Politică

Cât timp haina militară servește interese ascunse și nu patria, ignor-o! E o simplă pijama!

Anul 2019 ne arată că România este un stat eșuat care nu-și poate proteja cetățenii. Cazul Caracal, luptele de stradă între găști, mafia lemnului și pedofilii care pleacă liberi de pe aeroport ne dau, de fapt, raportul exact al situației în care ne aflăm.



Aici nu vorbim de politicieni, de economie, de programe de guvernare sau de doctrine, vorbim de oamenii în uniformă care aleg conștient și asumat să nu-și facă treaba. Evident, nu generalizăm, dar cazurile din ultimele luni aruncă România în haos. Ce ”siguranță”? Care ”încredere” ? Ce patrie, ce interes național sau jurământ în momentul în care statul permite că cetățenii săi să fie puși în pericol. Sistemul permite lupte de stradă între găști în fața Palatului Parlamentului. Permite ca cetățeni străini cunoscuți ca pedofili să umble liberi, să violeze, să omoare și apoi să plece acasă. Ăsta nu este stat, este o bătaie de joc, iar uniformele voastre nu valorează doi bani oricâte trese și decorații vă dați între voi!

Așa au arătat ultimele luni ale anului 2019 din punct de vedere al criminalității:

Mafia lemnului

  • Pădurarul Liviu Pop din Maramureș a fost împușcat, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori, iar trupul său, care a fost aruncat într-o râpă, prezintă numeroase urme de agresiune fizică. – 17 octombrie 2019
  • Procuroarea Aurelia MUȚ scapă criminali, hoți de lemne și braconieri și le face dosare victimelor. Nepotul său este implicat în asasinarea pădurarului Liviu Pop. – 23 octombrie 2019.
  • De la începutul acestui an s-au înregistrat 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva care asigură paza fondului forestier administrat, iar între 2014 şi 2018 au avut loc alte 168 de cazuri de agresiune asupra personalului Romsilva care asigura paza pădurilor, în numeroase cazuri fiind necesară spitalizarea, în urma rănilor grave suferite.

România, raiul pedofililor

  • Joop Visscher a venit în România de patru ori până acum, începând cu anul 2016. Autoritățile române au confirmat că acesta este pedofilul olandez care a ucis-o cu bestialitate pe micuța Mihaela Adriana Fieraru, în vârstă de 11 de ani. Copila se întorcea de la școală, iar pe drum a fost luată cu mașina de cel care avea mai târziu să o sugrume.
  • Acesta a reușit să plece din țară fără ca autoritățile române să-l poată împiedica și s-a sinucis în Olanda.

Clanurile de interlopi fac legea

  • Război între interlopi. Clanul Sportivilor a încercat să incendieze casa mamei Cordunenilor. – 23 octombrie 2019
  • Scene de război şi violenţe fără precedent în centrul Capitalei, chiar în faţa Palatului Parlamentului. Zeci de indivizi s-au bătut aseară, cu bâte şi topoare, în Piaţa Constituţiei. Un bărbat de 30 de ani a murit împuşcat în timpul încăierării sângeroase. – 30 septembrie 2019

Cazul Caracal

  • O victimă sună la poliție din casa criminalului, polițistul o pune să închidă, să nu țină linia ocupată. – 12 septembrie 2019
  • Comisarul șef Nicolae Alexe, numărul unu pe operațiuni în poliția Olt și cel care a coordonat acțiunea de la Caracal, a apelat la mafioții locali pentru o găsi pe Alexandra. Același comisar își trimitea mesaje de Paște cu interlopii din oraș. – 2 august 2019
  • Şeful Serviciului Public Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, Florin Hoară, audiat de către poliţiştii delegaţi la Caracal, după ce între acesta şi Gheorghe Dincă au existat mai multe apeluri în perioada anterioară morţii Alexandrei, şi-a luat concediu medical. – 27 septembrie 2019

Autor: Alexandru David

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • …ce uniforma? uniforma, ca simbol, a ajuns un vector de capatuire… o intreaga tara ACCEPTA sa fim MERCENARI pe planeta asta, servind interese total straine noua in iluzoriul sprijin ca, ”la o adica”, vom fi aparati de o alianta din care facem parte… cei care sustin asta sint ori mari naivi ori mari ticalosi… cei care ”stiu meserie” au reprezentarea exacta a imensei mistificari la care sintem supusi… NU EXISTA AJUTOR! in realitate doar se fac jocuri pe noi… sintem ”potaia” trimisa ”la inaintare” pentru a se vedea ”care e treaba”, in meciul dintre marii dulai… ROMANIA NU MAI ARE ARMATA ci doar un surogat… cit despre ”uniformele” celelalte, vedem ce rol au… iar scopul? unul singur… SUBJUGAREA TOTALA A ROMANIEI… fie sie. sri, si alte ”servicii”… este concurs national de tradare, de vinzare, de subordonare… dar nu conteaza… romanilor, si de le fluturi un tramvai rosu in fata, nu vad, nu aud, nu-i intereseaza, nu se implica… romanu’ are alte treburi mult mai importante: *uie psd, ciuma rosie, o chestie, un mis-mas de ceva cistig, poate de o plecare dincolo, poate de ceva de second hand ori, daca ”treaba merge bine”, de noua… asa ca, cefalopodele (aia cu ceafa lata), mina in mina cu ”uniformele” si ”organele” fac legea… ca ”se dau in git” unii pe altii, ca-si mai ”trag tepe”, ca mai ”dau duma” de cite una si mai ”cinta” pe la tv, nu conteaza… isi pigmenteaza si ei viata cum pot si mai ”lovesc la temelie” pe oponenti… cind ”ii dai la baza” la un dusman, se cheama ca ai o victorie… statul grobianului rinjit s-a instaurat complet… acum este faza de delimitare a ”granitelor” si a sferelor de influenta, a domeniilor fiecaruia… normal, asta se face ca la sah… atacuri, replieri, sacrificii, sonde trimise la inaintare… ce mai! Arta razboiului a lui Sun Tzu… noi? niste mormoloci nici macar interesati de show, daramite sa-l intelegem…

  • din pacate sunt nevoit sa subsriu le cele scrise de rumanul incorect politic ! Demnitate? Iubire de tara, de popor ? Credinta strabuna?
    sentimente expirate se pare pentru cei cu decizii, somnorosii continua sa doarma linistiti, iar restul ? oportunisti ieftini !
    Se pare ca strainilor le place sa joace la limita, isi vor primi si ei la un moment dat plata !

  • Iti dai viata pt a apara un stat suveran national-ortodox, dar in niciun caz pt o Colonie criminal-mafiota de tip securist-masonic, in care Iudele, alogenii si strainii fac jocurile! In cazul unui razboi cu victime romanesti, parca il si vad pe Caligula al Romaniei ranjind cu dintii de cabalina si spunand: Ghinion!