Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Ce mă, eşti corect? Las’ că-ţi fabric eu nişte dosare şi te vindec!

"Mi s-a spus: Ce mă, eşti corect? LasReporter: – Aţi intrat în greva foamei, iar angajaţii dumneavoastră în grevă japoneză în semn de protest faţă de – spuneţi dumneavoastră – sistemul mafiot din Gorj care nu vă dă pace. Cum s-a ajuns în situaţia asta?

Mihai Râmescu, om de afaceri, grevist al foamei: – Haideţi să vă fac un mic istoric. În anul 2011 m-am întâlnit în faţa procuraturii din Gorj cu domnul Caragea – inspectorul şef al IPJ Gorj – care ieşea de acolo şi mi-a făcut semn cu mâna. Am oprit, l-am salutat, i-am zis „ să trăiţi domnu’ comandant” iar dânsul mi-a zis sa îi spun pe nume, să îi spun Viorele şi să merg cu el să bea o cafea. Ne-am dus către Poliţia Judeţeană şi atunci mi-a zis să mergem la el la ţară să îmi arate ce are acolo. M-a dus în locul în care şi-a făcut o vilă, şi mi-a făcut cunoştinţă cu tatăl dânsului care deţine o firmă. Bine, între noi fie vorba, nu cred că bătrânul conduce firma dar ocupă funcţia de administrator la firma aceea a lor de familie, cu exploatări din albia râurilor, cu nisipuri şi sorturi făcute prin staţii de sortare.

După aceea mi-a dat o găleată şi mi-a spus să dau de mâncare la struţi ( avea vreo cinci struţi prin 2011 ). Am dat de mâncare şi struţilor, deşi eram îmbracat la costum, după care m-a condus în magazie unde mi-a arătat nişte rastele pentru găini outoare şi m-a întrebat ce am fi putut face noi acolo, să mă gândesc, că doar sunt patron şi să punem de-o afacere.

I-am spus că o să mă gândesc, cu toate că mie nu îmi place să fac astfel de asocieri. Eu sunt asociat cu soţia încă de la început. În final, după ce a plecat de-acolo, a zis să îl duc la inspectorat. Când am ajuns acolo mi-a spus că e nu îmi e duşman, că îmi e prieten şi că duşmanul meu e chiar finul meu, care e şef la „Doi şi-un sfert” şi care m-a reclamat, mi-a ascultat telefoanele şi „dă” în mine tot timpul. Mă întrebam ce motive ar avea să facă aşa ceva din moment ce eu nu fac afaceri cu statul. Asta ca să mă facă să mă îndepărtez, cum a procedat şi cu toate cunoştiinţele lui.În fine, au trecut sărbătorile 2011 – 2012 şi pe data de 5 ianuarie eram invitat de prefectul judeţului, Liviu Andrei la ziua lui, la Rânca, în staţiunea de lângă Gorj.Ulterior mi-am dat seama că erau mână în mână şi obişnuiau să facă mârlănii de genul acesta. Când să plec, eram cu un prieten şi beam o cafea la unul din restaurantele mele din centru, în aşteptarea soţiei mele care întârzia şi am văzut că intrau cinci poliţişti. M-am ridicat, i-am salutat , au spus că fac un control şi m-am aşezat la loc la masă. După ce au efectuat controlul a început să sune telefonul – control la I2, control la brutărie, control la carmangerie, control la magazinul de încălţăminte, control la toate cele 16 unităţi pe care le am eu. În total au fost 92 de persoane care au venit cu 15 maşini dinspre Tg. Jiu în coloană – erau şi de la descentralizate, şi de la OPC, şi de la DGA, nimeni nu ştia unde va ajunge. Le-a spus să oprească telefoanele, au sărit într-o maşină şi au plecat din Tg. Jiu 40 de km fără să ştie unde. Când au ajuns, au avut consemn să aştepte la intrarea în oraş, s-au aliniat, au primit bilet, crezând că vor verifica tot oraşul. De fapt se făcea verificare numai pentru S.C. Ghiocela.

– De unde aveţi informaţii despre derularea evenimentelor cu maşinile?

– Au fost oameni care au trecut înspre Tg. Jiu şi au văzut coloana de maşini. Când vezi trecând o coloană cu 15 maşini de poliţie însoţite, cu faruri pornite normal că îţi pui întrebări. Când au venit ceilalţi i-am întrebat de ce efectuau toate acele controale şi am constatat că nici ei nu ştiau că sunt organizate corpurile mixte către Ghiocela. Au intrat în toate unităţile mele, au făcut inventare, mi-au dat 12 amenzi banale pentru orar, pentru ecuson, pentru program pe uşă, pentru un pachet de biscuiţi care expira în acea zi, mai pe scurt, pentru banalităţi. Pe lângă asta mi-au făcut aproximativ 4-5 dosare penale – că nici eu nu ştiu câte au fost în lucru – care au ajuns la Parchet şi dintre care nici unul nu a trecut. Mi-a făcut dosar pentru muzică ambientală, pentru că nu corespundeau caracteristicile sau seria cu ce era în licenţă în cazul camerelor de filmat şi pentru un caiet tradiţional pe care îl avea o vânzătoare şi în care îşi ţinea evidenţa pentru a compara cu avizul de sosire a mărfii . Ulterior mi-au ridicat toate actele, fără să-mi facă un proces verbal de verificare de documente, au trimis după aceea un ofiţer de la Economic, au venit de la Garda Financiară şi în patru zile au constatat că ceea ce era în caietul tradiţional era şi în avize şi în înregistrările din fişele de magazie şi absolut în toate actele necesare. Am făcut cerere să îmi restituie acele documente cu regim special şi mi-au făcut comunicare acum un an că fac parte din cursul unui dosar, şi de atunci mi-au fost pierdute aceste acte cu regim special de la acea unitate. La celelalte unităţi au constatat că totul este în regulă, că sunt avize, sunt facturi, toate ca la carte… mă consideră una dintre cele mai corecte firme din Oltenia. Am mai avut reclamaţii în trecut pe la Garda Financiară Centrală şi s-a întâmplat la fel, am fost anchetat şi verificat în fel şi chip. Acesta a fost controlul de pe data de 5. Pe data de 9 am fost chemaţi de prefectul care era prieten cu domnul Caragea. Atunci, seara, când au venit toate organele de control, el a urcat la Rânca şi s-a întâlnit cu sărbătoritul, cu Liviu Andrei, actualmente vice prefectul capitalei. Ne-a chemat în dimineaţa zilei de 9 ianuarie şi atunci domnul prefect, pentru că sunt o persoană care dau 219 locuri de muncă în Motru şi asigur activitate de producţie, şi respect şi plătesc undeva până la 2 miliarde de lei TVA la stat, primul lucru pe care mi l-a spus a fost că mă va aresta pentru că am vorbit urât la adresa lui. Seara a fost revelionul firmei, pe 9 ianuarie, odată cu ziua mea, şi a venit iar un grup de control. Le-am spus clar că nu întrerupem revelionul firmei. După care, în fiecare lună a urmat un grup de controale, numai cu dedicaţia inspectorului şef, fără ordin de serviciu şi mereu, în locul în care m-a prins, mi-a spus „ Ce mă, eşti corect, că îţi fabric eu 2-3 dosare şi te vindec!”. Mereu vorbea foarte urât cu mine. Inclusiv la nunta fiicei mele, care a fost cu puţin timp în urmă, poliţiştii stăteau la pândă în loc să asigure cât de cât ordinea, fiind o nuntă foarte mare, şi au luat declaraţii de martor oamenilor din primele maşini care au sosit. Totodată au chemat o femeie care este vestită din cauza beţiilor ei, i-au dat de băut după care au chemat salvarea să o ducă la spital, această poveste luând amploare la nivel naţional. Cu mici exceptii, ziarele au scos ulterior toate materialele din arhivă referitoare la mine. Controalele au continuat inclusiv în prima zi de după nuntă, de dimineaţă până seara, am fost duşi la Poliţia Motru şi din nou nu au vrut să semneze în registru şi nu mi-au lăsat nici o copie a procesului verbal. Mi-au verificat toate nunţile organizate până atunci – pentru că firma mea este organizatoare de evenimente – inclusiv nunta fiicei mele, pe care am organizat-o şi care m-a costat 790 de milioane.Mi-au verificat şi factura de la nunta fetei mele, acuzându-mă că am folosit bunurile firmei.

– De ce credeţi că se întâmplă toate lucrurile acestea? Pentru că i-aţi refuzat cu asocierea?

– Da, cu siguranţă. De altfel, nu sunt singurul patron vizat. Mai sunt şi alţii ca mine, vizitaţi lunar de organele de control.

– Şi ce aveţi de gând să faceţi acum? Trageţi un semnal de alarmă prin această grevă a foamei? Consideraţi că este singura soluţie?

– Este singura soluţie şi în plus şi cazul este cunoscut de toate instituţiile statului, inclusiv I.G.P..Nu mai pot să suport să fiu tratat în ţara mea ca în Sicilia. Încerc să fac o afacere corectă, pornită din 1992 cu un caruţ de butelii, cu plăcinte pentru mineri şi acum am ajuns la 219 persoane angajate, şi în ce zonă, în Motru,unde şomajul este mare. Singura mea greşeală este că sunt cinstit şi corect, pentru că, dacă aş fi corupt şi aş face ceea ce vor ei ar fi totul în regulă. Plătesc în fiecare lună 1.600.000 lei TVA , sunt cu impozitele la zi, nu am afaceri cu statul, fac vânzare prin reţeaua mea de magazine, iar calitatea produselor este foarte apreciată pe plan local. Ce altă soluţie mai am la îndemână?

autor: Marcel Bărbătei
sursa: cotidianul.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • sa vedeti primarii de la sate cu militia lor comunitara ce abuzuri fac… de la falsificat acte, la batut, furat din curti, amenintari, dosare ciudate pentru presiune care ajung la parchet si dispar ca un fum pentru ca oricum scopul lor nu e sa ajunga in instanta si/sau sunt prost facute.

    presa zice ca sunt multi primari si functionari de stat arestati… nici pomeneala! sunt putini. daca i-ar baga pe toti – nu cei cu gainarii, ci pe cei de peste 500.000 euro pitulati prin familie, firme si altele, facem un canal dunare marea galbena!

Abonează-te la newsletter