Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Cât ne vom mai lăsa infantilizaţi?

Când ne e foame, ne facem ceva de mâncare. Dacă vedem că s-a aşternut praful prin casă, punem mâna şi facem curat. Când ni se rup pantofii, însă, cei mai mulţi dintre noi care nu-şi permit o pereche nouă sau s-au ataşat de cea veche nu ne apucăm să ni-i reparăm singuri. Ci ne ducem la un cizmar (câţi or mai fi rămas) şi îl plătim ca să ne rezolve problema. La fel, cei mai mulţi dintre noi nu au nici timp şi nici pricepere să se apuce să îşi fabrice singuri biciclete, maşini, aspiratoare sau maşini de spălat.

Evident, spun banalităţi, pe care toţi copiii ar trebui să le fi aflat încă de la primele ore de economie din şcoală. Şi anume că progresul economic şi social are la bază diviziunea muncii şi schimburile voluntare şi paşnice dintre indivizi cu aptitudini, active şi preferinţe diferite. Acolo unde există o nevoie, condiţia antreprenorială naturală a oamenilor se va da peste cap pentru a o satisface, în folosul reciproc al părţilor implicate. Cu cât oferta menită să satisfacă cererea trebuie să fie mai complexă, cu atât raporturile de cooperare dintre indivizii care îşi propun să iasă în câştig „speculând” nevoile semenilor lor vor fi mai complicate, păstrându-şi însă esenţa.

Evident, trebuie respectate nişte reguli elementare: să nu agresezi, să nu furi, să nu înşeli, să-ţi respecţi contractele, fie ele scrise sau verbale. Totdeauna vor exista răufăcători care le vor încălca, ideea e ca aceştia să fie reprimaţi de societate, iar regulile însele să nu fie uitate.

Iată însă că, nu de ieri de azi, ideologia socială dominantă este alta. Anumite nevoi nu pot fi satisfăcute optim, vezi Doamne, decât de acea creaţie umană care pretinde monopol asupra violenţei legitime: statul. Doar prin impozitare (adică prin confiscare) şi redistribuire planificată central pot fi satisfăcute nevoi precum economisirea pentru bătrâneţe sau sănătatea. Doar monopolurile controlate de stat pot livra căldură, curent electric şi apă curentă. Numai o instituţie cvasidivină, deţinătoare unică a unei cunoaşteri ezoterice şi exhaustive despre economie precum o bancă centrală, poate livra muritorilor acea marfă fără de care aceştia ar fi condamnaţi la troc, sărăcie şi înapoiere: banii.

Rău e că cei mai mulţi dintre noi s-au obişnuit cu acest status quo, pe care îl acceptă fără să-şi pună întrebări ca fiind starea firească a lucrurilor, aşa cum iarba e verde şi ploaia e udă. De parcă fără ministere ale sănătăţii şi case de asigurări sociale de sănătate medicii nu s-ar mai organiza pentru a-şi practica meseria şi pentru a livra celor interesaţi (adică tuturor) bunul cu cererea cea mai inelastică din lume: sănătatea. În acest fel, uităm că suntem oameni mari şi că (cel puţin cei care am avut noroc) am fost învăţaţi de părinţi două lucruri: că trebuie să ne descurcăm singuri în viaţă şi că trebuie să ne comportăm cu semenii noştri în acelaşi fel în care am vrea ca ei să se comporte cu noi.

Autor: Ionut Balan
sursa: jurnalul.ro

Abonează-te la newsletter