„Uneori așteptarea ne maturizează, alteori ne omoară… (Octavian Paler).
Ni se sugerează cu insistență că trebuie să ne mobilizăm energiile și să așteptăm vremuri mai bune. Și chiar dacă viitorul imediat nu va fi motivator, așteptarea noastră ar trebui să fie încununată de succes. Drept urmare, este necesar să ne dotăm cu răbdare și să îi lăsăm pe „salvatori” să acționeze.
Adevărul este că așteptarea a devenit un sindrom național. Iorga vorbea despre așteptarea străromânilor care scrutau orizontul sperând în revenirea însemnelor imperiale ale Romei. Mai târziu am așteptat să ne salveze americanii! După 1989 am așteptat ca Europa să ne transfere ceva din civilizația ei. Însă, de fiecare dată visul s-a spulberat și așteptarea s-a transformat într-o banală utopie.
Acest instinct al așteptării a devenit un complex psihologic ce l-a făcut pe român să devină un specialist al răbdării. Însă nu etalând o răbdare care să alimenteze sentimentul sfințeniei, ci una care a secătuit forța voinței.
Am devenit profesioniști în a căuta salvarea din exterior, ceea ce ne-a făcut să căpătăm un „complex de orfani”, așa cum constata cu un secol în urmă ilustrul Dumitru Drăghicescu.
Și ca orice copil dezmoștenit de părinți, dar „plin de speranță” în soarta sa viitoare, am devenit inerți și excesiv de așteptători, fără a reuși să corelăm acțiuni de interes comun. Lui Bolintineanu îi aparține constatarea potrivit căreia „românii sunt pentru români mai cruzi decât turcii”. Și deja nu mai avem îndoieli că nu ar avea dreptate!
Luptăm să supraviețuim fără a mai avea idealuri comune. Inevitabil, ne-am concentrat atenția spre surogate care să ne confere senzația că mai existăm ca nație. Istoria confirmă faptul că mitologia salvării și adeziunea la cauza sfântă a luptei pentru neam au consolidat o formă de pseudo-democrație ce a marcat negativ viața politică și socială autohtonă, încurajând autoritarismul mascat (al conducătorilor) și pasivitatea civică (al celor conduși).
Această combinație fatală a determinat orientarea spre formule de succes facile ce presupuneau așteptări exagerate față de omul providențial, înlocuitor de conjunctură a speranțelor neconfirmate prin intervenție externă. Ca atare, ideea „omului așteptat” ascunde speranța providențialistă a salvării prin acțiunea epocală a unei singure persoane. Dacă nu am beneficiat de suportul americanilor, ne-am identificat proprii noștri Mesia de producție românească. Ușurința cu care România a cunoscut o succesiune de regimuri autoritare (de stânga și de dreapta) este rezultanta unei tradiții construite pe mentalitatea AȘTEPTĂRII.
După secole de scrutare a orizontului nu ne-am dezvățat de ororile pasivismului și ale autoritarismului. Continuăm să cerem altora să acționeze în locul nostru și să îi tragem la răspundere pe cei cărora le-am încredințat misiunea să joace și „rolul” nostru. Ne deresponsabilizăm transformând așteptarea într-o falsă speranță ca un anestezic împotriva conștiinței colective. Iar acum așteptăm să ieșim dintr-o criză la a cărei desfășurare și amploare avem și noi parte de contribuție. Fiindcă atunci când trebuie să ne exercităm dreptul democratic la vot demonstrăm că performăm în a semna cu propria mână transformarea în umbre. Aspect în care suntem, totuși, originali. Excesiv de originali!
Ca atare, ne-am obisnuit să intrăm într-un carusel al sortii, din care AȘTEPTĂM să fim salvați de altii. Iar dacă rămânem consecventi în această traditie milenară, să nu uităm că si asteptarea are patronul ei, pe Sfântul Asteaptă! Adică exact cel care ne va binecuvânta si iesirea din criză…
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Ca bine le mai zici. Stau si ma minunez de multe ori! Cum este posibil ca romanii sa fie atat de permisivi cand este vorba de viata si viitorul lor. M-am gandit de multe ori ca ne toarna ceva in apa sa fim supusi. Ca suntem retardati, sau ca nu avem respect pentru noi nici cat negru sub unghie.
Prin 2008 in vara am prins in Spania o revolta de-a spaniolilor. Se scumpise benzina cu cativa centi. Trasportatorii au refuzat sa mai alimenteze magazinele, iar cetatenii au fost solidari. NU S_A MAI CUMPARAT BENZINA DELOC! Scumpirea nu a mai avut loc. Nu ca la noi: hai sa facem si noi, da hai sa nu ca ne-am plictisit!!! Nu trebuie sa ne mai comparam cu alte tari. Fiecare popor are drepturile pentru care lupta. Romanii dorm pe ei, dar vor drepturi. Iar problema asta cu asteptarea, bine ai mai nimerit-o! Pasivitatea si prostia este caracterizanta. Insa mai mult decat atat, este vorbim de nepasare: nepasare fata de copii nostri, fata de drepturile lor.
M-am convins insa, prostia este cel mai in floare in Romania( desi este un contrast izbitor – persoane foarte inteligente sau extrem de inculte). spre ex, am vazut zilele acestea pe Utube un clip in care li se lua unor oameni de la tara interviu, fiindu-le adresate cateva intrebari: cine a scris Biblia, cine era Adam si Eva etc. chestii banale! Nu cred ca vrei sa stii ce au raspuns! dar ei sunt oameni bisericosi, nevoie mare!
daca totusi te roade curiozitatea…
http://www.youtube.com/watch?v=KGIkPUlj-Fw
Romanii nu asteapta nimic! Asta pentru stiu foarte bine ce ii asteapta daca deschid gura si spun ceva1 Toti suntem prinsi in plasa sistemului de “socializare” socialisto-comunist – PCR-ul – Pile/Relatii/Cunostinte!
Pe langa aceasta suntem subjugati de propria noastra ignoranta, din cauza careia avem datorii la banci si numai. Suntem manipulati si prostiti sa platim preturi exorbitante pentru servicii care costa mult mai mult.
Follow the money!!!
Si veti vedea de fapt care e caracatita!!!!
Sorry, erata la articolul anterior…in care am omis un “ca” in primul rand si am scris “mult mai mult”, cand era “mult mai putin”…
Raphaelly,
Multumesc pentru aprecieri. In privinta filmului> il vazusem deja si prefer sa nu mai fac alte comentarii decat cele care pot fi facute! Ramanem doar cu hazul!
@romancutza
Cei despre care vorbesti ca tac fiindca se tem sunt o minoritate. Cei mai multi se simt mai comozi in postura spectatorului care asteapta aparitia salvatorului!