberul curs în căutarea fericirii visate. Astăzi, aproape niciunul dintre politicieni nu-şi mai aminteşte exact ceea ce s-a promis în învălmăşeala momentului care făcea loc, chipurile, democraţiei. Existentă, de altfel, dar numai pe hârtie. Pentru că, în realitate, poporul – sursă sigură de existenţă a statului, prin participarea la sporirea bugetului, cu taxe, dări şi impozite – se “înfruptă” o dată la patru ani (sau la cinci) cu unicul drept respectat, acela de a vota. În rest, e liber să plece oriunde în lume sau să rămână acasă pentru a plăti impozite şi taxe majorate, an de an. Cam aşa stau lucrurile, în acest moment, după 23 de ani de înfruntări, dispute, lupte pentru putere şi pentru înstrăinarea bogăţiilor ţării… Dar în acest ceas, al finalului privatizărilor deşănţate, oamenii cu drept de vot îşi dau seama că au fost minţiţi, înşelaţi şi deposedaţi de drepturile lor constituţionale. Era de aştepat, odată ce statul şi-a luat mâna de pe aşa-numitul “morman de fier vechi”, etichetă falsă lipită cândva de un prim-ministru pe “coletul” industriei româneşti. Împrăştiată în cele patru zări, spre deliciul unui grup restrâns de abonaţi autohtoni şi de mulţi “binefăcători” externi! Mai departe?! Mai departe nu mai există aproape nimic din ceea ce avea România. Există doar nişte hotare la care se holbează toţi cei care jinduiesc la puţinele resurse naturale ce ne-au mai rămas. Parcă nu e normal, nu-i aşa?! Nici faptul că, după ce i-a fost administrat, în doze mari, tratamentul înstrăinării a tot ce era pe listele secrete ale “bunelor” intenţii, fără ca oamenii să fie întrebaţi, peste populaţie a dat buzna epidemia “reacţiilor adverse”, la pachet: sărăcie, suferinţă, disperare şi moarte. Boală… complexă, bine ticluită pentru ţările din Est. Însăşi Constituţia ţării a fost infestată, începând cu primul articol – “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

Şi totuşi, în ultimii ani, cu precădere în 2012, devenea vizibil planul Comisiei Europene pentru o “uniune politică”. Nimic altceva decât învestirea instituţiilor europene, în primul rând a CE, cu puteri sporite în domeniile fiscal şi bugetar ale statelor membre. Se vorbea atunci de cea mai importantă cedare de suveranitate din istoria UE (CE urmând să aprobe bugetele ţărilor). Şi iată România transformată în paşalâc ?! Dacă este adevărat, e firesc să ne întrebăm cine a încălcat Constituţia?! Articolul 2 prevede că “Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” Cetăţenii se întreabă: cu ce drept se transformă CE în demult uitata Înalta Poartă? Sau cum se împacă democraţia cu despotismul? Cu paşalâcul ascuns în sintagme meşteşugite? Suveranitatea unei ţări trebuie să fie în mâinile poporului său; poporul trebuie consultat, şi nu reprezentanţii lui, care pot să-i trădeze interesele majore.

E de mirare că, de mai bine de două decenii, viaţa în România este, pe zi ce trece, un sumum de semne de întrebare care îşi aşteaptă răspunsurile?! De ce facturile pentru gaze sau energie electrică au devenit o povară pentru populaţie? De ce preţul alimentelor şi al medicamentelor este, la noi, cu mult mai mare comparativ cu alte ţări membre ale aceleiaşi UE? De ce facturile pentru întreţinere au devenit spaimă naţională? De ce oamenii mor cu zile, nemaiavând puterea de a face faţă cheltuielilor administrative, ce depăşesc îndoit sau întreit veniturile lor? De ce se atentează, în acest fel, şi la sănătatea cetăţenilor? A dispărut, cumva, peste noapte, articolul 34 din Constituţie care consfinţeşte “dreptul la ocrotirea sănătăţii”?!

Există o singură explicaţie plauzibilă: într-o ţară atât de bogată şi râvnită, cum este ţara noastră – supusă privatizărilor forţate sau dictate – interesul faţă de nivelul de trai al cetăţenilor ei tinde să fie zero. I se cere statului să le întoarcă spatele românilor, încălcând articolul 47 din Constituţie, potrivit căruia “este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”?! E limpede că nu există în legea fundamentală a statului român vreun articol prin care li se permite unor răufăcători să calce în picioare drepturile cetăţenilor. Şi totuşi se întâmplă. Culmea, în văzul slujitorilor Dreptăţii! Dar oare, în afara scandalurilor mediatice cu ţintă precisă, a partidelor de vânătoare, tipic medievale, pentru cel mai râvnit trofeu politic al momentului – “susţinerea guvernării unice” – mai există Dreptate la noi?!

autor: Veronica Marinescu

Abonează-te la newsletter