Acceptarea unei alte organizări administrativ-teritoriale, cu o fundamentare diferită de cea care stă la baza delimitării unităților administrativ-teritoriale expres și limitativ prevăzute de Constituție, este de natură să afecteze caracterul unitar al statului și constituie o încălcare a limitelor revizuirii a Legii fundamentale, arată CCR.
CCR a publicat miercuri motivarea deciziei din 16 februarie privind proiectul de revizuire a Legii fundamentale, documentul având peste 200 de pagini.
“Curtea constată neconstituționalitatea completării art.3 din Constituție cu un nou alineat, alin.(3 indice 1), referitor la posibilitatea recunoașterii de zone tradiționale ca subdiviziuni administrative ale regiunilor, deoarece aduce atingere caracterului național și unitar al statului român”, se arată în motivare.
Judecătorii susțin că aceste structuri au un regim juridic neclar, întrucât sintagma “zone tradiționale” nu este definită, iar față de calificarea ca “subdiviziuni administrative” nu rezultă care este organizarea acestora și, respectiv, raporturile lor cu “unitățile administrativ-teritoriale” enunțate la alineatul precedent al aceluiași articol.
“Ceea ce ar caracteriza și ar da specificul zonei “tradiționale” ar fi concepțiile, obiceiurile, datinile comune ale unei părți a populației României, care i-ar atribui o identitate distinctă față de restul populației. În viziunea inițiatorilor (…), această identitate conferă grupului de populație aptitudinea de a fi “recunoscut”, adică identificat în ansamblul populației țării, cu consecința acordării unui statut și a unei organizări administrativ-teritoriale distincte. (…) Unitatea națiunii, inclusiv din perspectiva tradițiilor, nu este compatibilă cu recunoașterea unui statut distinct, în sensul de autonomie administrativă, pentru o parte a populației țării, pe criteriul identității de “tradiții””, se spune în document.
CCR atrage atenția că, prin delimitarea unor asemenea “zone” și dobândirea statutului de subdiviziuni administrative și în condițiile în care nu se definește în niciun fel regimul juridic al acestor structuri, se induce ideea autonomiei teritoriale a unor grupuri de populație doar pe criteriul menționat.
” Or, în condițiile în care organizarea administrativ-teritorială presupune reglementarea autorităților administrației publice și, respectiv, aplicarea principiilor descentralizării și autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice, “recunoașterea” zonelor administrative nu se reduce la o chestiune ce ține de tradiții, ci afectează organizarea administrativă, economia, fiscalitatea, prin posibilitatea organelor autonome de a edicta reguli obligatorii pentru membrii comunității”, spun judecătorii.
De asemenea, Curtea a constatat și neconstituționalitatea completării art.6 din Constituție cu un nou alineat, alin. (1 indice 1), privitor la instituirea posibilității reprezentanților legali ai minorităților naționale de a înființa organe proprii de decizie și executive deoarece aduce atingere caracterului unitar al statului român.
“Potrivit art.1 alin.(1) din Constituție, România este stat unitar, iar de esența statului unitar este existența unui ansamblu unic de instituții cu putere de decizie politică și juridică (un singur organ legiuitor, o singură autoritate executivă, o singură autoritate judecătorească). Crearea unor ‘organe proprii de decizie și executive’ ale unor comunități de cetățeni români, circumstanțiate prin statutul de ‘minorități naționale’, adică pe criterii etnice, este de natură să determine confuzie, acreditând ideea unei autonomii de decizie și execuție a acestora, incompatibile cu conceptul de stat unitar. În acest mod, fiecare minoritate națională ar putea avea propriile organe de decizie și executive, al căror statut și relații cu organele de decizie și executive ale statului nu este în niciun fel definit, cu consecința realizării unei autonomii colective politice pe criterii etnice”, se mai spune în motivare.
Curtea precizează că adoptarea deciziilor în privința măsurilor de asigurare a dreptului la identitate al minorităților naționale, precum și executarea acestora revine tot organelor statului, iar nu unor organe paralele și proprii minorităților.
“Conferirea unei autonomii de decizie pentru minoritățile naționale, în sensul arătat, apare ca un privilegiu acordat acestora, în contradicție cu principiul egalității între cetățeni, precum și cu prevederile cuprinse în același text constituțional care consacră dreptul la identitate”, mai apreciază CCR, care a reținut că o formulă asemănătoare a fost propusă și cu prilejul inițiativei de revizuire a Constituției formulate în anul 2011 de președintele României, la propunerea Guvernului.
Referitor la reglementarea în cadrul “Articolul 12 — Simboluri naționale” care dă posibilitatea minorităților naționale să folosească în mod liber, în spațiul public și privat, propriile simboluri, Curtea reține că acesta nu se poate regăsi la acest capitol.
“Dispozițiile nou introdus privesc simbolurile proprii ale minorităților naționale, iar nu “simboluri naționale”, astfel încât nu își pot găsi locul în structura art.12 din Constituția României, ci, eventual, în structura art.6, referitor la Dreptul la identitate. În această din urmă situație, s-ar impune însă completarea textului, în sensul precizării faptului că folosirea propriilor simboluri ale minorităților naționale nu se poate realiza decât împreună cu simbolurile naționale ale statului român. Acceptarea tezei contrare, în sensul introducerii acestui text în structura art.12 din Constituție, ar însemna acceptarea ideii că și simbolurile proprii ale minorităților naționale ar constitui “simboluri naționale””, mai susține instanța constituțională.
Judecătorii avertizează că se poate înțelege că minoritățile naționale au un drept de opțiune între folosirea simbolurilor proprii și a celor naționale ale statului român și aduce atingere caracterului național al statului român, încălcând astfel limitele revizuirii.
Autori: Mădălina Cochinescu, Florin Marin
Sursa: Agerpress
Adauga comentariu